Partea 1
Seara de toamnă miroase a mere coapte. Frunzele foșnesc încet, ca o șoaptă. Dovlecii râd pe gard, cu dinți luminoși. Luminile clipesc blând. Vântul spune „uuu”, dar moale, ca un cântec.
Andrei are trei ani. Luca are tot trei ani. Poartă căciuli cu steluțe. Au pe umeri două pelerine mici. Una mov. Una portocalie. Andrei ține o lanternă în formă de dovleac. Luca are un coșuleț cu fundiță.
„Vreau să fiu curajos,” zice Andrei încet.
„Și eu,” zice Luca, și face ochii mari.
Andrei se uită la lumini. Inima lui bate repede, dar frumos. „Cred că am nevoie de o echipă,” spune el.
„Eu sunt aici,” spune Luca. „Suntem echipă. Doi prieteni.”
Ei dau din cap la unison. Se prind de mâini. Zâmbesc. „Echipa Doi Dovlecei,” râde Luca.
„Da, echipa noastră,” râde și Andrei.
Pe alee, o fantomiță din hârtie atârnată la poartă se leagănă ușurel. „Uuu,” oftează ea, dar pare că chicotește. Băieții chicotesc și ei. „E prietenoasă,” spune Andrei.
„Ne salută,” adaugă Luca. Ei salută înapoi. „Bună, Halloween!”
Partea 2
Echipa pornește. Pași mici. Pași calmi. Lampa de dovleac face lumină caldă. Lumina dansează pe trotuar. Acolo un clopoțel face „ting-ting”. Aici o pelerină neagră flutură pe sfoară. Pare o umbrelă mare. Nu sperie. Doar dansează.
„Împreună?” întreabă Andrei.
„Împreună,” răspunde Luca.
Ei bat ușor la o ușă. „Bună seara,” zice Andrei.
„Bună seara,” zice Luca. „Ne dați o bombonică, vă rugăm?”
Ușa se deschide. Un vecin cu pălărie cu stele zâmbește. „Ce echipă frumoasă!” spune el. Le dă câte o bomboană mică. „Mulțumim,” spun băieții. Își fac curaj. Râd. Își fac cu mâna.
Pe colț, un balon liliac se leagănă. Are zâmbet desenat. „Bună, liliac,” zice Luca. Balonul atinge ușor nasul lui Andrei. „He-he, gâdilă,” râde Andrei. Vântul mai face „uuu”, dar acum pare un „yuhuuu”.
Pe bancă, o pisicuță albă clipește. Se uită la lumina dovleacului. „Miau?” întreabă ea.
„Îți e teamă?” întreabă Luca.
Pisicuța toarce încet. „Miau.”
Andrei pune lampa mai jos. Lumina e caldă, portocalie. „Uite, e blândă,” spune el.
Pisicuța dă cu boticul în lampă. Toarce mai tare. „Cred că vrea în echipă,” spune Luca.
„Poate doar pentru puțin,” zice Andrei. „Împreună e bine.”
Ei merg trei pași. Pisicuța merge lângă ei, coada sus. Apoi sare ușor pe iarbă și se întoarce la casa ei. „Noapte bună, pisicuță,” spun băieții. Se simt curajoși. Se simt veseli.
Mai bat o ușă. Mai râd. Mai numără stele. „Una… două… multe,” zice Luca. „Suntem doi. Doi și lumina,” zice Andrei. „Și prietenia,” adaugă Luca. „Prietenia e ca o lampă. Ne ține aproape.”
Partea 3
E vremea să se întoarcă. Casa miroase a ceai cu miere. Mama încălzește lapte. Tata aprinde o lumânare mică. Flacăra pâlpâie liniștit, ca un căscat.
„Cum a fost?” întreabă mama.
„Echipa noastră a mers peste tot,” zice Andrei.
„Am fost curajoși și am râs,” zice Luca.
„Bravo, echipă,” spune tata.
Se așază pe covor. Beau lapte cald. Ronțăie un biscuit mic. Bomboanele stau în bol, culori ca un curcubeu. Lampa de dovleac pâlpâie încă un pic. „Mulțumim, lumină,” spune Andrei. „Ne-ai ajutat,” spune Luca.
Apoi, pelerinele se împăturesc. Căciulile cu steluțe se pun pe scaun. Dovlecii de pe gard zâmbesc din fereastră. Vântul face „uuu” foarte încet. Parcă spune „noapte bună”.
În cameră e moale. Păturica e ca un nor. Andrei și Luca se bagă în pat. Se prind de mâini încă o dată. „Împreună?” șoptește Andrei.
„Împreună,” șoptește Luca. „Echipa Doi Dovlecei.”
„Echipa prieteniei,” adaugă Andrei.
Ochii li se închid încet. Lampa de dovleac clipește o dată, ca un clinchet. Totul e cald și liniștit. Halloween a fost cu puțini fiori și multă magie bună. În inimă e lumină. În cameră e pace.
„Noapte bună, Halloween,” spune Luca, aproape adormit.
„Noapte bună, echipă,” spune Andrei, cu un zâmbet mic.
Somnul vine blând. Ca o plapumă de lumină. Ca o prietenie care stă lângă tine. Și casa întreagă respiră molcom. Și toată povestea adoarme. În siguranță. Cu un dodo liniștit.
