Capitolul 1: Norii Gri și Picăturile Curioase
Matei era un băiat curios cu ochi mari și păr ciufulit, care locuia într-un bloc înalt dintr-un cartier liniștit. Cel mai bun prieten al lui, Ana, locuia la etajul de dedesubt. Într-o dimineață de sâmbătă, Matei s-a trezit devreme. Când s-a uitat pe geam, a văzut norii care acopereau tot cerul, iar vântul bătea tare, făcând frunzele să danseze nebunește.
— Ana, ai văzut cum arată cerul? a întrebat el, când s-au întâlnit pe hol.
— Parcă vine o ploaie zdravănă! a răspuns Ana, zâmbind larg.
Dar Matei nu putea să zâmbească la fel de ușor. Îi era teamă de furtună și de ploaia puternică. Își amintea de poveștile pe care le auzise la știri despre inundații, iar inima i se făcea mică-mică, ca un miez de nucă.
— Dacă plouă prea tare și se umple strada de apă? Dacă ajunge apa până la noi? a șoptit el îngrijorat.
Ana l-a privit cu ochi blânzi.
— Hei, Matei, nu te teme! Tata mi-a spus că blocul nostru e bine construit și că oamenii mari știu ce să facă dacă vine o ploaie mare. Și oricum, suntem la etajul șapte! Dacă vine apa la noi, cred că deja toți peștii din Dâmbovița ar trebui să învețe să urce cu liftul!
Matei a râs, deși încă simțea un nod în stomac. Vântul bătea tot mai tare, iar primele picături de ploaie au început să bată în geam, ca niște mici degete curioase.
— Poate ar trebui să ne facem un plan, a spus Matei, încercând să-și ascundă teama.
— Super idee! a zis Ana. Hai să scriem împreună un plan de siguranță.
Au scos un caiet vechi și au început să scrie: “Planul nostru de furtună”. Pe listă au pus: “Să avem apă și biscuiți, să stăm departe de ferestre, să avem lanterna la îndemână și să ascultăm ce spun părinții.”
Capitolul 2: Furtuna și Planul de Siguranță
Când ploaia s-a pornit cu adevărat, Matei și Ana stăteau pe canapea, cu planul în față. Fulgera, iar tunetul zguduia geamurile. Matei și-a acoperit urechile și s-a ghemuit lângă Ana.
— Oare cât o să țină furtuna? a întrebat el cu voce tremurată.
— Nu știu, dar hai să numărăm cât timp trece între fulger și tunet! Tata mi-a zis că așa îți dai seama cât de departe e furtuna, a spus Ana, încercând să-l liniștească.
Au început să numere: “unu, doi, trei…” și au descoperit că tunetele veneau tot mai rar. Între timp, mama lui Matei a venit cu o tavă cu ceai cald și prăjituri.
— Voi, eroii furtunii, ați văzut ce curajos sunteți? a glumit ea. Furtunile vin și pleacă, dar dacă suntem pregătiți și stăm împreună, nu avem de ce să ne temem.
Matei s-a simțit un pic mai bine. A băut ceaiul și a râs când Ana a făcut un mustăcios din spumă de la prăjituri. Au vorbit despre aventurile pe care le-ar putea avea dacă, dintr-o dată, blocul lor ar deveni un vapor plutitor, iar ei ar fi căpitanii.
— Matei, îți dai seama? Am avea rechini la lift și sirene pe acoperiș! a chicotit Ana.
Deodată, și-a dat seama că nu se mai gândește la frică, ci la cât de distractiv poate fi să-ți imaginezi lucruri amuzante chiar și când afară tună.
Capitolul 3: După Furtună
Ploaia s-a oprit, iar soarele a început să răsară dintre nori. Pe stradă, bălțile străluceau ca niște oglinzi. Matei și Ana au ieșit cu cizmele de cauciuc și au început să sară prin bălți, stropindu-se unul pe celălalt.
— Vezi, Matei? Furtuna a trecut și am supraviețuit! a spus Ana, făcând o piruetă printr-o baltă mare.
— Da, și niciun pește nu a venit la ușa blocului! a râs Matei.
Au găsit chiar și un curcubeu pe cer. S-au oprit să-l admire, iar Matei a simțit cum frica i se topește, ca zăpada la soare.
— Știi, Ana, cred că data viitoare când va fi furtună, nu o să-mi mai fie așa de frică. Am planul nostru și te am pe tine lângă mine.
— Exact! Și, dacă o să-ți fie teamă, poți să-mi spui. E normal să-ți fie frică uneori, dar important e să nu rămâi singur cu frica, a spus Ana, punându-i mâna pe umăr.
S-au întors acasă râzând, cu hainele ude și cu inima ușoară. Matei a învățat că, uneori, frica nu e așa de mare dacă o împarți cu prietenii și dacă ai un plan bun.
Morala: Fiecare copil poate să-și învingă fricile cu răbdare, prieteni buni și puțină imaginație!
