Capitolul 1: O provocare neobișnuită
Într-o dimineață de sâmbătă, când soarele abia începuse să arunce raze jucăușe peste cartierul liniștit, Vlad, un băiat de 11 ani cu o imaginație mai bogată decât dulapul cu haine al mamei, stătea pe covorul din sufragerie și se uita lung la pereții goi. Fusese o săptămână plictisitoare, fără nicio aventură interesantă, nicio pisică de salvat din copac și niciun sandwich cu gem care să zboare accidental peste masa din bucătărie.
Pe când își frământa mintea cu gânduri despre cum să-și facă rost de o aventură, Vlad auzi un zgomot ciudat la ușă, ca și cum cineva încerca să cânte la trompetă folosind o sticlă de apă. Curios, deschise ușa cu prudență. Nu era nimeni. În schimb, pe preș, zăcea un plic colorat, cu un desen de papagal care purta o pălărie de pirat.
Vlad ridică plicul și îl deschise cu inima bătându-i săltăreță în piept. Înăuntru era o scrisoare scrisă cu cerneală verde:
„Salutare, Voinicule Vlad!
Te invit să participi la cea mai năstrușnică și amuzantă vânătoare de comori din cartier. Ai 24 de ore să găsești Comoara Râsului! Dar fii atent: indiciile sunt ciudate, comorile ascunse și hohotele de râs garantate.
Dacă ești destul de curajos, pornește ACUM spre prima provocare: Caută papagalul cu pălărie din parc!
Mult succes, Căpitanul Mister X.”
Ochii lui Vlad sclipeau de încântare. O vânătoare de comori! Și nu una obișnuită, ci una plină de umor. Fără să stea pe gânduri, Vlad își puse șapca preferată cu motanul Garfield și ieși pe ușă, gata să cucerească lumea (sau măcar parcul).
Capitolul 2: Papagalul cu pălărie și prima enigmă
Parcul era plin de copii, câini cu limba scoasă și părinți cu ochii pe telefoane. Vlad se furișă printre bănci, hotărât să găsească papagalul cu pălărie. Se uită pe sus, se uită pe jos, ba chiar se strecură în spatele tufelor suspecte.
Deodată, zări o statuie de lemn vopsită, reprezentând un papagal multicolor cu o pălărie de pirat, cocoțat pe o creangă, cu o privire complice. Pe ciocul lui stătea prins un bilețel roz.
Vlad luă bilețelul și îl citi cu voce tare, deși încerca să nu atragă atenția:
„Bravo, piratule! Următorul indiciu e ascuns acolo unde se râde cel mai tare, dar doar dacă te așezi pe banca care scârțâie și spui o glumă despre morcovi!”
Vlad chicoti. Nu era greu să-și dea seama: era vorba de teatrul de păpuși din parc, unde băncile vechi scârțâiau de fiecare dată când cineva se așeza pe ele. Cu pași repezi, Vlad alergă până acolo.
Se așeză pe banca care scotea un sunet de parcă era pe cale să cânte la vioară și, puțin stanjenit, rosti destul de tare: „De ce nu merg morcovii la școală? Pentru că se tem de răzătoare!”
Dintr-o dată, o bătrânică de pe banca alăturată izbucni în râs, iar Vlad observă că sub bancă era lipită o cutiuță portocalie.
„Hei, Vlad, ai un simț al umorului nemaipomenit!” îi spuse bătrânica, zâmbind șugubăț.
În cutiuță, Vlad găsi o altă scrisoare:
„Râzi bine, râzi cu poftă,
Următorul pas e simplu:
Caută pe cineva cu barbă roșcată,
Și cere-i să-ți spună o poveste cu pinguini dansatori.”
Capitolul 3: Pinguinii dansatori și barba roșcată
Vlad dădu ocol parcului, uitându-se după bărbi. Erau bărbați cu barbă albă, cu barbă neagră, dar niciunul roșcat. Își amintește însă de domnul Radu, administratorul școlii, care avea o barbă ca focul și obișnuia să se plimbe pe bicicletă sâmbăta.
Și, ca un făcut, domnul Radu chiar apăru din spatele unui copac, trăgând după el o bicicletă cu sonerie în formă de rață. Vlad îl opri, cu inima tremurândă de emoție.
— Domnule Radu, îmi puteți spune o poveste cu pinguini dansatori?
Domnul Radu îl privi surprins, apoi izbucni în râs.
— O poveste cu pinguini dansatori? Dar sigur! Ia să vedem… A fost odată ca niciodată, trei pinguini care au fugit de la circ pentru că voiau să danseze rock'n'roll. Au ajuns în Antarctica, unde au organizat primul concert de dans pe gheață. Din păcate, au alunecat toți trei și au ajuns direct în brațele unui morun care era dirijor!
Vlad râse cu gura până la urechi. La finalul poveștii, domnul Radu scoase din buzunar un pliculeț verde, pe care scria „Pentru Vlad, Regele HoHotului”.
Înăuntru, un nou indiciu:
„Bravo, Vlad! Acum e momentul să-ți folosești nasul: caută dulapul care miroase a brânză topită și caută indiciul ascuns între sandvișuri!”
Capitolul 4: Dulapul cu brânză și sandvișul suspect
Nici nu termină Vlad de citit, că deja știa despre ce e vorba: chioșcul din colț, unde tanti Lenuța vindea cei mai mirositori covrigi cu brânză din tot cartierul. Vlad alergă până acolo, dar nu ca să cumpere covrigi, ci ca să caute un indiciu.
Tanti Lenuța îl văzu și zâmbi larg.
— Ce faci, băiete? Cauți ceva anume sau doar te-a ademenit mirosul de brânză?
— Caut… ceva special, recunoscu Vlad, încercând să nu se înroșească la față.
— Atunci, ia să vezi ce am aici, zise tanti Lenuța și îi întinse un sandviș uriaș, învelit în hârtie colorată.
Vlad desfăcu sandvișul cu mâini tremurânde. Între două felii de pâine, acoperite bine cu brânză topită, găsi un bilețel minuscul:
„Felicitări! Ai trecut de testul mirosului! Dacă vrei să găsești Comoara Râsului, trebuie să ajungi la locul unde curajul e la el acasă: toboganul cel înalt din parc. Dar fii atent, acolo te așteaptă o probă de curaj… și un ursuleț dansator!”
Vlad era din ce în ce mai intrigat. Un ursuleț dansator? În parc? Poate era o glumă… sau poate nu.
Capitolul 5: Toboganul curajului și ursulețul dansator
La toboganul cel înalt, o mulțime de copii se jucau, iar Vlad își făcu loc, privind atent în jur. Nu era nici urmă de ursuleț. Se gândi că poate trebuie să urce până sus. Cu inima bătând ca un tambur, Vlad urcă treptele, simțind cum vântul îi zburlește părul.
Când ajunse sus, găsi… o mască de ursuleț, cu urechi pufoase și ochi strălucitori, atârnată de balustradă. Lângă ea, un bilețel:
„Pentru a merge mai departe, trebuie să cobori pe tobogan purtând această mască și să dansezi la final un dans de ursuleț.”
Vlad, deși ezită o secundă, își puse masca și, cu un chiot de bucurie, se lăsă alunecat pe tobogan, dând din mâini și picioare ca un ursuleț care a descoperit borcanul cu miere. Jos, câțiva copii izbucniră în râs când Vlad execută mișcări de dans aproape imposibil de descris: un fel de moonwalk combinat cu bătutul din lăbuțe.
— Ursulețule dansator! strigă cineva, și toată lumea începu să aplaude.
Vlad se simți mândru și, printre aplauze, observă că pe tobogan era lipit un plic albastru.
Înăuntru, alt indiciu:
„Bravo, Vlad! Ești aproape de Comoara Râsului. Ultimul indiciu te așteaptă la biblioteca din parc, acolo unde cărțile vorbesc și râd între ele. Caută cea mai subțire carte și vezi ce găsești acolo!”
Capitolul 6: Cartea subțire și misterul râsului
Biblioteca din parc era un mic foișor, cu rafturi pline de cărți de toate mărimile și culorile. Vlad intră cu pași de detectiv și începu să caute cea mai subțire carte. Găsi una cu titlul „Glume pentru pitici cu gura mare”, de abia cât un deget de groasă.
O deschise și, între paginile doi și trei, găsi un bilețel galben:
„Ai ajuns la finalul vânătorii! Pentru a descoperi Comoara Râsului, trebuie să spui cea mai bună glumă pe care o știi, cu voce tare, ca să audă toți copiii din parc. Doar așa, comoara va apărea!”
Vlad simți un nod în gât. Să spună o glumă în fața tuturor copiilor? Asta da provocare! Dar, curajos, ieși din foișor, urcă pe o bancă și strigă:
— Atenție, atenție! Am o glumă pentru voi: De ce nu aleargă niciodată șosetele? Pentru că se pierd mereu câte una!
Râsete puternice răsunară de peste tot. Chiar și tanti Lenuța, domnul Radu și bătrânica de pe banca scârțâitoare erau acolo și aplaudau, hohotele lor de râs ridicându-se ca un val de bucurie.
În aplauzele generale, Vlad observă că lângă el apăruse un cufăr mic, colorat, pe care scria: „Comoara Râsului”.
Capitolul 7: Comoara Râsului
Vlad deschise cu emoție cufărul. Înăuntru se afla o oglindă mică, un nas de clovn, o carte de glume și un bilețel:
„Bravo, Vlad! Ai descoperit Comoara Râsului: abilitatea de a-i face pe ceilalți să zâmbească și să râdă, chiar și atunci când pare imposibil. Fiecare zâmbet e o comoară, fiecare râs e magic. Folosește-le cu înțelepciune și umor!
Semnat,
Căpitanul Mister X”
Vlad puse nasul de clovn și, privind în oglindă, izbucni într-un râs sănătos. Toți copiii veniți în jurul lui îl înconjurară și, pentru o clipă, Vlad se simți cel mai norocos băiat din lume.
— Hei, Vlad, acum ce urmează? întrebă un băiat cu pistrui.
— Cred că următoarea comoară e să inventăm toți împreună un dans de clovni! răspunse Vlad, făcând o piruetă comică.
Și, până seara târziu, parcul răsuna de râsete, de povești năstrușnice și de pași de dans neîndemânatici. Vlad învățase că, indiferent cât de imposibil pare un lucru, cu puțin umor, curaj și creativitate, orice comoară poate fi găsită. Și, mai ales, că râsul e cel mai neprețuit lucru din lume.
Așa se încheie aventura lui Vlad, băiatul care a găsit Comoara Râsului, dar, mai ales, a descoperit cât de minunat e să-i faci pe ceilalți să râdă!
