Partea 1: Dovleacul vorbitor și ideea trăsnită
Într-un sat fermecat, unde toate casele aveau acoperișuri mov și pisicile mergeau pe trotinete, trăia un băiat pe nume Radu. Radu era mereu curios, vesel și plin de idei năstrușnice. El avea un singur scop astăzi: să pregătească o farsă simpatică pentru prietenii lui din sat.
În timp ce se plimba prin Grădina Ciudățeniilor, căuta inspirație. La marginea unei tufe cu frunze roz, Radu găsi un dovleac uriaș care părea să se strâmbe la el. Se aplecă și, fără să vrea, îi șopti:
— Ce-ai pățit, dovleacule, te doare vreo sămânță?
Deodată, dovleacul sări ca un iepure și îi răspunse cu o voce pițigăiată:
— Nu mă doare nimic, dar mi-ar prinde bine o pălărie, că mă bate soarele-n cap!
Radu făcu ochii mari cât cepele, dar nu se sperie. Era obișnuit cu ciudățenii. Îi puse dovleacului o pălărie de paie și-i zâmbi:
— Azi facem o farsă! Mă ajuți?
Dovleacul clătină din codită:
— Cu tot cu sămânță!
Partea 2: Fantoma cu pălărie și planul năstrușnic
Pe aleea principală, printre baloane plutitoare și fluturi colorați, apăru de nicăieri prietena lui Radu: o fantomă micuță, cu ochi strălucitori și o pălărie albastră cu buline. Se numea Spiridușul Mai, dar toți îi spuneau Fantoma Giumbușluc.
Fantoma Giumbușluc plutea și râdea în hohote:
— Ce boacănă mai pui la cale, Radu? Ai nevoie de puteri fantomatice?
Radu îi povesti planul: să organizeze o vânătoare de clopoței zburători pentru toți copiii din sat, dar să-i facă să creadă că sunetele vin de la un duhul invizibil pus pe șotii.
— Și, la final, le dăm o surpriză dulce! spuse Radu, făcând cu ochiul.
Dovleacul vorbitor, Fantoma Giumbușluc și Radu începură pregătirile. Au înșirat panglici colorate prin copaci, au agățat clopoței care zornăiau la cea mai mică adiere și, bineînțeles, au făcut rost de prăjiturele cu cremă de nori.
Partea 3: Vânătoarea de clopoței și încurcătura amuzantă
Când a sunat ora prânzului, toți copiii au venit în piața satului. Radu, cu o pălărie uriașă și o mustață falsă, a anunțat:
— Azi, cine găsește clopoțelul de aur primește o comoară fantastică!
Toți au pornit în goană: unii săreau, alții se rostogoleau, iar Fantoma Giumbușluc îi gâdila pe la spate sau făcea baloane de săpun care pluteau peste tot. Dovleacul vorbitor țopăia vesel, iar copiii râdeau de nu mai puteau.
La un moment dat, clopoțelul de aur... dispăruse! Toată lumea s-a oprit, iar Radu s-a uitat nedumerit în jur.
— Cine a luat clopoțelul?
Un arici rotunjor ridică lăbuța:
— Eu nu, am doar o pălărie pe cap!
O fetiță cu păr albastru râse:
— Poate l-a mâncat Fantoma Giumbușluc!
Fantoma pluti deasupra tuturor și spuse pe ton glumeț:
— Eu nu mănânc clopoței! Nici măcar nu am stomac!
Toți au început să caute peste tot: în iarba fosforescentă, sub bănci, chiar și sub dovleacul vorbitor. Dar clopoțelul nu era nicăieri.
Partea 4: Un final cu râsete și prietenie
Deodată, dovleacul vorbitor a început să țopăie tot mai tare și să râdă cu poftă:
— Hihi! Ce gâdilă! Ce gâdilă!
Radu s-a apropiat și a văzut că, fără să-și dea seama, Fantoma Giumbușluc legase clopoțelul de codita dovleacului! Când acesta sărea, clopoțelul zornăia și făcea toți copiii să râdă.
— Uite, clopoțelul dispărut! a strigat Radu.
Toată lumea a început să aplaude și să cânte. Radu a împărțit prăjiturele cu cremă de nori tuturor, iar Fantoma Giumbușluc a făcut cel mai mare balon de săpun din lume, în care au încăput toți copiii. Ariciul, fetița cu păr albastru și chiar dovleacul s-au simțit la fel de importanți și incluși în joaca veselă.
La final, Radu i-a mulțumit Fantomei Giumbușluc și dovleacului vorbitor:
— Farsa a ieșit minunat pentru că am fost împreună! Chiar și când ceva dispare, împreună găsim totul mai ușor.
Toți au râs și s-au luat de mână, iar în satul cu acoperișuri mov, joaca n-a mai contenit până târziu în noapte, când Fantoma Giumbușluc a făcut luna să râdă și ea, trimițând raze sclipitoare peste toți prietenii, oriunde s-ar afla.
