Într-o dimineață cu soare, trei băieți se joacă în curte.
Matei râde. Ivan bate din palme. Luca stă în căruciorul lui mic și dă din picioare.
Pe jos este o lingură. Pare lingură simplă. Dar lingura chicotește.
„Hihi! Eu sunt lingură vrăjită!”, spune ea.
„Lingură care vorbește?”, zice Matei.
„Eu aud!”, râde Ivan. „Spune iar!”
Lingura se învârte un pic.
Poc! Pământul devine moale ca piureul.
Băieții sar. Nu se murdăresc. Pământul piure miroase a banană.
„Deliciu!”, zice Luca. Toți gustă câte un pic. Apoi pământul revine normal.
„Mai fă magie!”, strigă Ivan.
Lingura se scutură.
Poc! Scutecele lor devin armuri lucioase.
„Eu sunt cavalerul Matei!”, strigă Matei.
„Eu sunt cavalerul Ivan!”, strigă Ivan.
„Eu sunt cavalerul Luca, cu cărucior de dragon!”, spune Luca. Căruciorul scoate un „puf” mic de abur cald. Nu e fierbinte, e ca vântul de vară.
O pisică intră în curte. Se uită la ei.
Poc! Lingura greșește un pic.
Pisica primește coroană și mantie.
„Miau… eu sunt rege?”, întreabă pisica.
„Da, regele Toarce!”, spune Matei. Toți fac o plecăciune. Pastoră, pastoră, ca niște clopoței.
„Vreau nor de somn!”, zice Luca. E obosit.
Lingura se învârte încet.
Poc! Deasupra lor apare un nor mic, pufos.
Norul coboară jos. Devine pătură moale.
Băieții se culcă sub nor. Pisica-rege la picioarele lor. Armurile se schimbă iar în scutece. Dragonul-cărucior oftează blând.
„Gata pe azi”, șoptește lingura. „Magia doarme și ea.”
Băieții închid ochii, lipiți unii de alții, și zâmbesc.
Povestea spune că joaca este cea mai frumoasă magie când suntem împreună.
