Capitolul 1: Cei patru prieteni veseli
A fost odată ca niciodată un băiețel pe nume Matei. Matei avea șase ani și era un băiețel mereu cu zâmbetul pe buze. Cel mai mult îi plăcea să se joace cu prietenii lui cei buni. Prietenii lui Matei erau: Luca, care râdea mereu tare, tare de tot, Ana, care avea cele mai multe idei năstrușnice, și Mara, care era cea mai curajoasă dintre toți.
În fiecare zi, Matei, Luca, Ana și Mara se întâlneau în fața blocului, sub copacul cel mare cu frunze verzi și lucioase. Acolo își făceau planuri grozave și porneau în aventuri minunate.
Într-o dimineață, Matei a venit alergând cu o idee care-i făcea ochii să strălucească.
– Ce-ar fi să construim cel mai lung șir de căsuțe din cuburi pe care l-a văzut vreodată cartierul? a zis el, cu voce veselă.
– Vrem! Vrem! am strigat toți în cor, bătând din palme.
– Dar trebuie să lucrăm TOȚI împreună, ca să ne iasă, a spus Ana.
– Eu pot să car cuburile cele mai grele! a zis Mara, făcând mușchii mari-mari cu mâinile.
– Iar eu pot să mă cațăr să pun cuburile cele mai sus! a râs Luca, săltând ca o broscuță.
Toți s-au privit și au început să râdă. Era clar: erau gata de distracție!
Capitolul 2: Aventuri cu cuburi și chicoteli
Cei patru prieteni și-au adunat toate cuburile colorate din casă. Cuburi roșii, cuburi albastre, cuburi galbene, cuburi verzi, cuburi cu buline, cuburi cu dungi. Câte cuburi! Fiecare copil avea brațele pline și fața veselă.
Au început să construiască. Matei a pus primul cub. Mara a pus al doilea cub. Ana a pus al treilea cub. Luca a pus cubul... dar cubul lui Luca nu voia să stea și s-a rostogolit direct peste piciorul lui!
– Au! S-a supărat cubul pe mine! a râs Luca și a făcut o grimasă caraghioasă.
– Nu, cred că vrea să meargă la plimbare, a spus Mara, punând cubul la loc.
Și au tot pus cuburi, unul câte unul, râzând și glumind. Dar, de fiecare dată când cineva strănuta sau făcea o mișcare bruscă, cuburile începeau să danseze și să se dărâme.
– Oh, nu! Cuburile noastre fac balet! a chicotit Ana, învârtindu-se pe vârfuri.
– Să le facem o scenă de balet, să nu se mai dărâme! a zis Matei, și toți au început să construiască o scenă specială de cuburi doar pentru balerinele-cuburi.
Dar, când au terminat scena, un vânt ușor a venit și… fâș, fâș!… toate cuburile s-au răsturnat ca niște soldăței obosiți.
– Oops! a spus Mara, și toți s-au prăbușit de râs pe iarbă.
Capitolul 3: Planul năstrușnic al Anei
Ana s-a ridicat repede și a zis:
– Am o idee! Hai să construim un șir de cuburi în zigzag, ca un șarpe colorat! Să vedem cine reușește să îl facă cel mai lung fără să dărâme nimic!
– Ideea Anei e grozavă! a strigat Matei.
Așa că au început să facă un șarpe de cuburi. Luca punea cuburi albastre. Ana punea cuburi galbene. Mara punea cuburi verzi. Matei punea cuburi roșii.
– Șarpele nostru are o coadă lungă, lungăăă! a zis Mara.
– Și o burtă plină de cuburi! a râs Luca.
Dar, deodată, Ana a strănutat atât de tare, încât șarpele-cuburi s-a speriat și… poc!… câteva cuburi s-au răsturnat.
– Am speriat șarpele! a zis Ana și a râs cu poftă.
– Nu-i nimic, îl facem iar! a zis Matei, și toți au început să adune cuburile. Cub după cub, zâmbet după zâmbet, au făcut un șarpe și mai lung.
– Uită-te la el, merge spre copac! a spus Mara.
– Șarpele vrea să fie prietenul nostru! a zis Luca.
Și toți au spus cu glas tare:
– Salut, Șerpișorule Cubuleț!
Capitolul 4: Final fericit și vesel
Soarele era sus pe cer, iar cei patru prieteni erau fericiți. Șarpele lor de cuburi era cel mai lung din cartier! Trecătorii zâmbeau când vedeau copiii jucându-se frumos împreună.
– Uite cum am reușit, pentru că am lucrat toți, a spus Matei.
– Da, dacă nu eram toți, șarpele n-ar fi fost așa de lung, a adăugat Mara.
– Și dacă nu râdeam așa tare, șarpele n-ar fi fost așa vesel! a spus Luca, făcând o grimasă amuzantă.
– Prietenia e cea mai bună construcție, nu-i așa? a zis Ana, și toți au dat din cap.
S-au așezat în cerc, sub copacul cu frunze lucioase, și au mâncat biscuiți, povestind întâmplări trăsnite. Au râs, au glumit și s-au simțit cei mai norocoși copilași din lume.
De atunci, în fiecare zi, Matei și prietenii lui se întâlneau să inventeze aventuri noi. Și de fiecare dată, cel mai important lucru era să fie împreună, să lucreze ca o echipă și să râdă cât mai mult.
Și uite așa, cu râsete, cuburi și prietenie, ziua lor a fost plină de culoare, ca un șarpe lung de cuburi vesele!
Și, bineînțeles, la final, au strigat toți împreună:
– Prietenia e cea mai tare aventură!
