Capitolul 1: Zâna Mara și pelerina care face gălbej
Într-un sătuc mic, la marginea unei păduri pline de ciupercuțe vorbitoare, locuia Mara, o fetiță de șase ani. Mara era zâna satului. Avea o pelerină verde cu pete galbene, o baghetă magică dintr-un creion cioplit și pantofi care ciripiau când mergea. Oamenii din sat o iubeau, pentru că Mara era mereu veselă, chiar și când magia ei nu funcționa chiar cum ar fi trebuit.
Într-o dimineață, când soarele abia răsărise, Mara s-a trezit cu părul în vârful capului, ca o căpiță. A sărit din pat și și-a pus pelerina gălbejită. Pelerina era magică. Sau, cel puțin, așa spunea mama ei. Doar că atunci când Mara încerca să devină invizibilă, de obicei doar nasul ei dispărea. Restul... rămânea perfect vizibil.
— Azi o să fie o zi minunată! — a zis Mara veselă, privind pe fereastră. Veverițele râdeau de ea din copac. Mara le-a făcut cu mâna. Era prietenă cu toate veverițele. Și cu broaștele țestoase din pârâu. Și cu corbul Morcov, care dormea pe horn.
Tocmai când Mara își savura laptele cu cacao, a intrat pe ușă Piticul Trăsnit, trimisul regatului.
— Mara, trebuie să vii de urgență la castel! Spune rege Bubu că s-a întâmplat ceva groaznic, groaznic de comic!
Mara a sărit în sus.
— Vai, ce bine! Îmi plac lucrurile groaznic de comice! Când plecăm?
Piticul Trăsnit a mai luat o gogoșică și a spus printre firimituri:
— Acum.
Capitolul 2: O misiune foarte, foarte... trasă de păr
Mara și Piticul Trăsnit au pornit spre castel. Mara mergea săltând. De fiecare dată când pășea, pantofii cântau: „Ciupi-ciup, ciupi-ciup!” Pelerina i se umfla în vânt, iar bagheta de creion i se zgâlțâia în mână.
Pe drum s-au întâlnit cu Oaia Roz, care era cam supărată că fusese vopsită peste noapte de spiridușii glumeți. Mara a încercat să o spele cu magia ei:
— Fluturași curați, apă și săpun, faceți oaia albă ca un balon!
Oaia a devenit albastră cu buline roz.
— Ups! — a zis Mara.
Oaia a zâmbit. Acum era cea mai fericită oaie cu buline din lume.
Când au ajuns la castel, toți curtenii alergau în cerc. Regele Bubu stătea pe tron și încerca să prindă o pălărie care zbura singură prin sală.
— Ajutor, Mara! — a strigat regele. — Cineva a pus magie pe toată lumea! Supelea zburătoare, broaște dansatoare și perne care țipă când te așezi!
Mara a râs cu poftă.
— Haha! E cel mai amuzant dezastru! Dar nu vă faceți griji! Magia mea nu dă niciodată greș... doar că rezultatul e mereu o surpriză!
Regele a pufnit amuzat.
— Poți să salvezi regatul, Mara? Cam după ideile tale?
— Bineînțeles! — a zis Mara și a ridicat bagheta. — Prima oprire: ciorba de la bucătărie!
Capitolul 3: Ciorba zburătoare și dansul broaștelor
Bucătăria era plină de supe care zburau ca niște baloane rotunde. Mara s-a urcat pe un scaun și a spus cu voce hotărâtă:
— Opriți-vă, supe sărate! Stați cuminți, să nu udați pe nimeni la spate!
A bătut din bagheta de creion. Supele au căzut pe masă, transformându-se în jeleu galben. Bucătarii au început să sară pe jeleu ca pe o trambulină. Toată lumea a râs.
— Nu-i rău, Mara! — a zis Piticul Trăsnit. — Acum, ce facem cu broaștele dansatoare?
Pe coridor, broaștele dansau pe muzica unui pian fantomă. Mara a încercat din nou magia ei:
— Broaște violete, săriți la soare, dansați pe loc, dar fără să coborâți pe podele murdare!
Broaștele au zburat pe dulapuri și au început să cânte ca niște privighetori răgușite. Pianul fantomă a aplaudat singur la final.
Regele Bubu a râs până a căzut pălăria de pe perete.
Capitolul 4: Pălăria zburătoare și prietenii curajoși
Mai rămăsese pălăria cea rebelă. Mara a privit la ea cu ochi mari și curioși.
— Pălărie năstrușnică, vino jos, să nu mai fii așa de sfioasă! — a rostit Mara cu glas dulce.
Pălăria a făcut o piruetă și a aterizat fix pe capul Marelui Bucătar, care s-a transformat pe loc într-o rață portocalie. Toți au izbucnit în hohote.
Mara nu s-a speriat niciodată de magia ei ciudată. Era obișnuită ca lucrurile să nu meargă exact cum vrea, dar mereu se întâmpla ceva amuzant și bun.
Cu toții au început să cânte și să danseze. Rața portocalie bătea din aripi, broaștele cântau, supele jeleu săreau ca mingi, iar pălăria făcea tumbe pe capetele invitaților. Mara râdea fericită.
Regele Bubu i-a mulțumit din suflet:
— Mara, ai salvat regatul cu zâmbetul tău și cu magia ta țicnită! Ești cea mai grozavă zână din lume!
Mara a fost foarte bucuroasă. Știa că nu trebuie să fii perfect ca să fii de folos. Curajul, prietenia și râsul sunt la fel de magice ca orice baghetă.
— Mereu să credeți în magie, chiar dacă nu iese bine din prima! — a spus ea către toată lumea.
Și așa, în regatul vesel, fiecare zi era plină de aventuri ciudate, de râsete și de magie... un pic pe dos, dar întotdeauna cu multă voie bună. Iar Mara, micul magician cu pelerină gălbejită, era întotdeauna pregătită pentru o nouă poveste trasă de păr!
