În satul cu acoperișuri roșii, Mara avea o pălărioară albastră. În pălărioară dormea un fir de lumină. Când Mara râdea, firul se trezea și făcea „pâlp-pâlp”, ca o licurică mică.
Într-o seară liniștită, Mara a auzit un clinchet la fereastră. Pe pervaz stătea o unicornă. Avea blana albă ca laptele și coama ca vata de zahăr. Cornul ei strălucea ca o stea cuminte.
„Bună, Mara”, a zis unicornă, cu voce moale. „Eu sunt Luni. Am venit după o picătură de magie.”
Mara a clipit des. „Eu am magie?”
„Ai”, a zis Luni. „Dar trebuie să înveți s-o ții în palme. Ca pe o bulă de săpun.”
Au pornit încet pe cărarea de lângă grădină. Iarba făcea „fâș-fâș”. Deasupra, luna zâmbea rotundă. Din tufiș a apărut un spiriduș mic, cu pălărie verde și nas roșu ca o cireașă.
„Hopa!”, a spus spiridușul. „Eu sunt Pufi. Am pierdut clopoțelul de la norul meu. Fără el, norul nu mai cântă.”
Luni a dat din coadă. „Mara poate ajuta.”
Mara și-a lipit palmele. Firul de lumină din pălărioară a ieșit ușor, ca un fluturaș. A sărit în mâinile ei. Mara a simțit că e cald și gâdilă.
„Nu strânge tare”, a șoptit Luni. „Spune cuvinte blânde.”
Mara a zis: „Lumină mică, fii bună. Vino, clopoțel drag.”
Lumina a făcut „pâlp-pâlp” și s-a rostogolit pe potecă, ca o bilă aurie. A luminat sub o frunză mare. Acolo era clopoțelul, prins într-un fir subțire de iarbă.
„Uraaa!”, a râs Pufi. „Ai găsit!”
Mara a întins clopoțelul spre spiriduș. Apoi s-a uitat la lumină. Ar fi vrut s-o păstreze doar pentru ea, în pălărioară. Dar a văzut norul mic al lui Pufi, stând trist, fără cântec.
„Poți să iei și o scânteie”, a spus Mara. „Ca norul tău să cânte iar.”
Luni a clătinat capul, mândră. „Asta e generozitate.”
Mara a suflat ușor în palme. O scânteie s-a desprins din lumină și a zburat la clopoțel. Clopoțelul a sunat „cling-cling”, iar norul a început să cânte încetișor, ca un leagăn: „la-la, lu-lu”.
Pufi a făcut o plecăciune. „Mulțumesc! Magia ta e ca o prăjitură: cu cât împarți, cu atât miroase mai frumos.”
Mara a râs, iar lumina s-a întors în pălărioară, liniștită. Luni a atins cu cornul ei fruntea Marei. „Când vrei, cheamă-ți lumina cu blândețe. Și dăruiește puțin.”
Au mers înapoi spre casă. Ferestrele erau calde, ca niște felii de miere. Mara s-a cuibărit în pat, cu pălărioara lângă pernă. Afară, norul cânta, unicornă păzea drumul, iar magia Marei dormea „pâlp-pâlp”, cuminte și fericită.
