Capitolul 1: O veste neașteptată
Într-o dimineață plină de soare, Matei, un băiețel de cinci ani cu ochi mari și păr ciufulit, se juca liniștit cu mașinuțele lui preferate pe covorul din sufragerie. Mami pregătea micul dejun în bucătărie. "Vrum-vrum, mașinuța albastră merge repede!" spunea Matei, făcând să zboare mașinuța pe sub masă.
Deodată, mami a venit lângă el cu un zâmbet cald. "Matei, am o veste pentru tine! Astăzi mergem la grădiniță, dar acolo te așteaptă ceva nou. Vei fi rugat să spui câteva cuvinte în fața colegilor despre jucăria ta preferată."
Matei a deschis ochii mari de surpriză. "Trebuie să vorbesc eu? În fața tuturor?" a întrebat el, puțin speriat.
"Da, dragul meu," a spus mami, mângâindu-l pe creștet. "O să fie frumos! Poți povesti despre mașinuța ta albastră. Toți te vor asculta cu atenție."
Matei a simțit cum inima îi bate mai repede. Nu mai vorbise niciodată în fața tuturor. "Și dacă mă bâlbâi? Și dacă râde cineva de mine?" s-a gândit el, strângând mașinuța la piept.
Mami l-a luat în brațe și i-a spus: "Fiecare copil se poate simți așa la început. E normal să-ți fie un pic frică. Dar tu ești curajos, Matei!"
Matei s-a uitat la mami și a dat din cap, dar în sufletul lui începea să crească o emoție ciudată, pe care nu o cunoștea prea bine. Era ca un nor mic și gri pe cerul lui senin.
Capitolul 2: Emoția care crește
Pe drum spre grădiniță, Matei ținea strâns mâna mamei. Gândurile îi zburau în cap: "Oare ce o să zic? Oare o să mă fac de râs?"
La grădiniță, doamna educatoare îi aștepta cu un zâmbet larg. "Bună dimineața, copii! Astăzi fiecare dintre voi va povesti despre jucăria preferată," a spus ea veselă.
Când a venit rândul lui Matei, inima lui bătea tare-tare. S-a ridicat încet și a pășit în fața colegilor. "Eu... eu... am o mașinuță albastră," a început el, dar vocea îi era subțire ca un fir de aer.
Unii copii l-au privit curioși, alții au început să râdă ușor. "Ce emoționat e Matei!" a zis Radu, băiețelul cu părul roșcat. "Parcă i-a fugit vocea!"
Matei s-a făcut roșu la față și a simțit cum îi vine să plângă. "De ce râd? Oare am spus ceva greșit?" s-a întrebat el. Simțea că îi arde fața și că vrea să dispară sub covor.
S-a întors repede la locul lui și a pus mașinuța sub bancă. Nu mai voia să vorbească. Vedea că ceilalți copii povestesc fără să se rușineze. "Ce ușor le e lor! Numai eu mă simt așa," gândea Matei.
Doamna educatoare s-a apropiat de el. "Matei, ai fost foarte curajos că ai încercat. Nu e ușor să vorbești în fața tuturor. Și eu am avut emoții când eram mică," i-a spus ea blând.
Matei a oftat. "Mi-e rușine, doamna. Toți au râs."
"Știi, Matei, rușinea e ca o muscă mică. Vine, te necăjește, dar apoi pleacă. Nu rămâne mereu cu tine," i-a șoptit educatoarea.
Capitolul 3: Ce face rușinea?
La prânz, Matei stătea în colțul lui, privind pe geam. Nu voia să se joace cu ceilalți. Și-a pus mâinile la ochi și a suspinat. Colega lui, Ana, a venit lângă el.
"De ce stai singur, Matei?" a întrebat ea.
"Mi-e rușine. Am vorbit și toți au râs," a spus Matei încet.
Ana s-a așezat lângă el. "Și mie mi-a fost rușine când am desenat un cățel și nu semăna deloc cu un cățel. Dar după aceea, am uitat și am râs și eu."
Matei a ridicat ochii: "Chiar ai uitat?"
"Da," a râs Ana. "Emoțiile vin și pleacă. Azi e rușine, mâine e bucurie."
Atunci, doamna educatoare a venit cu o foaie mare și colorată. "Haideți să desenăm fiecare cum arată rușinea pentru voi!" a spus ea.
Matei a desenat un nor mic și gri. Ana a desenat o muscă micuță. Radu a desenat o pălărie care-i acoperă fața. Fiecare copil a râs și a povestit ce simte.
"Vedeți?" a spus doamna. "Fiecare are rușine, dar fiecare o simte altfel. Și e bine să vorbiți despre ea. Așa, norul se face tot mai mic."
Matei s-a simțit mai bine. A privit desenul lui și a zâmbit. "Poate norul meu va pleca la plimbare."
Capitolul 4: Curajul de a încerca din nou
După-amiază, la joacă, Matei s-a apropiat de colegii lui. "Vreți să vă arăt cum merge mașinuța mea albastră?" a întrebat el, cu vocea tot mai curajoasă.
"Da!" au strigat copiii.
Matei a pus mașinuța pe podea și a spus: "Uite cum face vrum-vrum, și se învârte așa!" Toți copiii s-au uitat fascinați. Ana a aplaudat, Radu a zâmbit larg.
"Ce tare e mașinuța ta, Matei!" a spus Radu.
Matei s-a simțit din nou vesel. Norul gri nu mai era așa de mare. Chiar dacă îi fusese rușine, acum era bucuros că a încercat din nou. Și a descoperit că, uneori, rușinea trece dacă vorbești cu un prieten sau cu o educatoare.
Când mami a venit să-l ia acasă, Matei i-a povestit tot: "Mi-a fost rușine, dar am povestit despre mașinuță, și apoi am desenat norul meu. Nu mai e așa mare acum!"
Mami l-a îmbrățișat. "Sunt mândră de tine, Matei! Ai fost curajos și ai vorbit despre ce simți. Asta e cel mai important."
Matei a sărit vesel: "Eu cred că rușinea e ca un nor care vine și pleacă! Dar dacă vorbesc despre ea, norul pleacă mai repede."
Mami a râs și l-a luat de mână. "Așa este, puiul meu. Și întotdeauna vei avea pe cineva cu care să vorbești despre ce simți."
Și Matei a mers acasă fericit, știind că emoțiile vin și pleacă, iar el poate să le înțeleagă și să le spună celorlalți. Chiar și rușinea poate fi învățată și îmblânzită, dacă nu rămâi singur cu ea.
