Prima zăpadă a iernii
Matei a sărit din pat cu ochii mijiți de somn. Îi era ușor frig la picioare, dar în cameră mirosea a iarnă, ca atunci când mama aerisește și îl cheamă să privească pe geam. A tras perdeaua cu grijă și a văzut curtea acoperită de un strat de zăpadă albă, strălucitoare. Griul norilor încă dansa pe cer, dar totul părea mai curat, mai liniștit.
Matei a alergat în bucătărie, unde mama tăia legume pentru supă. Mirosul de legume și carne fiartă era cald și bun, ca o promisiune. Pe masă, lângă cana de ceai cu aburi, stăteau mănușile lui groase, albastre.
— Mamă, azi pot să mă joc afară? a întrebat el, țopăind de nerăbdare.
— Sigur, dar întâi mâncăm micul dejun, i-a răspuns mama zâmbind. Apoi să nu uiți că trebuie să ne îmbrăcăm bine. E rece.
Matei s-a așezat pe scaun și și-a băgat mâinile sub fund, să și le încălzească. În timp ce mânca omleta moale, a început să povestească cu glas tare cum se vede iarna de la fereastră, ca și cum ar fi spus o poveste pentru cineva nevăzut.
— Azi, iarna și-a pus paltonul alb. Și eu sunt exploratorul curajos care o descoperă!
Mama l-a ascultat atentă, zâmbind.
Jocuri și zâmbete în curte
După micul dejun, Matei și-a pus pantalonii groși, geaca roșie, căciula cu moț și fularul pufos. S-a învârtit de câteva ori, ca să se asigure că nu a uitat nimic.
— Sunt gata, mamă! a spus el, strângându-și bine mănușile.
— Foarte bine! Să te joci frumos și să nu stai prea mult, ca să nu răcești.
Când a ieșit în curte, vântul i-a înroșit obrajii și l-a făcut să râdă. A inspirat adânc aerul rece, ce i-a gâdilat plămânii. Zăpada scârțâia sub pași și fiecare tufă era acoperită ca de frișcă pufoasă.
— Acum începe aventura mea! a spus el, încercând să urmeze urmele lăsate de pisica vecinilor. Apoi s-a aplecat și a făcut primul bulgăre, pe care l-a aruncat departe, râzând singur.
A încercat să facă un om de zăpadă, dar zăpada era prea pufoasă și nu se lipea. S-a uitat la degetele lui îmbrăcate în mănuși albastre și le-a zis cu voce tare:
— Nu-i nimic! Omul nostru de zăpadă va fi doar o grămăjoară veselă. Se va uita la cer și va visa!
După un timp, obrajii i s-au făcut și mai roșii, iar nasul începea să-l piște.
— E bine să iei o pauză, și-a spus Matei cu glas ridicat, ca și cum povestea era pentru cineva aproape.
S-a întors în casă, unde parfumul supei era și mai puternic, iar mama îl aștepta cu un prosop cald.
Căldura din bucătărie
Bucătăria era plină de aburi și de lumina caldă a lămpii. Matei s-a așezat pe scăunelul lui, lângă calorifer, și și-a scos mănușile, simțind cum degetele i se încălzesc încet.
— Spune-mi, ce ai făcut afară? a întrebat mama, punând o felie de pâine pe farfuria lui.
Matei a început să povestească, de parcă ar fi citit o carte cu aventuri:
— Zăpada e moale, ca un nor căzut. Am admirat urmele pisicii și am încercat să fac un om de zăpadă mai mic decât o pisică. Dar n-a ieșit, că zăpada nu se lipea. Așa că am râs și am aruncat cu bulgări printre tufe.
Apoi, cu glasul lui liniștit, a povestit cât de tare îi place mirosul de supă și cum toată casa pare mai mică și mai caldă iarna.
— Când e frig, e șoriceii stau la căldură, iar pătura e cea mai bună prietenă, spuse el.
Mama l-a mângâiat pe cap.
— Iarna ne învață să ne odihnim mai mult. Să ne bucurăm de lucrurile simple: supa caldă, poveștile, timpul petrecut împreună.
Matei s-a uitat la fereastră. Afară, ninsoarea se oprise, dar lumea era tot albă.
Călătoria poveștii la culcare
Spre seară, după ce au mâncat supa fierbinte, Matei și-a scos o carte cu povești de iarnă și și-a făcut culcuș pe canapea. Mama i-a adus o cană mică de lapte cald.
— Vrei să-ți citesc o poveste sau vrei să povestești tu? l-a întrebat ea.
Matei a zâmbit.
— Povestesc eu! Azi am avut propria mea aventură și vreau s-o spun cu glas tare!
S-a așezat comod, a închis ochii și a început:
— A fost o zi de iarnă cu zăpadă moale. Un băiat curajos, pe nume Matei, a ieșit afară și a explorat lumea albă. A încercat să construiască un om de zăpadă, dar nu a reușit, așa că a râs și a aruncat bulgări. Când a obosit, s-a întors în casă, unde mirosea a supă bună și a găsit căldură și mângâiere. Băiatul a învățat că, iarna, odihna e importantă, iar visele devin mai frumoase când le povestești.
Mama l-a ascultat și l-a sărutat pe frunte.
— Ai spus foarte frumos, a zis ea. Ești un povestitor adevărat.
Matei a început să se simtă obosit, dar fericit. S-a cuibărit și mai bine sub păturică.
— Mami, e bine să ne odihnim, nu? a întrebat ușor, în timp ce genele îi cădeau pe obraji.
— Da, puiule, iarna ne ajută să învățăm să ne odihnim și să visăm. E bine să ai încredere că mâine vei fi și mai curajos, și mai vesel.
Matei a închis ochii și a visat că zboară cu un fulg de zăpadă peste casele acoperite, peste păduri adormite și peste întregul oraș.
Știa acum că și iarna poate fi un prieten bun, chiar dacă uneori e frig și zilele sunt mai scurte. Căldura din casă, somnul și poveștile îl făceau să se simtă în siguranță și puternic.
Și, chiar dacă nu a reușit să facă un om de zăpadă adevărat, Matei a învățat că ce contează cel mai mult este să se bucure de fiecare zi, să-și spună poveștile și să aibă încredere că, puțin câte puțin, va reuși orice își dorește.
Bucuria zilei, odihna nopții și zâmbetele celor dragi au făcut ca iarna să fie nu doar frumoasă, ci și liniștită și caldă. Iar Matei a adormit cu sufletul împăcat, știind că iarna are grijă de el, așa cum are grijă de toate visele copiilor.
