Într-o pădure fermecată, departe, acolo unde cerul se sprijină pe crengile copacilor și razele soarelui dansează printre frunze, trăia un crocodil numit Croc. Croc nu era ca ceilalți crocodili. Avea pielea verde ca iarba după ploaie, ochii veseli ca două mărgele sclipitoare și un zâmbet larg, larg ca un curcubeu.
Dar Croc avea un gând pitit în inimă ca un licurici într-o frunză. Se întreba mereu: „Unde mi-e locul? Unde aș putea fi eu cu adevărat fericit?” Pe malul râului, pe unde lui îi plăcea să se plimbe, trăiau multe viețuitoare: iepurași săltăreți, broscuțe vesele, păsărele care ciripeau ca niște clopoței și arici zgribuliți.
Într-o dimineață cu rouă strălucitoare, Croc s-a hotărât să-și caute locul pe lume. Și-a ridicat capul rotund, și-a scuturat coada lucioasă și a pornit la drum. Pe unde trecea, pădurea se lumina de voioșie. Când a ajuns lângă un tufiș cu flori mov, a găsit un iepuraș care sărea ca o minge pufosă.
„Bună, Iepurașule! Pot să sar și eu cu tine?” a întrebat Croc.
Iepurașul s-a uitat la el și a zâmbit: „Sigur, încearcă!”
Croc a sărit. Dar picioarele lui groase și coada lungă făceau salturi mici și caraghioase. Iepurașul râdea: „Ești amuzant, Croc! Dar cred că săritul nu e chiar pentru tine...”
Croc a zâmbit larg și a mulțumit. Apoi a mers mai departe. Sub o frunză mare, o broscuță verde sărea direct în râu.
„Bună, Broscuțo! Pot și eu să sar în apă așa ca tine?” a întrebat Croc.
Broscuța a dat din cap: „Sigur că da! Împreună e mai vesel!”
Însă când Croc a sărit în apă, a făcut o undă mare, apa s-a stropit peste toate pietrele, iar broscuța aproape că a zburat pe un nufăr.
„Ești tare voinic, Croc!” a râs Broscuța. „Dar tu faci valuri uriașe, ca o barcă! Săritul meu e mititel și liniștit.”
Croc a dat din cap și a pornit liniștit mai departe. S-a întâlnit cu Pasărea-Albastră, care cânta pe o creangă.
„Pot să cânt și eu cu tine?” a întrebat Croc.
„Sigur, hai să cântăm!” a spus Pasărea.
Croc a încercat să cânte, dar vocea lui era groasă și bâzâitoare, ca un tunet blând. Pasărea a clătinat din cap și a râs: „Ești unic, Croc! Sunetul tău face copacii să danseze!”
Croc a zâmbit și și-a văzut de drum, dar inima lui se simțea grea. „Poate că nu o să-mi găsesc niciodată locul,” a suspinat el.
Atunci, la umbra unui copac bătrân, a apărut Ariciul înțelept, cu țepi lucioși și ochi blânzi.
„De ce ești trist, Croc?” a întrebat Ariciul.
Croc a spus tot: cum nu poate să sară ca Iepurașul, nu poate să cânte ca Pasărea și nici să plutească lin ca Broscuța.
Ariciul a zâmbit și a spus: „Croc, nu e nevoie să fii ca ceilalți. Tu ești minunat așa cum ești. Fiecare animal are ceva special. Oare nu vezi? Când faci valuri mari, noi râdem și ne jucăm în ele. Când cânți, pădurea simte căldura ta. Tu aduci bucurie în felul tău.”
Croc s-a gândit. Apoi a surâs. „Poate așa e...”
A doua zi, pădurea forfotea. Era cald, iar toți animăluțele erau obosiți de soare. Atunci Croc s-a strecurat în râu și, cu coada lui mare, a făcut cele mai răcoritoare valuri. Iepurașul, Broscuța, Pasărea și chiar Ariciul au venit să se bălăcească. Râdeau și se răcoreau, iar Croc era în mijlocul lor, așa cum nu mai fusese niciodată.
Pasărea-Albastră a ciripit: „Ce bine-i cu Croc! Fără el, n-am avea valuri de răcorit!”
Broscuța a sărit la el: „Croc, tu faci petrecerea să fie veselă!”
Iepurașul a dat din urechi: „Ești prietenul nostru cel mai bun!”
Croc a simțit cum inima lui e luminoasă ca o stea. Și-a găsit locul, acolo unde era iubit pentru cine este el, nu pentru ceea ce putea sau nu putea face ca ceilalți.
Din ziua aceea, toți știu că fiecare are rostul lui în lumea fermecată. Croc a învățat că autenticitatea lui este comoara cea mai mare. A rămas el însuși, vesel și curajos, și a adus bucurie în pădure, cu fiecare zâmbet și fiecare val.
Și dacă veți trece vreodată pe lângă râul cu valuri jucăușe, poate veți auzi glasul lui Croc chicotind printre stropi, pentru că el și-a găsit locul – chiar acolo unde inima îi zâmbește.
