Într-o seară de iarnă, doi băieței, Luca și Matei, stăteau lângă bradul de Crăciun. În jurul lor, luminițele sclipeau ca niște steluțe. Zâmbind, Luca spuse: „Uite, Matei, bradul are multe culori!”. Matei râse și-i răspunse: „Da, parcă-i un curcubeu!”.
Pe masă, lângă brad, erau biscuiți și un pahar cu lapte. Luca spuse: „Asta e pentru Moș Crăciun. Să aibă energie să aducă daruri!”. Matei dădu din cap. „Moș Crăciun e bun!”, spuse el.
Dintr-odată, au auzit un sunet mic, ca un clinchet de clopoțel. „Ce e acolo?”, întrebă Matei. „Cred că e un spiriduș”, spuse Luca. Se uitară în jur, dar nu văzură nimic altceva decât cățelușul lor, Roco, care sărea vesel. „Roco, tu ești spiridușul?”, râse Matei.
Băiețeii se jucau cu Roco când, dintr-odată, au auzit o bătaie ușoară în geam. S-au uitat curioși și au văzut fulgi mari de zăpadă dansând în aer. „E o ninsoare de poveste!”, șopti Luca.
Uimit, Matei spuse: „Crăciunul e magic!”. Și buzunarele lor mici erau pline de bucurie și căldură.
Atunci, mama îi chemă: „Hai la culcare, micuților. Moșul vine doar când dormiți.”
În pat, Luca șopti: „Crăciunul înseamnă iubire”. Matei zâmbi și adormi liniștit, știind că iubirea e cel mai frumos dar.
