A fost odată ca niciodată, o broscuță pe nume Mica. Mica trăia lângă un iaz mare, în mijlocul unei păduri magice. În fiecare dimineață, Mica sărea veselă pe frunze, cântând: "Plouă, plouă, mă simt bine!"
Într-o zi, Mica a întâlnit un prieten, un iepuraș alb. Iepurașul plângea. "Ce s-a întâmplat?" a întrebat Mica.
"Ia mulți nori pe cer. Nu știu unde e căsuța mea", a spus iepurașul.
"Nu te teme", a spus Mica. "Hai să căutăm împreună."
Mica și iepurașul au sărit peste pietre și frunze. "Vezi curcubeul de pe cer?" a spus Mica. "Ne arată calea."
Au mers mai departe. "Uite, copacul cel bătrân", a spus Mica. "Căsuța ta e aproape."
Iepurașul a zâmbit. "Mulțumesc, Mica."
Au ajuns la căsuța iepurașului. "Acum ești acasă", a spus Mica.
"Da, mulțumesc că m-ai ajutat", a spus iepurașul.
Din acea zi, Mica și iepurașul au fost prieteni buni. Au jucat împreună și au cântat cântecul broscutei: "Plouă, plouă, mă simt bine!"
Copacii murmurau povești de aventură. Iar broaștele și iepurașii învățau să fie curajoși și buni.
Și au trăit fericiți, în pădurea lor minunată, învățând că prietenia și curajul luminează orice drum întunecos.