Prima zi de iarnă
Într-o dimineață friguroasă, când cerul era acoperit de nori pufoși și albi, trei fetițe se pregăteau să meargă la grădiniță. Mara, Ioana și Sofia erau prietene bune. Le plăcea să stea împreună, să râdă și să-și spună povești. Mara era mereu zâmbitoare, Ioana era curioasă, iar Sofia era liniștită și blândă. Sofia avea un baston colorat, pentru că piciorul ei drept era mai leneș, dar prietenele ei nu o lăsau niciodată singură.
În acea zi, fulgii de nea dansau în aer. Mara s-a uitat pe fereastră și a simțit cum inima îi bate tare-tare. Iarna era aici! Avea obrajii roșii de emoție. Îi plăcea să se uite la zăpadă, dar frigul îi făcea uneori mâinile să tremure. Se întreba dacă va putea să se bucure de iarnă așa cum o făceau ceilalți copii.
Mama i-a pus fularul gros la gât și i-a zâmbit: „Iarna e frumoasă, Mara. Vei vedea!” Mara a strâns mâna mamei și a ieșit în curte, unde Ioana și Sofia o așteptau deja.
Atelierul despre iarnă
La grădiniță, doamna educatoare le-a spus cu voce caldă: „Astăzi vom avea un atelier special despre iarnă și despre vreme. Vom descoperi cum ne putem simți bine, chiar și când e frig afară.” Copiii s-au așezat pe pernuțe moi, iar educatoarea a început să le arate imagini cu ninsori, oameni de zăpadă și copaci îmbrăcați în promoroacă.
Ioana a ridicat mâna: „De ce iarna este atât de frig?” Educatoarea a zâmbit: „Soarele e mai departe de noi și zilele sunt mai scurte. Dar frigul nu trebuie să ne sperie. Avem haine groase și ne putem încălzi unii pe alții cu zâmbete și îmbrățișări.” Sofia a zâmbit larg, îi plăceau explicațiile.
După aceea, fiecare copil a primit o foaie colorată. Trebuiau să deseneze ce le place mai mult la iarnă. Ioana a desenat o sanie care cobora pe un derdeluș. Sofia a desenat o cană cu ceai fierbinte lângă fereastră. Mara a privit hârtia. Nu știa ce să deseneze. Simțea că îi place să fie cu prietenele ei, dar uneori frigul o speria.
A ridicat privirea și a întrebat încet: „E în regulă să nu-ți placă frigul?” Educaatoarea a venit lângă ea, i-a pus mâna pe umăr și a spus: „Desigur, Mara. Fiecare copil simte altfel iarna. Unii iubesc zăpada, alții preferă să stea la căldură. Important este să ne ascultăm și să ne respectăm unii pe alții.”
Mara a zâmbit. A desenat trei fetițe care se țineau de mână, sub un fulg mare de nea. Lângă ele era o inimă mare, roșie.
Jocuri în zăpadă
După atelier, copiii au ieșit în curtea grădiniței. Zăpada era moale, iar aerul mirosea a iarnă. Fulgii se lipeau de genele fetelor și râsetele lor răsunau vesel. Ioana a propus să facă un om de zăpadă. Sofia a adus două pietricele pentru ochi, iar Mara a găsit o crenguță pentru nas.
S-au chinuit puțin, pentru că zăpada era pufoasă și nu se lipea bine. Sofia a început să râdă când capul omului de zăpadă a căzut. Mara a oftat, dar Sofia i-a luat mâna: „Nu-i nimic, încercăm din nou!” Au lucrat împreună, și până la urmă au reușit să facă un om de zăpadă mic, dar simpatic. Mara s-a simțit mândră de ea și de prietenele ei.
După joacă, mâinile lor erau reci, dar inimile calde. S-au întors în clasă și au băut ceai cald. Mara i-a spus educatoarei: „Mi-a fost frig la început, dar a fost vesel cu fetele. Acum îmi place iarna puțin mai mult.” Educatoarea a zâmbit: „Asta înseamnă să crești. Îți asculți inima și descoperi ce îți place și ce nu. Și e minunat să ai prieteni care te ajută.”
O după-amiază liniștită
După grădiniță, Mara a mers acasă cu mama ei. Prin geamul aburit, vedea cum fulgii dansează în continuare. Mara se gândea la ziua ei. Îi plăcuse atelierul, îi plăcuse să stea cu Ioana și Sofia. Și-a dat seama că nu trebuie să-i placă totul la iarnă. Era frumos să stea la căldură, să bea ceai, să se joace cu prietenele ei.
Acasă, mama ei a întrebat-o: „Cum a fost ziua ta?” Mara a zâmbit: „Friguroasă, dar veselă. Am învățat că e bine să spun ce simt. Și că e frumos să ne ajutăm unii pe alții.” Mama a îmbrățișat-o pe Mara și a spus: „Asta e cel mai important. Să fii tu însăți și să fii bună cu ceilalți.”
Seara, Mara a adormit liniștită, cu zâmbetul pe buze. Își amintea de râsetele din curte, de ceaiul cald și de desenele colorate. Știa că iarna va mai avea surprize, dar nu-i mai era teamă. Avea prietenele ei și știa că poate spune mereu ce simte.
Ziua în care fiecare și-a spus părerea
A doua zi, la grădiniță, educatoarea le-a întrebat pe fete ce le-a plăcut cel mai mult la atelier. Ioana a spus: „Mi-a plăcut să aflu despre fulgi și să mă joc în zăpadă.” Sofia a spus: „Îmi place iarna pentru că stăm împreună și ne ajutăm.” Mara a spus: „Îmi place că pot să spun când mi-e frig sau când nu vreau să ies afară. Și că fetele mă înțeleg.”
Toate fetele au fost de acord: era important să te simți bine și să fii ascultat. Au învățat că fiecare are preferințe și că nu trebuie să fie la fel. Iarna era diferită pentru fiecare, dar împreună era mereu cald și bine.
În acea zi, au desenat cu toții o pătură mare, colorată, sub care se ascundeau cu toții. Fiecare copil a desenat ce îi place: zăpadă, ceai, soare, cărți sau prieteni. Au lipit desenul pe perete, ca să-și amintească mereu că e bine să fii tu și să respecți ce simt ceilalți.
Când ziua s-a terminat, Mara le-a îmbrățișat pe Ioana și Sofia. Știa că, indiferent cât de frig era afară, prietenia lor era ca o pătură pufoasă care le încălzea inimile.
Astfel, Mara, Ioana și Sofia au învățat că iarna nu e doar despre frig sau zăpadă. E despre a fi împreună, a asculta și a te simți bine, oricum ar fi vremea. Iar asta le-a făcut pe toate trei să zâmbească înainte de culcare.
