Capitolul 1: Lupușorul și casa de la marginea pădurii
Într-o seară răcoroasă de toamnă, când frunzele se jucau prin aer ca niște confeti portocalii și mov, un lupușor pe nume Radu se plimba curios pe poteca ce ducea spre marginea orașului. Era Halloween, iar vântul fluiera printre copaci, șoptind povești misteriose. Radu era mic, cu blana pufoasă, ochii jucăuși și urechile veșnic ciulite după noi aventuri. Avea o coadă stufoasă care se zburlise de emoție.
– Hmm, să vedem, oare găsesc ceva delicios seara asta? se întrebă el, adulmecând aerul. Dar mirosul de dovleac copt și biscuiți cu scorțișoară veni dintr-o direcție neașteptată: dinspre casa veche de la marginea pădurii. Acea casă era cunoscută ca fiind “casa bântuită” de către toate animalele din jur. Nimeni nu se apropia prea mult, căci se zicea că acolo trăiesc fantome, lilieci cu șosete și bufnițe care spun ghicitori care nu se termină niciodată.
Dar Radu era curios. Și, pe deasupra, și un picuț flămând. Așa că, trăgându-și bine năsucul negru, păși cu grijă spre poarta ruginită. Poarta scârțâi luuuuung și grozav, de parcă râdea de el:
– Cine îndrăznește să treacă? scârțâi poarta.
— Eu, lupușorul Radu! răspunse curajos, deși îi cam tremura codița.
Curajos, dar în același timp cu inima bătându-i ca tobele de carnaval, Radu păși pe aleea acoperită de frunze și ajunse la ușa casei. Acolo, pe clanță, stătea agățat un dovleac cu un zâmbet larg, cioplit să arate cât mai prietenos.
— Bună seara, dovlece! șopti Radu cu un zâmbet ștrengăresc. Să vedem ce se ascunde înăuntru!
Radu împinse ușa, care se deschise cu un scârțâit și mai strașnic. Înăuntru era întuneric, dar pe pereți dansau umbre vesele, iar în aer plutea un miros dulce de caramel și dovleac.
Deodată, dintr-un colț întunecat, se auzi un chicotit subțire, ca vântul printre frunze:
— Cine-mi tulbură somnul de Halloween?
Capitolul 2: Prietenul din altă lume
Radu făcu ochii mari ca niște portocale Halloween-izate. Din peretele cel mai vechi, printre păianjeni veseli care croșetau pânze cu pălării de vrăjitoare, pluti în fața lui un mic... fantomaș! Era cât un dovleac de grădină, rotund și pufos, cu doi ochi mari și strălucitori ca stelele.
— Nu vreau să te sperii... murmura Radu, făcând un pas înapoi.
— Nu m-ai speriat deloc, răspunse fantomașul, dând din coada lui pufoasă, ca o ceață dulce. Eu sunt Ghiță, Fantoma Mică. Mă bucur că ai venit! N-am avut niciodată un prieten în seara de Halloween.
— Eu... niciodată n-am avut un prieten-fantomă! chicoti Radu.
Fantomașul Ghiță zbură în jurul lupușorului, râzând ca un clopoțel de sticlă colorată.
— Vrei să-ți arăt cum să ai parte de cea mai grozavă noapte de Halloween? întrebă el.
— Vreau! strigă Radu, uitând de frică și privind cu ochii cât cepele.
Așa începu aventura lor! Mai întâi, Ghiță îl învăță pe Radu cum să sară peste scârțâitul podelelor. Dacă sari fix pe scândura potrivită, casa scoate un “brrr!” amuzant, nu unul înspăimântător.
— Brrr! făcu Radu. Brrr! făcu și Ghiță. Și podeaua răspunse, “brrrr-avoastră!”, de parcă și ea voia să intre în joc.
Apoi, Ghiță îi arătă lui Radu dulapul cu costume magice. Era acolo o pălărie de pisică-fantomă, o cravată de schelet, chiar și niște papuci cu clopoței de dovleac. Radu se îmbrăcă rapid cu un costum de liliac-fantomă, iar Ghiță isi puse o eșarfă cu stele sclipitoare.
— Acum suntem gata să explorăm casa! zise Ghiță, făcând o piruetă.
Cu fiecare cameră, Radu descoperea ceva misterios și amuzant. În sufragerie, bufnița Otilia spunea ghicitori care nu se terminau niciodată:
— Ce e rotund, strălucește noaptea și sperie șoriceii? întreba Otilia.
— Un ochi de pisică! răspunse Radu.
— Gresit! E luna, dar am apreciat răspunsul creativ! râse bufnița.
În bucătărie, trei șoareci-fantomă găteau bomboane plutitoare. Radu gustă o bomboană de mentă și simți cum i se răcește năsucul, așa că începu să-și sufle nasul ca o locomotivă.
— Ai grijă, bonboanele noastre sunt super-recile! chicotiră șoarecii.
În pod, o colonie de lilieci cu șosete colorate dădeau petrecere, fluturându-și șosetele în ritmul muzicii. Radu și Ghiță dansară printre ele, iar Radu se miră cât de vesel poate fi o casă “bântuită”.
Capitolul 3: Proba curajului și secretul casei
În timp ce treceau din cameră în cameră, Ghiță îi spuse lui Radu:
— În fiecare Halloween, casa organizează o probă specială pentru cine are curaj să o descopere. Vrei să încerci?
— Da! răspunse Radu, cu ochii strălucind de entuziasm.
Cei doi prieteni fură conduși de Otilia bufnița spre subsolul întunecos, unde ușa era acoperită cu pânze de păianjen argintii.
— Să nu-ți fie frică, zise Ghiță. E doar un joc!
Radu inspiră adânc și împreună cu Ghiță pășiră înăuntru. Subsolul era luminat doar de licurici care pluteau ca niște steluțe aurii. Din colțuri se auzeau foșnete, iar vântul sufla blând, ca un cântec de leagăn.
Brusc, din spatele unui butoi ieși Pisica Umbrelor, cu ochi verzi fosforescenți.
— Cine a venit la proba curajului? mârâi Pisica, cu un zâmbet jucăuș.
Radu simți că i se zbârlește blana.
— Eu sunt Radu, lupușorul! Vreau să demonstrez că pot fi curajos!
— Atunci, trebuie să treci trei probe secrete, zise Pisica. Prima: trebuie să reziști să nu râzi în timp ce te gâdil cu coada!
Pisica începu să-l gâdile pe Radu pe burtică. Radu chicoti atât de tare încât aproape că se rostogoli pe podea, dar reuși să se abțină la finalul probei.
— Bravo! A doua probă: să nu te sperii de umbra ta.
Pe perete, Ghiță proiectă cu ajutorul luminii de licurici o umbră grozavă: un lupușor cu două capuri și zece cozi! Radu se uită atent și începu să râdă:
— Dar ce haios arăt! Aș putea fi lupușorul-circ!
Pisica râse și ea: — Ai trecut și proba asta! Acum, ultima probă: să găsești comoara secretă din subsol!
Radu și Ghiță porniră să caute printre butoaie, borcane vechi și cutii cu bomboane. Ghiță descoperi un clopoțel argintiu, iar Radu găsi o carte veche, cu litere aurii:
— “Cartea Aventurilor de Halloween”! exclamă Ghiță. E plină cu povestiri magice!
Pisica Umbrelor le zâmbi larg:
— Felicitări, curajoșilor! Ați trecut toate probele! Acum sunteți prietenii casei și, în fiecare Halloween, veți fi invitați la cea mai tare petrecere din oraș!
Capitolul 4: O noapte de neuitat și o promisiune
După probe, casa nu mai părea deloc înfricoșătoare. Toate animalele, fantomele, liliecii și bufnițele se adunară în sufragerie. Se dansa, se juca lapte-gros cu dovleci, se mâncau prăjituri fantomatice și bomboane colorate. Radu și Ghiță deveniseră cei mai buni prieteni.
Otilia bufnița îi povesti lui Radu:
— Casa aceasta nu-i deloc bântuită, de fapt. Aici, de Halloween, orice frică se transformă în râs și fiecare umbră ascunde o poveste amuzantă!
Radu privi pe fereastră, acolo unde luna strălucea printre crengile bătrâne și frunzele care dansau în vânt. Își dădu seama că nu-i rău să-ți fie un pic teamă, atâta timp cât ai prieteni alături și poți râde chiar și atunci când ți-e frică un pic.
Ghiță îi șopti:
— Să nu uiți niciodată, Radu: curajul nu înseamnă să nu te temi, ci să te distrezi chiar și când îți bate inima un pic mai tare!
La finalul nopții, casa bântuită îi făcu cu ochiul lui Radu. Lupușorul ieși din casă, însoțit de Ghiță până la poartă. Pe drum, dovlecii luminați își dădeau binețe, iar vântul aducea parfum de prăjituri calde.
— Am avut cea mai grozavă noapte de Halloween! spuse Radu, sărind într-un picior de bucurie.
— Și eu! răspunse Ghiță, plutind vesel în jurul prietenului său.
— Promiți că, și la anul, ne vom juca împreună în casa bântuită?
— Promit! chicoti Ghiță și se topi încet în ceața argintie a dimineții.
Radu alergă spre pădure, cu inima plină de curaj, râs și prietenie. Și, de atunci, în fiecare Halloween, vechea casă de la marginea pădurii răsună de chicoteli, pași voioși și povești pe care doar cei mai curajoși le pot descoperi.
