Era o fetiță mică. Are doi ani. Se cheamă Ana. Ana are o pălărie mare. Pălăria nu e doar pălărie. Ea poartă o lingură veche. Lingura susură când bate vântul. Lingura spune glume. Ana râde.
În casă, ceainicul face baloane. „Buuum!” zice balonul, şi pleacă cu un țip mic. Pisica sare pe un balon şi se duce ușor. „Unde mergem?” spune pisica. „La ceai de lapte!” zice ceainicul. Toţi râd. Toţi se întorc la masă.
Ana pune lingura în minge. Minge nu vrea să stea. Minge fuge ca o pasăre mică. „Stai!” spune Ana. Minge se opreşte şi o priveşte. Lingura spune o glumă şi minge sare în poală. Ana aplaudă. Toţi dau din cap.
La fereastră, un nor mic bate la geam. Norul are chef de joacă. Norul dă ploaie mică, ploaie de sclipici. Ana pune un vas şi prinde câteva picături. „Gata!” spune ea. Picăturile cântă un cântec mic. Toată casa cântă.
Seara, pălăria se culcă lângă pat. Pisica pufăie. Lingura îşi spune o poveste scurtă, cu vorbe simple. Ana zâmbeşte. Ochii îi devin grei. Ea adoarme uşor, cu lingura la piept şi cu un balon lângă cap.
Magia e mai frumoasă când o împarți cu prietenii.
