Capitolul 1: Costumul din pod
Sofia avea opt ani și era tare curioasă din fire. Într-o după-amiază de toamnă, când frunzele foșneau pe stradă și lumina era portocalie ca dovleacul, Sofia s-a gândit să caute un costum pentru petrecerea de Halloween. În dulap nu găsise nimic care să o facă să tresară de bucurie, așa că a urcat încet pe scările scârțâitoare spre podul casei vechi, unde părinții îi interziseseră să meargă singură. Dar, ca orice explorator adevărat, Sofia nu se temea de păianjeni sau de umbrele care dansau pe pereți.
Podul era plin de cutii prăfuite, valize vechi și o pătură cu găuri care mirosea a lavandă uscată. Sofia a dat la o parte o cutie mare și a văzut ceva strălucind în colț. Era un costum negru, cu stele aurii și o pelerină lungă, brodată cu lilieci care păreau că zboară când o mișcai. Pe capotă era cusută o lună argintie care sclipea în lumina slabă a podului.
— Ce costum ciudat! a șoptit Sofia, cu ochii mari de uimire.
A scuturat costumul de praf și l-a îmbrăcat peste tricoul cu pisici. Dintr-odată, a simțit un fior rece, ca și cum cineva ar fi suflat un vântuleț magic peste ea. Pelerina a început să fluture, deși nu era niciun curent, iar stelele au licărit scurt.
— Uau! Poate chiar e un costum fermecat! a râs Sofia, făcând o piruetă.
Dar când a pus mâna pe clanța ușii de la pod, a auzit un chițăit slab. Un șoricel cu o pălărie minusculă de vrăjitor i-a apărut în față.
— Bun venit, Sofia! Mă cheamă Micul Mustăcios și am grijă de podul acesta, a spus șoricelul, făcând o reverență.
Sofia a deschis ochii și mai mari. Un șoricel vorbitor? Și cu pălărie? Costumul chiar era magic!
— Bună, Mustăciosule! Ce faci aici? a întrebat ea, încercând să nu râdă.
— Te așteptam. Cine poartă costumul acesta devine stăpânul aventurii de Halloween! Dar trebuie să fii curajoasă și să ai inima bună, altfel nu poți trece de casa cea veche de la marginea orașului.
Sofia a simțit cum inima îi tresaltă. O casă bântuită? Dar și-a amintit că orice aventură începe cu un pas curajos.
— Sunt gata! Hai să vedem ce surprize ne așteaptă! a spus ea, cu zâmbetul până la urechi.
Micul Mustăcios a sărit pe umărul Sofiei, și împreună au coborât spre ușa din spate a casei, unde începea o potecă acoperită cu frunze aurii.
Capitolul 2: Casa de la marginea orașului
Noaptea se așternuse peste oraș, iar Sofia și Micul Mustăcios mergeau pe poteca spre casa veche, pe care toți copiii o numeau „Vila Groazei”. Nu era chiar înfricoșătoare, dar avea obloane ciudate, acoperișul strâmb și o pisică neagră care stătea mereu pe streașină.
— Să nu te sperii dacă vezi fantome, a șoptit Mustăciosul. Aici locuiesc niște personaje tare simpatice, chiar dacă par puțin... ciudate.
Sofia a zâmbit curajoasă, deși inima îi bătea ca un toboșar grăbit. Când au ajuns în fața ușii, aceasta s-a deschis singură cu un scârțâit prelung. În hol, o oglindă imensă reflecta pelerina Sofiei, iar din tavan atârnau felinare din dovleac care clipeau ștrengărește.
— Bine ai venit, Sofia! s-a auzit o voce groasă. Un dovleac uriaș, cu ochelari și papion, stătea pe o masă și citea un ziar.
— Eu sunt Domnul Dovleac, bibliotecarul casei. Dacă vrei să treci mai departe, trebuie să răspunzi la o ghicitoare! a spus el, făcând ochii mari și rotunzi.
— Încerc, a spus Sofia, curioasă.
— Ce are dinți, dar nu mănâncă niciodată?
Sofia s-a gândit puțin, apoi a chicotit:
— Un pieptene!
Domnul Dovleac a râs atât de tare că i-au sărit ochelarii.
— Corect! Poți merge mai departe. Dar fii atentă la Scărița Bâlbâita, îi place să vorbească mult, dar se încurcă mereu!
Sofia și Mustăciosul au urcat scara, care tremura ușor la fiecare pas.
— B-b-bună, S-sofia! a bâiguit scara. S-să ai grijă la pa-pasul trei, că-i cam l-lunecos!
Sofia a sărit peste treapta a treia, iar Mustăciosul a râs cu poftă.
La etaj, un candelabru cu lumânări colorate a început să cânte un cântecel vesel de Halloween, iar Sofia a dansat puțin, dând din pelerină ca o adevărată vrăjitoare.
— Ce casă trăsnită! a spus ea, ținându-se de burtă de râs.
Dintr-o ușă laterală, a apărut o fetiță cu părul verde și o rochie din frunze.
— Eu sunt Iedera și sunt fantoma prietenoasă a casei! Vrei să joci un joc cu mine? Dacă mă învingi, primești o cheie magică!
Sofia a acceptat provocarea și au început un joc de „Baba oarba” cu eșarfe colorate. Fantoma Iedera era rapidă, dar Sofia, cu ajutorul pelerinei, se mișca atât de repede că Iedera nu a reușit să o prindă.
— Bravo! a strigat Iedera, întinzându-i o cheie strălucitoare.
— Cu cheia asta poți deschide ușa de la mansardă, unde te așteaptă cea mai mare surpriză a casei!
Sofia a luat cheia și a urcat cu Mustăciosul spre mansardă, inima bătându-i de emoție.
Capitolul 3: Surpriza din mansardă
Ușa mansardei era grea și avea sculptați pe ea lilieci și stele, exact ca pe costumul Sofiei. Când a introdus cheia primită de la Iedera, ușa s-a deschis cu un clinchet magic.
Înăuntru, camera era luminată de ghirlande cu dovleci și păianjeni din hârtie colorată. Pe o masă lungă erau tăvi cu prăjituri în formă de fantome, brioșe cu ochi de jeleu și limonadă verde fosforescentă. Pereții erau acoperiți cu desene făcute de copii, cu vrăjitoare, monștri simpatici și pisici negre dansând la lumina lunii.
În mijlocul camerei, o pisică neagră cu o panglică mov la gât și o baghetă magică stătea pe un scaun.
— Bun venit la petrecerea de Halloween, Sofia! Eu sunt Madame Miau, stăpâna casei! a spus pisica, făcând o plecăciune elegantă.
— Petrecere? Pentru mine? a întrebat Sofia, cu ochii strălucind de bucurie.
— Pentru tine și pentru toți copiii curajoși care au înfruntat casa noastră! Fiecare cameră a fost un test de curaj și veselie. Acum e timpul să sărbătorim!
Din colțuri au apărut Domnul Dovleac, Iedera, Scărița Bâlbâita și chiar o vrăjitoare bătrână, cu părul albastru și nasul plin de pistrui, care a început să cânte la un acordeon minuscul.
Sofia a gustat din prăjituri, a dansat cu Mustăciosul și a învățat un dans special de Halloween de la Madame Miau. Toți râdeau, spuneau glume și inventau povești trăsnite cu monștri care mănâncă doar broccoli și fantome care se sperie de... aspiratoare!
La un moment dat, Sofia a întrebat-o pe Madame Miau:
— De ce casa voastră e considerată bântuită? E atât de amuzant aici!
Madame Miau a zâmbit larg:
— Oamenii se tem de necunoscut, Sofia. Dar dacă au curaj să cunoască, descoperă că și fantomele sau monștrii pot fi prieteni buni. Totul ține de curaj și de inima ta veselă!
Sofia a râs și a spus:
— Atunci, vreau să mă întorc în fiecare Halloween la voi!
— Te așteptăm cu drag! a răspuns toată lumea în cor.
Capitolul 4: Înapoi acasă, cu inima plină
Când petrecerea s-a terminat, Mustăciosul a condus-o pe Sofia spre ieșire. Costumul magic a început să strălucească din nou, iar pelerina a tresărit, ca și cum ar fi spus „La revedere!”.
— Nu uita, Sofia, curajul e cea mai mare magie! a spus șoricelul, dându-i un pupic pe obraz.
Sofia a ieșit din casa veche și a simțit aerul rece de noapte pe obraji. Luna se ivea mare și rotundă deasupra orașului, iar stelele păreau să-i facă cu ochiul. Pe drum spre casă, Sofia și-a dat seama că nu îi mai era frică de nimic. A râs, gândindu-se la Domnul Dovleac și la Scărița Bâlbâita, la Iedera și la Madame Miau, la dansul fantomatic și la prăjiturile cu ochi de jeleu.
Când a ajuns acasă, a urcat din nou în pod, a așezat costumul la loc și a șoptit:
— Mulțumesc pentru aventură, costumule magic! Ne vedem la anul!
Sofia s-a băgat în pat, cu Mustăciosul adormit la picioare, știind că, uneori, cele mai mari frici ascund cele mai frumoase surprize. Cu un zâmbet larg și inima plină de curaj, a adormit visând la următoarea aventură de Halloween.
Și, cine știe? Poate, într-o altă noapte magică, costumul o va chema din nou la joacă, iar Sofia va fi gata să descopere alte mistere, să râdă și să își facă noi prieteni printre monștri simpatici, fantome zglobi și pisici cu panglici mov.
Până atunci, somn ușor și vise colorate, mică aventurieră!
