Capitolul 1: Dimineața cu Miros de Clătite
Mihai se trezi înainte ca alarma să sune. Își auzea mama foșnind pe hol, iar din bucătărie venea mirosul dulce de clătite. Sări rapid din pat, își aranjă părul ciufulit și alergă cu pași mici și zgomotoși spre bucătărie.
— Bună dimineața, eroul meu, îl întâmpină mama, zâmbind larg.
— Bună, mami! Ai făcut clătite? întreabă el, încercând să-și ascundă bucuria, dar ochii îi sclipeau deja.
— Da, pentru că azi e o zi specială, spuse ea, punând o farfurie aburindă pe masă.
Mihai tăcu, privind atent la mama lui. Știa că urmează ceva important, pentru că mama nu făcea clătite în mijlocul săptămânii fără motiv.
— E despre tati? întrebă el într-un final, jucându-se cu furculița.
Mama se așeză lângă el, îi puse o mână pe umăr și îi vorbi cu voce blândă:
— Da, Mihai. Astăzi, când te întorci de la școală, va trebui să stăm toți trei de vorbă.
Mihai dădu din cap, încercând să nu arate cât de mult îl neliniștea vestea. Înghiți cu greu prima bucată de clătită. În mintea lui, gândurile alergau: „Oare ce o să se întâmple cu noi?”
Capitolul 2: O zi altfel la școală
Pe drum spre școală, Mihai nu își găsea locul pe bancheta din spate a mașinii. Privea pe geam la copacii care se legănau molcom, ca și când nimic nu s-ar fi schimbat în lume. Dar în sufletul lui era ca o furtună.
La școală, colegii îl provocau la o partidă de fotbal în pauză. Deși de obicei era primul care spunea „da”, azi Mihai se furișă spre un colț liniștit al curții.
— Hei, Mihai, vii să joci? îl strigă Vlad, colegul lui cel mai bun.
— Nu azi, Vlad, poate mai târziu, răspunse Mihai, prefăcându-se preocupat de telefon.
Vlad se apropie de el, văzând că ceva era în neregulă.
— Ce s-a întâmplat? Nu vrei să povestești?
Mihai ezită, apoi zise repede, aproape șoptit:
— Cred că părinții mei vor să vorbească cu mine despre... despre ei. Poate se despart.
Vlad oftă și-l bătu ușor pe spate.
— Știi, și la mine acasă s-a întâmplat la fel. Nu e ușor, dar după un timp... totul începe să pară normal, chiar dacă altfel. Dacă ai nevoie, sunt aici.
Mihai îi zâmbi recunoscător. „Poate că nu sunt chiar singur cu toate astea”, își spuse el în gând.
Capitolul 3: Discuția de acasă
După școală, Mihai se grăbi spre casă, cu inima bătându-i tare. Mama și tata îl așteptau în sufragerie, așezați pe canapea, cu chipuri serioase, dar blânde.
— Mihai, azi avem ceva important de discutat cu tine, începu tata. Știm că ai observat că în ultima vreme nu ne-am mai înțeles la fel de bine.
— Da, șopti Mihai, aplecând capul.
Mama îi luă mâna între ale ei.
— Te iubim, Mihai, și vrem să știi că nimic nu se va schimba în dragostea noastră pentru tine. Dar noi doi am hotărât să nu mai locuim împreună.
Tata continuă, cu voce caldă:
— Asta nu înseamnă că nu te vom vedea sau că trebuie să alegi între noi. O să ai două case, două camere și timp cu fiecare dintre noi.
Mihai simți un nod în gât. Îl durea și nu înțelegea de ce nu pot rămâne împreună, dar cuvintele părinților îi dădeau o senzație, firavă, de siguranță.
— Pot să vin să văd când vreau pe fiecare dintre voi? întrebă el.
— Întotdeauna, răspunse mama, strângându-l la piept.
— Și voi veni la meciurile tale și vom merge la pescuit, îi promisese tata. Nimic din ce este important pentru tine nu se va schimba.
Mihai simți o lacrimă caldă pe obraz, dar și o liniște mică, ascunsă undeva în suflet.
Capitolul 4: Primele schimbări
Zilele următoare au venit cu noi obiceiuri. La început, Mihai a simțit că orice lucru mărunt se schimbă: dimineața, când tata nu mai era la masă, sau seara, când mama îl întreba singură despre teme.
În primul weekend petrecut la tata, Mihai și-a găsit o cameră decorată cu fotografiile lor de la mare și cu o pătură albastră, preferată. Tata îi pregătise micul dejun și îl aștepta cu o cutie cu lego pe masă.
— Să construim ceva împreună? propuse tata, încercând să-i citească băiatului starea.
— Da, răspunse Mihai, cu voce scăzută. Putem să facem o navă spațială?
— Orice vrei tu, zâmbi tata.
Au construit ore întregi, povestind și râzând. Mihai simțea că, deși totul e altfel, tata încă era acolo pentru el.
La mama acasă, au copt împreună brioșe și au vizionat filmul preferat, așezați unul lângă altul pe canapea.
— Mihai, să nu uiți niciodată că poți vorbi cu mine despre orice simți, îi spuse mama, mângâindu-l pe creștet.
Mihai dădu din cap. Începea să creadă că, deși lucrurile nu mai erau la fel, putea găsi loc pentru toate emoțiile lui.
Capitolul 5: Întrebări și răspunsuri
Într-o seară, înainte de culcare, Mihai se așeză la biroul său și începu să scrie într-un caiet cu coperți albastre. Își nota gândurile și întrebările:
„Ce fac dacă îmi lipsesc amândoi odată? Cum știu la cine să mă duc când am nevoie de ajutor? E vina mea?”
A doua zi, își adună curajul și o întrebă direct pe mama, când stăteau la masă.
— Mami, e din cauza mea? Te-ai supărat pe mine sau pe tata?
Mama îl privi lung și îi luă mâna.
— Mihai, dragul meu, nu e din cauza ta. Niciodată n-ar putea fi vina ta. Noi, adulții, facem uneori alegeri greu de explicat. Dar tu ești cel mai prețios lucru pentru noi.
Mihai oftă ușurat, dar încă păstra o umbră de teamă.
— Și dacă mi-e dor de tata când sunt la tine? Sau de tine, când sunt la el?
Mama zâmbi:
— E normal să-ți fie dor. Poți să suni oricând, să scrii un mesaj, sau să desenezi ce simți. E în regulă să iubești pe amândoi în același timp, chiar dacă suntem în case diferite.
Mihai se gândi la vorbele mamei toată seara, simțindu-se mai ușor.
Capitolul 6: O zi obișnuită, altfel
Într-o după-amiază, Mihai veni de la școală obosit, dar cu chef de joacă. Mama îl aștepta cu o gustare și cu vestea că tata îl va lua la antrenament.
— Salut, campionule! îl întâmpină tata la poartă, cu rucsacul sport în mână.
— Salut, tati! răspunse Mihai, zâmbind larg.
Pe drum spre stadion, Mihai îi povesti tatălui despre testul la mate și glumele lui Vlad.
— Îți mai amintești când ai jucat primul tău meci? întrebă tata.
— Da! M-am împiedicat de minge, dar tu ai râs și ai zis că și Messi a căzut la început, spuse Mihai, râzând.
— Exact! Și orice început e greu, dar important e să nu renunți. La fel e și cu schimbarea de acum. Ne obișnuim pas cu pas.
Mihai dădu din cap, simțind că, deși viața lui se schimbase, oamenii pe care îi iubea rămâneau la fel de aproape.
Capitolul 7: Împăcarea cu noua familie
După câteva săptămâni, Mihai descoperi că putea să-și facă planuri cu amândoi părinții și că fiecare dintre ei avea timp dedicat doar pentru el. A început să scrie într-un jurnal mic, unde nota ce făcea la mama și ce făcea la tata, lipind poze, bilețele și chiar desene comice cu toți trei.
Într-o zi, la ziua lui de naștere, părinții i-au organizat împreună o mică petrecere în parc. Mihai se uită la amândoi, care râdeau și îi făceau poze, și simți că nu trebuie să aleagă pe cine iubește mai mult.
— Îți place petrecerea? întrebă mama, în timp ce tata îi făcea cu ochiul.
— E cea mai tare! spuse Mihai, sărind în brațele lor.
— Suntem aici pentru tine, mereu, spuseră amândoi, aproape în același timp.
Mihai râse și simți că, deși familia lor arăta altfel, dragostea și grija nu dispăruseră.
Capitolul 8: O promisiune pentru viitor
Într-o seară liniștită, Mihai stătea la fereastră și privea stelele. Gândurile îi zburau la primele zile, la cât de mult s-a temut că va pierde ceva important. Acum, știa că are două case, două camere preferate, doi părinți care îl iubesc și o mulțime de amintiri noi care se tot adună.
A deschis jurnalul și a scris: „Chiar dacă nu mai locuim toți împreună, familia mea este încă familia mea. Și nimic nu mă poate opri să-i iubesc pe amândoi.”
Apoi, a stins lumina și a adormit liniștit, știind că, oriunde ar fi, va fi mereu iubit și ascultat.
