Capitolul 1
Într-o dimineață veselă de primăvară, Ana, o fetiță de 3 ani cu ochi mari și curioși, se pregătea să meargă în parc cu mama ei. Ana iubea parcul, cu florile lui colorate și copiii veseli care se jucau acolo.
"Mami, abia aștept să mă joc cu Maria și Daniel," spuse Ana, bucurându-se.
"Și eu, draga mea," răspunse mama, în timp ce își punea geanta pe umăr. "Să mergem!"
Când au ajuns la parc, Ana a zărit-o imediat pe Maria lângă leagăne. Împreună cu ei era și un băiat nou, pe care Ana nu îl cunoștea. Băiatul avea părul ondulat și ochelari mari, verzi.
"Bună, Ana! El este Mihai," spuse Maria zâmbind. "Mihai e nou în cartier."
"Bună, Mihai," zise Ana sfios, dar zâmbind. "Vrei să ne jucăm cu mingea?"
Mihai zâmbi timid și zise: "Da, vreau."
Capitolul 2
În timp ce se jucau, Ana observă că Mihai nu alerga la fel de repede ca ea sau Maria. Se opri și îl întrebă:
"Mihai, de ce alergi mai încet?"
Mihai își așeză ochelarii pe nas și spuse liniștit: "Pentru că am nevoie de ochelari noi. Și uneori nu văd bine."
Ana își încreți fruntea și se gândi. Apoi zise: "Nu-i nimic, Mihai. Putem să mergem mai încet, să ne bucurăm de joc."
Maria se alătură și spuse: "Da, putem face un joc nou. Să ne plimbăm și să căutăm pietre frumoase."
Toți au fost de acord și au început să umble încet, căutând pietricele colorate în iarba verde. Ana râdea cu bucurie de fiecare dată când găsea o piatră mică și strălucitoare.
După ce au adunat un mic teanc de pietre, s-au așezat pe o bancă, lipitori cu soarele cald pe față.
"Mihai, îți place să te joci la fel ca noi?" întreabă Ana curioasă.
"Da, îmi place. Dar uneori copiii râd de ochelarii mei," spuse Mihai cu voce joasă.
Capitolul 3
Ana se uită la Mihai, apoi la Maria. "N-ar trebui să râdă," spuse ea hotărât. "Ochelarii sunt frumoși. Și, fără ei, nu poți vedea pietricele strălucitoare!"
Maria dădu din cap cu entuziasm. "Da, și mie îmi plac ochelarii tăi. Sunt verzi și par magici!"
Mihai zâmbi larg. "Vă mulțumesc. Voi sunteți prieteni buni."
Pe măsură ce soarele începea să apună, cei trei copii se întoarseră la mamele lor. Ana ținea mâna mamei și îi povestea entuziasmată despre ziua ei.
"Mami, astăzi am învățat că, chiar dacă suntem diferiți, e mai distractiv să ne jucăm împreună și să ne înțelegem," spuse Ana fericită.
"Exact, draga mea," zâmbi mama ei mândră, "toleranța și prietenia fac lumea mai frumoasă."
Așa că, de atunci, Ana, Maria și Mihai se jucau împreună în fiecare zi, bucurându-se de jocuri și de prietenia lor specială, înțelegând că diferențele te fac unic și prețios. Și trăiau fericiți, știind că prietenia nu ține cont de ochelari, ci doar de inimile lor mari și frumoase.
