Partea 1
Mara avea patru ani și o rochiță galbenă, ca o lămâie. Într-o dimineață, în bucătărie, a văzut ceva mic pe masă. Era un abțibild în formă de stea.
„E steaua mea!”, a zis Mara.
Tata a zâmbit. „Poate e o stea rătăcită.”
Mara a pus steaua în palmă. Steaua era lucioasă și caldă. Apoi a observat ceva: pe stea era desenată o săgeată, foarte mică, care arăta spre cămară.
„Steaua îmi arată drumul”, a spus Mara, cu ochii mari.
Mama a pus o felie de pâine pe farfurie. „Atunci mergem încet. Și cu grijă.”
Mara a dat din cap. Ea era curajoasă. Și deșteaptă. Și nu se grăbea.
A mers spre cămară, ținând steaua. În cămară mirosea a mere și a biscuiți. Pe raft era un borcan cu miere. Lângă borcan era o altă săgeată, desenată cu creion pe o hârtie.
„Uite! O hartă!”, a zis Mara.
Tata s-a aplecat. „O hartă mică pentru o exploratoare mică.”
Pe hârtie era desenat un cerc. Și un semn: un X roșu. X-ul era lângă… coșul cu rufe.
Mara a râs. „Aventura e la rufe!”
Mama a râs și ea. „Aventura e peste tot, când te uiți bine.”
Mara a alergat încet, ca să nu se împiedice. A ajuns la coșul cu rufe. A scotocit cu mâini mici prin tricouri și șosete.
„Caut comoara!”, a spus ea.
Din coș a ieșit un șoset mic, albastru, cu un iepuraș. Șosetul era singur. Fără pereche.
Mara s-a încruntat un pic. „Nu e drept. Iepurașul e singur.”
Tata a spus: „Ai dreptate. Nu e drept să stea fără prietenul lui.”
Mara a strâns șosetul la piept. „Îl găsesc eu. Promit.”
Steaua din palmă părea să lucească mai tare. Și săgeata mică arăta acum spre hol.
„Înainte!”, a zis Mara, ca o căpitană.
Partea 2
În hol era covorașul cu dungi. Mara a pus șosetul albastru pe covor. Apoi a pus steaua lângă el.
„Stea, ajută-mă”, a șoptit ea.
Deodată, Mara a văzut ceva: urme. Nu urme de pași mari. Urme mici, desenate cu cretă. Urme de… iepuraș.
„Ha-ha! Iepurașul a mers pe aici!”, a zis Mara.
Mama a venit cu o cutie mică de cretă. „Eu am desenat urmele, ca să te ajut.”
„Mulțumesc!”, a spus Mara. „E corect să ajutăm.”
Tata a dat din cap. „Corect. Și frumos.”
Mara a urmărit urmele. Ele treceau pe lângă pantofi, pe lângă umbrele și pe lângă o plantă verde, care stătea ca un pomișor mic.
Urmele duceau spre sufragerie. Acolo era un fort din perne. Fortul era rotund și moale. Mara îl construise ieri.
„Fortul Pernei Curajoase!”, a zis ea.
Din fort se auzea o voce mică. Nu era o voce sperioasă. Era o voce jucăușă.
„Pi-pi-pi… cine vine?”
Mara a râs. „Eu sunt Mara. Exploratoarea.”
A intrat în fort. Înăuntru era lumină blândă, ca la amiază. Și acolo, în colț, era… șoseta pereche! Tot albastră, tot cu iepuraș.
Dar șoseta era sub o mașinuță roșie.
Mara a încercat să tragă șoseta. Nu mergea. Mașinuța era cam grea pentru mâinile ei mici.
Mara a inspirat. Apoi a spus calm: „Nu plâng. Gândesc.”
Tata a întrebat din afară: „Ce faci, căpitane?”
„Am o problemă”, a zis Mara. „Șoseta e prinsă.”
Mama a spus: „Ce idee ai?”
Mara s-a uitat în jur. A văzut o lingură de lemn, uitată de la jocul cu bucătăria de jucărie. A luat lingura.
„Fac pârghie”, a zis Mara, foarte serioasă.
A pus lingura sub mașinuță, încet, încet. A apăsat puțin. Mașinuța s-a ridicat un pic. Atât cât trebuia.
Mara a tras șoseta pereche. A ieșit!
„Ura!”, a strigat ea.
Tata a aplaudat ușor. „Curaj și minte.”
Mama a spus: „Și răbdare.”
Mara a pus cele două șosete una lângă alta. Iepurașii se uitau unul la altul.
„Acum e drept”, a zis Mara. „Sunt împreună.”
Partea 3
Mara a ieșit din fort cu comoara în mâini. Steaua strălucea și mai blând, ca o luminiță de seară.
„Unde ducem iepurașii?”, a întrebat tata.
Mara a privit spre coșul cu rufe. Apoi spre sertarul cu șosete. Și a avut o idee.
„Fac o casă pentru perechi”, a zis ea.
Mama a adus un coșuleț mic. Mara a pus în coșuleț șosetele-pereche. Apoi a lipit steaua pe coșuleț, ca semn.
„Aici stau perechile”, a spus Mara. „Și dacă găsim una singură, o punem aici. Până vine prietena ei.”
Tata a spus: „E o regulă dreaptă.”
Mara a dat din cap. „Da. Nimeni nu rămâne singur mult timp.”
Mama a mângâiat-o pe cap. „Ești o bună păstrătoare de dreptate.”
Mara a zâmbit. Apoi a avut o altă idee. În sufragerie era un clopoțel mic, de jucărie. L-a luat și l-a scuturat: „cling-cling”.
„Acum cântăm cântecul de final!”, a anunțat ea.
Tata s-a așezat pe covor. Mama s-a așezat lângă el. Mara s-a așezat între ei, cu coșulețul stelei în față.
Mara a început, cu voce mică și caldă:
„Stea, stea, mică stea,
M-ai condus pe urma ta.
Am găsit, am ajutat,
Tot ce-i drept am aranjat.”
Mama a repetat încet, ca un ecou: „Am găsit, am ajutat…”
Tata a bătut ușor din palme, încet: „tam-tam, tam-tam”.
Mara a râs. „Mai o dată!”
Și au cântat încă o dată. Și încă o dată. Repetiția era ca o pătură moale.
Apoi Mara a pus steaua pe coșuleț și a spus: „Aventura de azi s-a terminat.”
Tata a întrebat: „Și mâine?”
Mara a clipit. „Mâine găsim altceva. Poate o linguriță rătăcită. Poate un creion. Și facem dreptate.”
Mama a spus: „Și o facem împreună.”
Mara s-a cuibărit între ei. În casă era liniște bună. Coșulețul cu stea stătea la locul lui. Șosetele-iepuraș dormeau împreună.
Mara a șoptit: „Noapte bună, stea.”
Steaua a lucit un pic, ca și cum ar fi spus: „Noapte bună, Mara.”
