Capitolul 1: Prima zi cu emoții
Sofia era o fetiță curioasă, cu ochi mari și păr prins în două codițe zglobii. Avea șapte ani și îi plăcea tare mult să deseneze fluturi și baloane colorate pe marginea caietelor. Totuși, deși era plină de imaginație, Sofia era și puțin anxioasă. Se temea de multe lucruri: de întuneric, de necunoscut, de vorbit cu oameni noi… și mai ales de doamna Gina, portăreasa școlii.
Într-o dimineață de luni, Sofia a ajuns la poarta școlii ținându-se tare de ghiozdănelul cu unicorni. Știa că doamna Gina avea să strige din nou:
— Hai, hai, Sofia, nu sta pe loc! Intră repede, nu te mai fâțâi!
Vocea ei era aspră și puțin prea tare pentru urechile Sofiei, care se ghemuia și își dorea să devină invizibilă.
În acea zi, Sofia s-a întors de la școală cu sprâncenele încruntate.
— Mami, de ce țipă doamna Gina mereu la mine?
Mama a zâmbit și a mângâiat-o pe cap.
— Poate așa vorbește ea cu toată lumea, nu doar cu tine. Nu cred că vrea să te sperie.
Sofia nu era convinsă, dar a decis să privească mai atent mâine.
Capitolul 2: Observații curajoase
A doua zi, Sofia s-a trezit cu un plan: va fi detectiv! Dacă va observa atentă, va vedea dacă și alți copii pățesc la fel ca ea.
La poartă, doamna Gina era la post, cu șapca verde și ochelarii mari pe nas.
Tudor din clasa a doua a venit alergând.
— Opa, nu așa se intră în curte! strigă doamna Gina.
Tudor s-a oprit brusc și a zâmbit.
— Scuze, doamna Gina!
Apoi, Ana, colega Sofiei, a trecut.
— Ana, nu uita să-ți ștergi picioarele pe covoraș!
Sofia a clipit mirată. Nu era singura! Doamna Gina striga la toți copiii, dar uneori zâmbea pe sub mustață.
Pe drum spre clasă, Sofia a povestit cu Ana.
— Nu ți-e frică de doamna Gina?
Ana a râs.
— Nu, mie mi se pare amuzantă. Îmi spune mereu „păpădie”. Dacă îi zâmbesc, îmi zâmbește și ea.
Sofia a rămas pe gânduri. Poate ar putea încerca și ea să zâmbească data viitoare…
Capitolul 3: O schimbare mică, un curaj mare
Joi dimineață, Sofia a ajuns din nou la poartă. Simțea fluturași în burtică. Doamna Gina era acolo, cu aceeași șapcă verde.
— Sofia, hai, ce tot stai?
Sofia a strâns din dinți, a inspirat adânc și a zâmbit larg.
— Bună dimineața, doamna Gina!
Doamna Gina s-a uitat mirată, dar apoi i-a făcut cu ochiul.
— Bună dimineața, Sofia! Ai un zâmbet frumos astăzi.
Sofia a simțit cum i se topește frica, ca zăpada la soare.
La recreație, Sofia le-a povestit prietenelor ce s-a întâmplat.
— Și dacă zâmbim, poate ne zâmbește și ea! spuse Sara entuziasmată.
Au încercat toate trei și, de fiecare dată, doamna Gina le-a făcut cu ochiul, ba chiar le-a dat și bomboane într-o zi!
Spre finalul săptămânii, Sofia s-a simțit mai curajoasă. A început să salute nu doar pe doamna Gina, ci și pe alți adulți din școală. Și de fiecare dată, frica mică din burtică era tot mai mică.
Capitolul 4: Sâmbătă, acasă
Sâmbătă, Sofia s-a trezit devreme. S-a dus la bucătărie unde mama pregătea clătite.
— Mami, știi ce am reușit să fac săptămâna asta?
— Ce, draga mea curajoasă?
— Nu mă mai tem de doamna Gina! Am descoperit că, dacă îi zâmbesc, îmi zâmbește și ea. Și, ghici ce? Mi-a dat bomboane!
Mama a aplaudat-o fericită.
— Ești minunată, Sofia! Vezi, uneori, când ne confruntăm cu ce ne sperie, frica devine tot mai mică.
Sofia a zâmbit și și-a pus două clătite în farfurie.
— Da, mami. Parcă sunt un balon cu aer cald: cu cât înfrunt mai multe frici, cu atât zbor mai sus!
În acea zi, Sofia a desenat un balon colorat și o doamnă Gina cu șapcă verde, zâmbind larg.
Apoi, a scris dedesubt: „Curajul crește încet, cu fiecare pas mic!”
Mama i-a lipit desenul pe frigider, iar Sofia s-a simțit mândră și fericită.
Frica nu mai părea așa de mare. Acum știa că și cele mai ciudate voci se pot ascunde sub un zâmbet și că orice frică poate fi domolită, un pic câte un pic, dacă ai curaj să te apropii de ea.
