În fiecare dimineață, Mara se trezește cu soarele care îi mângâie obrajii. Deschide ochii, se întinde ca un pisoi și spune încet: „Mulțumesc, soare, că ai venit și azi.” Mama îi zâmbește și Mara știe că ziua poate începe.
În sufragerie, Mara își alege singură cana cu lapte. „Astăzi vreau pe cea cu iepuraș,” spune ea și râde. Laptele e cald, iar Mara e recunoscătoare. Își lipește nasul de cană și șoptește: „Mulțumesc, lapte gustos!”
După micul dejun, Mara se pregătește să-și lege șireturile. Încercă, dar șiretul fuge de sub degete. Mara își strânge pumnii. Inspiră adânc. Apoi, mama se așază lângă ea și șoptește: „Hai, încearcă încă o dată, Mara! Eu cred în tine.” Mara zâmbește. Încearcă iar. Șiretul se leagă, puțin strâmb, dar e legat. „Mulțumesc, mâini, că m-ați ajutat azi!” spune Mara și râde.
În drum spre grădiniță, Mara privește fluturii ce dansează peste iarbă. „Mulțumesc, fluturașilor, că mă faceți să zâmbesc!” Cască ochii mari la copacii verzi, la norii pufoși, la păsările care ciripesc. Toate îi par prieteni buni.
La grădiniță, copiii desenează. Mara ține un creion roșu. Desenează o casă. O floricică. Un curcubeu. Uneori, linia nu stă cum vrea ea. Mara oftează. Dar își amintește: fiecare zi e un nou început. „Mulțumesc, creionule, că mă lași să încerc din nou!” zice și încearcă iar. Floricica iese puțin strâmbă, dar Mara îi face o pălărie veselă. Toți copiii râd. Mara râde și ea.
După desen, Mara se joacă cu prietenii. Construiește un turn din cuburi. Turnul se clatină. Mara îl prinde repede. „Mulțumesc, mânuțelor, că ați fost atente.” Apoi, respiră încet. Pune încet cuburile. Turnul crește. Un cub, alt cub, încă unul. În curând, turnul e înalt, iar copiii aplaudă. Mara simte inima ei sărind de bucurie.
Când ziua se termină, Mara se așază la pieptul mamei. Povestește despre șireturi, turnuri și fluturi. Mama o mângâie pe păr și îi șoptește: „Sunt mândră de tine, Mara. Ai avut curaj să încerci iar și iar.” Mara închide ochii și spune încet: „Mulțumesc, inimioară, că nu te dai bătută niciodată.”
Și, în liniștea serii, Mara simte că poate orice, pas cu pas, încercare după încercare. E fericită și recunoscătoare. Iar inima ei bate încet: pot, pot, pot.
