Capitolul 1: Ziua Petrecerii
Sofia se trezește dimineața cu zâmbet mare. Mama intră în cameră și spune cu voce blândă:
— Bună dimineața, Sofia! Astăzi mergem la petrecerea Anei, îți amintești?
Sofia sare din pat, își ia ursulețul de pluș și răspunde veselă:
— Da, mami! Merg la petrecere cu ursulețul meu!
Mama o ajută să se îmbrace cu rochița ei preferată, cea roz, cu buline albe.
— Ești tare frumoasă, Sofia, spune mama și o sărută pe frunte.
Sofia râde și se uită la ursuleț.
— Și tu ești frumos, Ursulețule!
Pe drum, Sofia întreabă:
— Mami, acolo o să fie mulți copii?
— Da, draga mea, mulți copii, multe jocuri și multă voie bună, răspunde mama.
Sofia se uită pe geam și zâmbește. Inima ei bate repede de emoție.
Capitolul 2: Jocul Care a Schimbat Totul
La petrecere, toți copiii râd și aleargă. Ana vine la Sofia și spune:
— Hai să ne jucăm de-a v-ați ascunselea!
— Da! spune Sofia bucuroasă.
Se adună toți copiii. Începe jocul. Sofia se ascunde după un fotoliu. Râde încet. Din greșeală, lovește un pahar cu suc și îl varsă pe covor.
Toți copiii se uită la ea. Sofia se face mică, mică. Obrajii ei devin roșii. Pune capul în jos și spune încet:
— Îmi pare rău…
Ana vine lângă ea.
— Nu-i nimic, Sofia, spune Ana. Se poate întâmpla oricui!
Dar Sofia simte ceva ciudat în burtică. Nu vrea să se uite la copii. Vrea să stea singură.
Mama vine, se apleacă la nivelul Sofiei și întreabă blând:
— Ce simți, draga mea?
Sofia șoptește:
— Mă simt… mică și… nu vreau să mă vadă nimeni.
Mama îi ia mâna cu grijă.
— Cred că simți rușine, Sofia. Se numește rușine când simți că ai greșit și nu vrei să te vadă lumea. E o emoție pe care o simțim cu toții, uneori.
Sofia se uită la mama.
— Și tu ai simțit rușine, mami?
— Da, iubita mea. Când eram mică, am vărsat supă la masă. M-am simțit la fel ca tine. Dar am învățat că e în regulă să greșești.
Capitolul 3: Împreună cu Prietenii
Ana se apropie din nou de Sofia. O ia de mână și spune cu voce veselă:
— Vrei să te joci cu noi? Nu suntem supărați. Suntem prietenii tăi!
Sofia se uită la Ana, la mama, la ursuleț. Zâmbește puțin.
— Da, vreau să mă joc.
Mama îi șoptește:
— Ești curajoasă, Sofia. Ai spus ce simți și ai mers mai departe.
Toți copiii râd din nou și se joacă. Sofia aleargă, ținând ursulețul strâns la piept. Simte că burtica nu mai doare. Obrajii nu mai sunt roșii. Se simte ușoară.
La finalul petrecerii, Sofia îi spune Anei:
— Mulțumesc, Ana. M-am simțit mai bine că ai fost bună cu mine. Acum știu cum se numește ce am simțit: rușine. Dar a trecut, pentru că am prieteni și mama aproape.
Mama o ia în brațe și spune:
— Toți simțim rușine câteodată, Sofia. Important este să vorbim despre ce simțim și să nu uităm că greșelile se repară cu bunătate.
Sofia zâmbește larg. Îl pupă pe ursuleț și îi spune:
— Și tu poți simți rușine, dar eu te iubesc oricum!
Pe drum spre casă, Sofia cântă încet, ținându-se de mână cu mama. Știe acum că orice emoție e bine să fie simțită și povestită. Și știe că, împreună cu cei dragi, orice rușine se transformă într-o poveste cu zâmbet.
