Micuțul Andrei are trei ani. Are părul scurt și ochi curioși. Iubește mingiile colorate și bocancii galbeni. Într-o dimineață, Andrei pleacă la joacă. Își cheamă prietenii: Maia, Luca și Cățelul Tobi.
"Veniți, veniți!" strigă Andrei. Toți vin bucurosi. Maia aduce o pălărie mare. Luca aduce o cutie. Tobi aduce o coadă mare și zburdalnică. Copiii se așează pe covorul din curte. Soarele zâmbește.
Primul joc e „căutăm comoara”. Andrei găsește o piatră albastră. Crede că e o comoară. Maia crede că e o bombonică albastră. "Nu mâncăm pietre," zice Luca. Tobi latră vesel și o împinge cu botul. Toți râd. Râsul îi face să vadă stelele în ochi. Stelele sunt de zâmbete.
Apare prima mică problemă. Pălăria mare nu mai încape la nimeni pe cap. Andrei vrea să o păstreze el. Maia spune: "Hai să tragem la rând!" Andrei nu știe ce înseamnă. Luca explică: "Tu porți un minut. Eu port un minut." Tobi dă din coadă. Andrei îmbracă pălăria și zâmbește. Maia o ia după și face o pleoșcă de zâmbet. Și toți cooperează. Pălăria sare de pe un cap pe altul. E un spectacol amuzant. "Din nou! Din nou!" strigă copiii. Repetiția îi făcea pe toți să se simtă bine.
A doua întâmplare: cutia misterioasă. Luca o deschide. Din cutie sare o pătură moale. Andrei crede că e un dragon și se sperie puțin. "Nu e dragon," spune Maia. "E blanket-dragon," adaugă Luca, râzând. Andrei se ascunde sub pătură. Doar nasul lui iese. Tobi îl miroase. "Hups," spune Tobi cu un zgomot vesel. Andrei începe să chicotească. Prietenii îl scot din pătură și-l acoperă cu o plapumă de râs. Toți tresar de bucurie.
Urmează jocul de împărțit. Sunt trei biscuiți. Cum să îi împartă? Andrei vrea doi. Maia vrea doi. Luca vrea toți. Tobi dă din coadă ca să spună părerea lui. Atunci Maia îi spune lui Andrei: "Împărțim frumos." Luca propune: "Fiecare câte unul. Celălalt îl punem la împărăteasa-plantă." Toți râd. Împărăteasa-plantă e o floare din jardiniere. Biscuitul este așezat lângă ea. Copiii gustă iute. "Mai vreau," spune Andrei. Maia îl îmbrățișează. "Mai târziu," spune ea. Andrei face o mugurire de supărare. Maia îi dă un pup. Supărarea pleacă. Râsul rămâne.
Pe la mijlocul zilei, vine vântul. Vântul le ia șapca, o foaie și chiar și o oră imaginară. Toți aleargă după vânt. Alergarea e o cursă caraghioasă. Andrei e în frunte. Tobi fuge cu limba scoasă. Maia țopăie. Luca aleargă cu pași mari. Vântul le aduce la o baltă. „Splash!” picături mici zburdă. Toți sar în jur, dar nu în baltă. E o joacă cu stropi. Își spală obrajii cu râsete.
Seara se lasă. Copiii sunt obosiți. Se așează în cerc. Își numără lucrurile: pălăria, cutia, păturica, biscuiții... Fiecare dăruiește ceva mic. Andrei oferă o piatră albastră. Maia oferă un zâmbet mare. Luca oferă o poveste scurtă. Tobi oferă o linguriță de pupici cu lăbuța.
"Tare bine ne-am jucat," spune Andrei. "Da," zic toți. Picioarele lor mici se liniștesc. Ochii li se pleacă ușor. Cântecul serii le cântă la ureche. Prietenii se țin de mână. Râsetele devin povestiri moi. Noaptea vine blândă. Ziua s-a terminat cu cooperare, schimb și mulți hohote. Andrei adoarme cu zâmbetul pe față, știind că mâine iar vor râde împreună.
