Matei stă în patuțul lui moale. Lângă el, ursulețul pufos îl privește blând. Mama îi șoptește: „Închide ochișorii, Matei, și ascultă cum respiri.” Matei ascultă. Inspiră încet. Aerul intră ușor, ca o adiere. Expiră liniștit. Aerul iese ca un cântec liniștit.
Matei simte cum burta lui se ridică și coboară. E cald și bine. Pe măsură ce respiră, Matei simte că plutește, ca o bărcuță pe apă. Își imaginează că e pe o plajă aurie. Nisipul e cald și moale sub degețele. Soarele mângâie ușor pielea. În față, marea se leagănă încet, valurile se rostogolesc leneșe, ca niște cântece de leagăn.
Matei ascultă valurile. Ele șușotesc: „Shhh... shhh...” Parcă spun: „Totul e bine, Matei. Ești în siguranță. Nimic nu te poate speria aici.” Matei simte cum grijile lui, mici și ușoare, se duc cu valurile departe, departe, până nu le mai vede.
Deodată, pe cer apare un nor pufos. Norul vine încet, plutind ușor, ca un fulg. Norul îi vorbește cu voce blândă: „Matei, lasă grijile să zboare. Eu le iau cu mine. Spune-mi ce te supără și eu le port sus, sus, în cer.” Matei șoptește: „Uneori îmi e teamă de întuneric.” Norul zâmbește: „Nu-i nimic, Matei. Eu iau teama și o transform în lumină pufoasă.” Matei simte cum inima lui se liniștește.
Pe plajă apare un băţ de cristal, subțire și strălucitor. Lumina lui e ca o rază blândă de soare. Matei îl atinge cu degețelele. Bățul răspândește liniște, ca o îmbrățișare caldă. Totul devine ușor și simplu. Matei simte că poate să zâmbească, să respire și să se bucure.
Valurile continuă să cânte. Nisipul e moale, norul plutește vesel. Matei respiră adânc. Inspiră liniștea, expiră grijile. Inspiră iubirea, expiră frica. Fiecare respirație e ca o mângâiere. Universul din jur începe să se schimbe. Cerul devine mov, apoi roz, apoi albastru ca visele. Stelele se aprind, una câte una, și dansează pe cer.
Matei închide ochii. În mintea lui, plaja se transformă într-o lume de vis. Nisipul sclipeste ca aurul, valurile cântă ca niște clopoței. Norul se face tot mai mare și îl învelește pe Matei ca o păturică pufoasă. Ursulețul pufos îl ține de mână. Matei nu mai are nicio grijă. Totul e liniște și pace.
Bățul de cristal strălucește, iar din el curg lumini colorate. Aceste lumini alunecă pe pieptul lui Matei, pe mâini, pe picioare. Fiecare lumină spune: „Ești iubit. Ești curajos. Ești liniștit.” Matei simte cum toată lumea devine ușoară, ca un nor. Inima îi bate încet, calm, ca o melodie frumoasă.
Norul pufos coboară lângă urechea lui și șoptește: „Matei, totul este bine. Ești în siguranță. Poți visa frumos.” Matei zâmbește. Inspiră adânc mirosul sărat al mării și simte cum grijile zboară, zboară, departe, pe aripile norului.
În jurul lui, valurile murmură cântece de leagăn. Nisipul e cald și moale. Cerul e plin de stele blânde. Matei stă liniștit, cu ochii închiși. Ursulețul îl ține aproape. Respirația lui e calmă, ușoară, ca o adiere. Bățul de cristal luminează blând, ca o stea bună.
Încet, încet, totul devine liniște. Matei nu mai aude decât sunetul valurilor și șoapta norului bun. Inima lui e plină de pace și iubire. Nu mai există nicio grijă, nicio teamă. Doar liniște, doar căldură, doar vise frumoase.
Matei adoarme ușor, cu zâmbetul pe buze. Universul din jurul lui e plin de pace. Plaja, marea, norul și ursulețul pufos veghează la somnul lui. Bățul de cristal păstrează liniștea și lumina bună. Totul e bine, totul e liniște.
Matei doarme liniștit, învelit de vise curate. Respirația lui e calmă, ritmică, ca un cântec de leagăn. Noaptea îl îmbrățișează cu blândețe și pace. Și Matei știe, chiar și în somn, că poate oricând să lase grijile să zboare, pentru că universul lui e plin de iubire și liniște.
