Ursul cel bun se juca în pădure. El avea un prieten, iepurașul. Ieprușul era fericit. „Ursule, haide să jucăm!” spunea el.
„Da, haide să jucăm!” răspundea ursul.
Ei alergau și săreau. Dar, într-o zi, iepurașul a căzut. „Aaaa, mă doare!” striga el. Ursul a venit repede. „Ce s-a întâmplat, prietenul meu?” întreba el.
„Am căzut, nu pot să mă ridic!” spunea iepurașul, trist.
Ursul s-a gândit. „Te voi ajuta! Îți voi da o lăbuță!” a spus el. Așa că ursul a tras iepurașul cu grijă.
„Mulțumesc, ursule!” spunea iepurașul. „Ești un prieten bun!”
„Împreună suntem mai puternici!” zicea ursul. Iepurașul s-a ridicat.
„Hai să ne jucăm din nou!” spunea iepurașul. „Da, să ne jucăm!” răspundea ursul.
Ei au început să sară din nou. Erau fericiți. „Prietenia este minunată!” spunea ursul. „Da, este!” striga iepurașul.
Și așa, ursul și iepurașul s-au jucat toată ziua, ajutându-se unul pe altul. Prietenia lor a fost puternică și frumoasă.
