Capitolul 1: Morcovul cu mustăți și planul de atac
În satul animalelor de la marginea Pădurii Mierloase, toată lumea mirosea a primăvară: pământ reavăn, coji de ouă vopsite, cozonac cu nucă și… o ușoară aromă de panică.
Panică? Da. Pentru că Riri, un iepure tânăr cu urechi elastice și un simț al umorului care îl făcea să râdă chiar și când se împiedica de propria coadă, își asumase o misiune serioasă: pregătea un quizz de Paște.
— Dacă nu e amuzant, e doar un test, spuse Riri, lipind pe ușa vizuinei"."> vizuinii o foaie pe care scria, cu litere strâmbe: „QUIZZ DE PAȘTE. RĂSPUNSURI BUNE = INDICII”.
Lângă el, o veveriță cu ochelari rotunzi, Tica, își rotea coada ca un metronom nerăbdător.
— Indicii pentru ce? întrebă ea.
Riri ridică din umeri ca un artist misterios.
— Pentru ceva care trebuie găsit. Încă nu știu exact ce… dar Paștele are nevoie de o mică aventură. Altfel, ouăle se plictisesc în coș.
În acel moment, pe fereastră se auzi un „hop!” discret, urmat de un „au!” și apoi de o voce subțire:
— Scuzați… gardul vostru a decis să mă îmbrățișeze!
Un pui de arici, Gogu, era agățat cu un țep de o creangă de salcie. Riri îl eliberă cu grijă.
— Bine ai venit în echipa quizz-ului, zise Riri. Avem nevoie de cineva care se înțeapă în probleme înaintea noastră.
— Asta e… un compliment? mormăi Gogu, dar zâmbi.
Tica își drese glasul.
— Bine, dar quizz-ul trebuie să aibă întrebări. Și Paște fără tradiții e ca o nucă fără miez.
Riri scormoni într-o cutie cu creioane colorate.
— Atunci să fie despre tradiții! Ouă roșii, clopoței, iepurași, vânătoare de ouă… și un pic de magie, cât să ne țină mustățile în aer.
Când spuse „magie”, lumina din vizuină făcu un mic „poc!” ca un sâmbure de floarea-soarelui care sare din tigaie. O panglică aurie apăru pentru o secundă în aer și se topi.
Riri, Tica și Gogu se priviră.
— Eu n-am făcut asta, zise Riri, cu gura plină de aer.
— Nici eu. Eu fac doar calcule și grimase, zise Tica.
— Eu fac țepi, zise Gogu, foarte serios.
De undeva, din curte, se auzi un chicotit, ca o clopoțică prinsă de vânt.
Capitolul 2: Prima întrebare și urmele de glazură
A doua zi, în lumina ca de miere a dimineții, Riri instală „sala de quizz” în poienița centrală: un trunchi de copac pe post de pupitru, o crenguță drept microfon (care nu amplifica nimic, dar arăta profesionist), și un panou din scoarță de mesteacăn pe care lipise întrebările.
Primele concurente au apărut repede: Lila, o vulpiță cu pistrui, și Brum, un bursuc care părea mereu că tocmai a auzit o glumă bună, dar încă nu s-a hotărât dacă să râdă.
Riri își dregse vocea.
— Bun venit la Quizz-ul de Paște! Răspunzi bine, primești un indiciu. Răspunzi prost… primești o privire dezamăgită de la Gogu.
Gogu își încruntă botul cu talent. Concurenții tresăriră.
— Întrebarea unu! zise Riri. „Care este culoarea tradițională a ouălor de Paște?”
— Roșu! strigară toți.
Riri bătu din lăbuțe.
— Corect! Indiciul unu: „Caută acolo unde dulcele se preface în stele.”
— Dulcele… stele? murmură Lila, mirosind aerul. — Asta sună ca o prăjitură care a luat note bune la astronomie.
Tica se apropie de Riri și șopti:
— Ai scris tu indiciile astea?
— Nu… le-am găsit dimineață în cutia mea de creioane, zise Riri. Erau acolo, frumos caligrafiate. Eu scriu ca un gândac pe patine.
Brum ridică o sprânceană.
— „Dulcele se preface în stele”… singurul loc unde am văzut așa ceva e la Fântâna cu Zahăr. Când cade roua, parcă strălucește.
— Fântâna cu Zahăr! repetă Riri. Perfect. Hai!
Drumul până la fântână trecea pe lângă atelierele de vopsit ouă. Pene de găină se învârteau ca niște pensule vii, iar o rață artista stropea coji de ou cu buline verzi.
— Atenție, strigă rața. Bulinele au personalitate!
Când au ajuns la Fântâna cu Zahăr, au găsit ceva ciudat: pe margine era lipită o dâră de glazură, ca o urmă de melc, doar că mirosea a vanilie și a curaj.
Gogu se aplecă și atinse glazura cu un țep.
— Confirm: nu e melc. Melcii nu miros a cozonac.
Tica își ajustă ochelarii.
— Și glazura duce… spre tufele de măceș.
Riri își frecă lăbuțele.
— Urmărim urma. Detectivi de Paște în acțiune!
În tufe, ascuns ca o idee bună într-un caiet uitat, se afla un ou auriu, mic cât un pumn. Pe el era desenată o lună subțire și un ochi care părea că face cu ochiul.
Lila îl ridică.
— E… un ou sau un bilețel în formă de ou?
Ouăle nu vorbesc, desigur. Dar acesta… s-a încăpățânat să fie special: a scos un „țing!” delicat și a scuipat, fără rușine, o hârtiuță.
Pe hârtiuță scria: „Indiciul 2: Întreabă clopotul care nu sună.”
— Clopot care nu sună? întrebă Brum. — Asta e ca mine dimineața: arăt ca un clopot, dar nu sun.
Riri râse, apoi înghiți râsul când își aminti.
— Cine ne trimite indiciile astea?
Vântul trecu prin salcie și lăsă în urmă același chicotit clopoțit.
Capitolul 3: Clopotul mut și iepurele care știe prea multe
În sat exista un clopot mare, agățat la intrarea în Pădurea Mierloase. Fusese cândva folosit la adunări, dar acum nu mai suna. Nimeni nu știa de ce. Unii ziceau că îi dispăruse limba (a clopotului), alții că se supărase fiindcă îl trăgea mereu de coadă un vânt obraznic.
Când au ajuns, clopotul stătea liniștit, cu o expresie metalică de „nu mă deranjați”.
Riri se apropie și șopti, ca și cum clopotul ar fi fost un bunic care doarme:
— Bună… clopote. Avem un quizz și niște indicii. Te rugăm, nu te preface că ești… decor.
Nimic.
Tica bătu ușor în clopot cu o ghindă. „Toc!” sec, fără ecou.
— E mut, confirmă ea. Un clopot pe modul silențios.
Gogu își drese gâtul.
— Poate trebuie să-l gâdilăm?
— Nu gâdili metalul, șopti Brum. Metalul se răzbună.
Lila se învârti în jur și observă o fisură mică, exact la baza clopotului. În fisură era înfiptă… o pană albă, foarte curată.
Riri o scoase. Imediat, clopotul tremură și, în loc să sune, vorbi. Cu voce de clopot care a citit multe povești:
— În sfârșit. Mi se blocase gândul. Ați găsit pana?
Toți au sărit înapoi.
— Clopotele… vorbesc? îngăimă Gogu.
— Doar când e Paștele aproape, zise clopotul. Și doar când cineva are urechi suficient de curioase.
Riri se înclină politicos, deși nu era sigur dacă e corect să te înclini în fața unui obiect.
— Noi căutăm următorul indiciu.
Clopotul își coborî vocea, ca și cum dezvăluia un secret:
— Indiciul 3 este ascuns „în locul unde culorile se ceartă și apoi se împacă”.
Tica își aprinse mintea.
— Asta e atelierul de vopsit ouă al raței artiste! Acolo culorile chiar se ceartă. Ieri am văzut albastru supărat pe galben.
Clopotul adăugă:
— Dar aveți grijă. Nu sunteți singuri în jocul ăsta.
— Cine e? întrebă Riri.
Clopotul tăcu. Apoi, din spatele lui, apăru un iepure mai bătrân, cu o vestă verde și un zâmbet care părea desenat cu miere.
— Eu doar treceam pe aici, zise el. Numele meu e Moț. Moț cel… foarte modest.
Riri îl privi atent. Moț avea o coșniță pe spate, iar din coșniță ieșea un colț de hârtie cu scris frumos.
— Foarte modest, da? murmură Lila. — Exact cum e o fanfară în bibliotecă.
Moț se apropie și șopti conspirativ:
— Am auzit de quizz. Îmi place. Întrebări, indicii… și o surpriză la final. Paștele e mai gustos când e și un pic de mister.
Riri simți că mustățile i se ridică singure. Nu știa de ce, dar ceva îi spunea că Moț știa prea multe.
Capitolul 4: Războiul culorilor și oul care fuge
Atelierul raței artiste era un haos minunat: castroane cu vopsele, frunze de ceapă pentru roșu arămiu, afine pentru mov, spirulină pentru verde (nimeni nu recunoștea, dar verdele acela mirosea a lac).
Rața, pe nume Doamna Mac-Mac, purta un șorț plin de pete.
— Ați venit să vă cert cu voi? întrebă ea veselă. — Azi am program: roșu se supără, albastru se scuză, iar la final toți se amestecă.
Riri își scoase panoul cu întrebări.
— Avem nevoie de un indiciu. „Locul unde culorile se ceartă și apoi se împacă”.
Doamna Mac-Mac ridică o pensulă.
— Atunci sigur e în dulapul cu nuanțe. Acolo se împacă toate, că n-au loc să se bată.
Au deschis dulapul. Înăuntru, între borcane, stătea un alt ou, de data asta pestriț, cu dungi care păreau făcute de o zebră foarte grăbită. Când Riri întinse lăbuța, oul… sări.
— Hop! zise oul, ca și cum ar fi fost un iepure mic.
— Nu! strigă Riri. — Nu acum! Eu sunt iepurele aici!
Oul țopăi afară și o luă la fugă printre picioarele tuturor. Gogu se rostogoli după el ca o bilă cu țepi.
— Îl prind! Eu sunt… roata destinului!
Lila sprintă ca o scânteie roșcată, iar Brum alerga în felul lui: încet, dar cu hotărârea unui dulap.
Oul se strecură pe sub o masă, apoi sări într-un coș cu paie. Riri se aruncă și îl acoperi cu urechile ca pe o pătură.
— Gata! Te-am prins! pufni el.
Oul tremură, apoi se liniști și scoase o hârtiuță. De data asta, hârtiuța avea un desen cu un morcov și o săgeată.
Pe spate scria: „Indiciul 4: În spatele morcovului care râde.”
— Morcovul care râde? repetă Tica. — Avem noi un morcov… care râde?
Doamna Mac-Mac dădu din aripi.
— La piață, la standul de legume, e un morcov sculptat cu un zâmbet. Un castor l-a făcut, ca reclamă. Zice că atrage clienții.
Brum mormăi:
— Dacă un morcov îmi zâmbește, eu îmi cumpăr doar cartofi.
Moț, iepurele cu vesta verde, apăruse și el pe lângă ușă, ca și cum n-ar fi plecat niciodată.
— Ce aventură! zise el, bătând din lăbuțe. — Aproape că-mi vine să… împart cadouri.
Riri îl privi din nou. Coșnița lui părea mai plină decât înainte. Și din ea se auzi un „țing!” discret, ca oul auriu.
Capitolul 5: Morcovul care râde și secretul din coșniță
Piața animalelor era plină de forfotă. Pui de găină alergau cu panglici, o capră vindea brânză în forme de inimă, iar o bufniță ținea un stand cu „ghicitori de Paște, garantat fără coji în pantofi”.
La standul de legume trona Morcovul care Râde: mare, portocaliu, cu un zâmbet sculptat atât de larg încât părea că știe toate glumele din lume.
Riri se furișă în spatele lui. Acolo, lipită cu o fundă, era o cutiuță.
Înăuntru: încă un bilet.
„Indiciul 5: Când rezolvi tot, întoarce-te la locul cu întrebări. Dar adu și curaj. Și o lingură.”
— O lingură? întrebă Gogu. — Pentru ce?
Tica își frecă tâmplele.
— Poate pentru… scos surpriza dintr-un borcan?
Lila își învârti coada.
— Sau pentru scos curajul din supă.
Riri simți că piesele se leagă, dar lipsea ceva. De ce indicii? De ce ouă care țopăie? Și de ce Moț apărea mereu, ca o umbră cu vestă verde?
Riri se întoarse brusc spre Moț, care tocmai cumpăra „brânză în formă de stea”, foarte discret.
— Moț, zise Riri, pe un ton politicos, dar ascuțit ca un morcov. Tu… de ce ești peste tot?
Moț își ridică lăbuțele.
— Eu? Sunt un simplu… admirator al tradițiilor.
— Și coșnița aia? întrebă Lila. — Și sunetul de „țing”?
Moț oftă, ca un iepure care a ascuns prea multe ciocolate.
— Bine. M-ați prins. Nu sunt doar Moț.
Tica înghiți.
— Ești…?
Moț își scoase vesta verde, și dedesubt… era o vestă tot verde, dar cu un mic simbol: o lună subțire brodată.
— Sunt ajutorul Iepurelui de Paște. Adică… adjunct. Adică… cel care cară lucrurile grele și primește firimiturile de glorie.
Gogu clipi.
— Deci Iepurele de Paște există.
— Evident că există, zise Moț. Dar e foarte ocupat. Și anul ăsta a zis: „Moț, fă un joc cu indicii, ca să nu fie totul doar ‘primești ou, mănânci ou, sfârșit'”. Și eu am zis: „Sigur, dar să fie și amuzant”. Așa că am pus ouă care țopăie. Poate am exagerat puțin.
Riri nu se putu abține și râse.
— Deci quizz-ul meu a devenit… parte din planul oficial de Paște?
— Da, zise Moț. Quizz-ul tău e delicios. Are întrebări bune, ritm, și Gogu are privirea aia care sperie răspunsurile greșite.
Gogu își îndreptă țepii, mândru.
— Mulțumesc. Eu sperii și frigiderul, uneori.
Moț continuă:
— Ultimul pas e să vă întoarceți în poienița quizz-ului. Acolo e surpriza. Dar… aveți nevoie de o lingură.
— De ce? întrebă Riri.
Moț zâmbi șmecherește.
— Pentru că surpriza e într-un ou de ciocolată uriaș. Și e umplut cu… confetti comestibile. Nu vrei să le scoți cu lăbuța. Crede-mă.
Capitolul 6: Finalul quizz-ului și luna subțire deasupra
Seara, poienița era luminată de felinare din licurici (care negociaseră: „lumina da, dar fără să ne scuturați”). Pe panoul de scoarță, Riri așezase ultima întrebare, iar toți animalele se adunaseră: castori, pisici sălbatice, căprioare, ratoni, chiar și o broască țestoasă care ajunsese abia acum și spunea că „a fost un drum scurt, doar că lung”.
Riri urcă la pupitru.
— Ultima întrebare! „Ce face Paștele mai frumos: doar ouăle sau și jocul, râsul și prietenii?”
Mulțimea murmură, apoi răspunsul veni ca o undă:
— Jocul, râsul și prietenii!
Gogu făcu o privire de aprobare oficială.
Riri ridică lăbuțele.
— Corect! Și acum… după indicii, după ouăle fugare și după clopotul care vorbește… e timpul pentru surpriză!
Moț apăru, împingând un ou de ciocolată uriaș, cât o roabă. Pe el era desenată o lună subțire, exact ca pe oul auriu.
— Lingura! strigă Tica.
Brum scoase, cu aer grav, o lingură de lemn.
— O port mereu. Niciodată nu știi când ai nevoie de supă sau de un moment istoric.
Riri lovi oul de ciocolată cu lingura. „Croc!” Sunetul fu atât de satisfăcător încât câteva veverițe au aplaudat doar pentru asta.
Oul se deschise și, din el, țâșniră confetti comestibile: bucățele colorate care pluteau ca petalele, apoi se așezau pe blăni și ciocuri, lipindu-se cu bunăvoință.
— Sunt… delicioase! mormăi Gogu, care deja avea confetti pe nas.
— Și nu se prinde nimic de țepi? întrebă Lila.
— Ba da, zise Gogu, încântat. Arăt ca o prăjitură care a explodat.
Toată lumea râse. Riri simți cum îi vibrează urechile de bucurie. Paștele era acolo, viu și colorat, cu tradiții și mici minuni, dar mai ales cu hohote de râs care făceau aerul să pară mai ușor.
Moț se apropie de Riri și-i șopti:
— Ai făcut un lucru bun. Ai amestecat întrebări cu aventură și ai lăsat loc pentru surprize.
Riri își ridică privirea. Deasupra poieniței, cerul se întuneca încet, ca o pătură moale. Și acolo, foarte clar, se vedea o lună subțire, ca un zâmbet alb desenat pe noapte.
Riri își atinse mustățile, ca și cum ar fi verificat dacă și ele zâmbesc.
— Uite, zise el. Luna ne face cu ochiul.
Tica își sprijini capul de umărul lui.
— Sau ne verifică dacă am strâns toate confetti-urile.
Brum înghiți o bucată roz.
— Eu strâng cu gura. E metoda mea ecologică.
Lila râse.
— La anul, Riri, faci quizz de Paște și mai greu?
Riri se gândi o secundă.
— La anul fac unul cu o întrebare capcană: „Cine a mâncat ultima bucățică de ciocolată?” Și toată lumea pierde.
Mulțimea izbucni în râs din nou, iar licuricii se învârtiră ca niște puncte de exclamare.
Sub luna subțire deasupra, satul animalelor sărbători Paștele cu obrajii plini de culoare și cu inimile ușoare, ca niște ouă gata să țopăie în următoarea aventură.
