Capitolul 1: O veste neașteptată
Ana se juca liniștită cu ursulețul ei de pluș, Mimi. Pe podea erau multe cuburi colorate. Mama intră în cameră cu un zâmbet cald.
– Ana, azi nu mergem în parc, spuse mama ușor.
Ana se opri din joacă și o privi mirată.
– De ce, mami? Mă jucam cu Mimi și voiam să merg la leagăn.
Mama se aplecă lângă ea.
– Afară plouă tare, draga mea. Nu putem ieși azi.
Ana simți cum inima ei bate mai repede. Fața i se încruntă. Își strânse pumnii mici.
– Nu vreau ploaie! Nu vreau să stau în casă! spuse Ana tare.
Mimi, ursulețul, părea și el puțin trist. Ana îl strânse la piept.
– Mami, sunt supărată, spuse încet Ana.
Mama îi luă mâna cu blândețe.
– Ești supărată, Ana? Poate chiar furioasă?
Ana dădu din cap.
– Da, sunt furioasă. Îmi vine să țip.
Mama o mângâie pe cap.
– E în regulă să fii furioasă, iubita mea. Hai să vorbim mai mult despre asta.
Capitolul 2: Ce simte inima Anei?
Ana se uită la mama.
– Cum arată furia, mami?
Mama zâmbi.
– Uneori, furia se simte ca un mic dragon roșu în burtică. Simți foc și vrei să spui tare ce nu-ți place.
Ana chicoti.
– Am un dragon în burtică?
Mama râse cu blândețe.
– Poate că da, un dragon mic și roșu care vrea să fie ascultat.
Ana se uită la Mimi.
– Mimi, tu ai un dragon în burtică?
Ana își mișcă ursulețul și îi răspunse cu voce subțire.
– Da, Ana! Și eu mă supăr când nu mergem afară.
Mama le privi cu drag.
– Știți, dragii mei, atunci când simțim furie, putem să o spunem. Putem spune: „Sunt furioasă acum.” Sau putem să respirăm adânc și să ne gândim la ceva frumos.
Ana inspiră adânc, așa cum o învăța mama.
– Uite, mami, inspir și expir. Dragonul din burtică e puțin mai mic acum.
Mama o sărută pe frunte.
– Ești curajoasă, Ana! Ai reușit să vorbești despre ce simți și ai dat voie dragonului să se liniștească.
Ana zâmbi.
– Mami, pot să mă joc cu cuburile până trece ploaia?
Mama îi dădu din cap.
– Sigur că da, iubita mea. Poate construim împreună un castel pentru Mimi și dragonul lui.
Ana râse și începu să pună cuburile unul peste altul.
– Mimi, uite, facem un castel mare! Și dragonul nostru va fi acolo, liniștit și fericit.
Mama o privi cu dragoste.
– Când simți furie, Ana, amintește-ți că poți vorbi cu mine, poți respira adânc și poți găsi ceva frumos de făcut.
Ana se simțea mai bine. Dragonul din burtică era liniștit, iar ploaia afară nu mai părea atât de rea.
– Mami, data viitoare când mă supăr, o să-ți spun. Și o să respir, ca să fie iar bine.
Mama o îmbrățișă strâns.
– Asta e minunat, Ana. Sunt mereu aici să ascult ce simți.
Ana, Mimi și mama au construit împreună un castel frumos. Înăuntru, dragonul mic era liniștit, iar toți erau fericiți.
