Clopoțelul de dovleac
Luca are patru ani. Poartă o pălărie moale. Este Halloween. Afară e seară blândă. Luminile pâlpâie ușor. Dovlecii râd cu guri galbene. Vântul zice încet: huu, huu. Nu tare. Doar un pic. Ca un joc.
Luca ține un coș. Coșul e plin cu bomboane. Roșii, galbene, portocalii. Miros dulce, ca portocala. Ca vanilia. Luca zâmbește. Inima bate repede. Dar e o bătaie veselă. Azi el vrea să dea. Nu să primească. Vrea să împartă. Vrea să ducă bomboane la vecini.
Mama merge cu el. Îi ține de mână. Mâna e caldă. Luca privește aleea. Frunzele foșnesc. Foș-foș, foș-foș. O pisică neagră trece tiptil. Țuști! Apoi se oprește și toarce. Nu e speriată. Nici Luca nu e.
"Ți-e bine?" întreabă mama.
"Da. Sunt curajos," spune Luca.
"Și generos," zice mama. "Împărțim bucurie."
Ajung la prima ușă. Ușa are o fantomiță de hârtie. Fantomița clipește în vânt. Face fâș-fâș. Nu sperie pe nimeni. Luca ridică degetul. Ding-dong. Clopoțel de dovleac. Sună vesel. Nu tare. Ding-dong, ding-dong.
Ușa se deschide. Apare Moș Ion. Are o eșarfă cu stele. Râde cu ochii.
"Uau! Un mic vrăjitor cu bomboane!" spune el.
"Pentru dumneavoastră," zice Luca. Pune o bomboană în palmă. Moș Ion chicotește.
"Mulțumesc, viteazule. Să ai o seară dulce."
Luca pleacă mai departe. Mâna mamei e aici. Strada e luminoasă. Lămpi violete, portocalii, verzi. Umbre scurte joacă pe gard. Luca își vede umbra. Face cu mâna. Umbra face la fel.
"Uau," râde el. "Un prieten umbră!"
"Prieten bun," zice mama. "Te imită."
La a doua casă e un păianjen mare. Dar e din hârtie. Atârnă și saltă. Sus-jos, sus-jos. Luca îl atinge. E moale și rotund.
"Bună, păianjen de Halloween," șoptește el. Îi dă o bomboană doar în glumă. Râde. Râde și mama.
Ding-dong. Apare Tanti Maria. Poartă un șorț cu dovleci mici.
"Ce surpriză dulce!" spune ea.
"Am adus bomboane," zice Luca. "Vă împart bucurie."
"Și eu îți dau un zâmbet mare," zice Tanti Maria. Zâmbește larg. Ochii îi sclipesc. Pisica ei toarce la picioare. Luca o mângâie pe spate. E caldă și pufoasă.
Umbre vesele
Vântul bate un pic. Huu, huu. Clopoțeii de pe verandă cântă. Din colț se aude un scârț. Scârț mic. O portiță veche. Luca se oprește un pas. Inspiră adânc. Mâna mamei e acolo.
"E doar portița," spune mama. "Face muzică de toamnă."
"Da," zice Luca. "Muzică scârț-scârț." Zâmbește. Face doi pași curajoși. Mai face încă doi. Gata. Trec pe lângă portiță. Portița scârțâie iar. Dar acum pare să cânte. Scârț-scârț, tra-la-la.
Pe alee apar copii. O zână cu baghetă. Un dovlecel mic. Un astronaut cu cască lucioasă. Toți râd.
"Vreți bomboane?" întreabă Luca.
"Vrem!" răspund copiii.
Luca întinde coșul. Mâini mici iau bomboane. Culori, hârtie foșnitoare. "Mulțumesc!" spun toți.
"Cu plăcere," zice Luca. Pieptul lui e mare de bucurie. E curajos. E darnic. Se simte ca un soare mic.
În față, o fantomă din pânză atârnă. Se mișcă încet-încet. Huu, dar blând. Luca se apropie. O atinge cu un deget. E moale, ca o eșarfă. "Bună, fantomiță," spune el. "Ești prietenoasă?"
Fantomița nu răspunde. Dar se leagănă vesel. Luca râde. Mama râde. Vântul râde și el, parcă.
În parc, un tată poartă o pălărie cu stele. Se împiedică de o frunză mare. Face hopa. Apoi se înclină, ca un clovn.
"Ups!" spune el.
"Ha-ha!" râde Luca. Îi dă tatălui o bomboană. "Pentru curaj," zice Luca.
"Mulțumesc," spune tatăl. "E gustoasă de râs."
Zâmbete la uși
Coșul e mai ușor acum. Bomboanele aproape s-au dus. Mai sunt câteva. Luca are pași liniștiți. Noaptea e blândă. Stelele clipesc. Ca niște ochi prieteni.
La colț, vecina Ana udă florile de toamnă. Crizanteme rotunde. Puf-puf. Apă fină ca ploaia mică.
"Vă place Halloween?" întreabă Luca.
"Îmi place lumina din ochii tăi," zice ea. Luca îi dă o bomboană portocalie. "Mulțumesc," spune vecina. Se apleacă și șoptește: "Ești curajos și bun."
Ultima casă are un dovleac mare. Are dinți strâmbi, dar zâmbește cald. Luca bate încet. Ding-dong. Deschide un bunic cu șapcă. Are obraji roz.
"Pentru dumneavoastră," zice Luca. Ultima bomboană alunecă în palmă. "Să aveți seară dulce."
"Și tu," spune bunicul. "Ai adus soare pe stradă."
Coșul e gol. Dar inima e plină. Luca strânge coșul la piept. Mama îl ia în brațe. Îl leagănă un pic. E liniște bună. Frunzele foșnesc încet. Dovlecii pâlpâie moale. Vântul spune: noapte bună.
"Am fost curajos," spune Luca.
"Da," răspunde mama. "Ai fost curajos și generos. Ai împărțit lumină."
Pe trotuar, vecinii ies la poartă. Unii țin căni calde. Unii țin lămpi mici. Toți privesc spre Luca. Toți zâmbesc.
Luca ridică capul. Ochii îi sclipesc. Ridică mâna și salută. Apoi face un zâmbet mare. Un zâmbet bun. Un zâmbet către vecini.
