Clubul Râsetelor începe
În curtea mică, lângă bancă, Mara își potrivea șapca roșie. Darius apăsa pe adidașii lui care scârțâiau. Scârț! Scârț!
- Ce jucăm? întrebă el.
- Ceva vesel! zise Mara. Un joc cu prieteni. Și cu râsete.
Darius dădu din umeri.
- Putem juca trenul-burtă, care merge doar când râde. Pleacă din stația „Hi-hi” și se oprește la „Ha-ha”!
- Sau teatrul de umbre! spuse Mara, făcând o rață din degete. Mac-mac!
Se priviră și izbucniră în râs. Ce aleg? Ce aleg?
Atunci Mara scoase din rucsac un caiet mic, cu o stea lipită pe copertă.
- Uite! Un carnet de semnături. L-am găsit dimineață în bibliotecă. Putem face un club! Clubul Râsetelor! Intră cine semnează aici.
Darius își rotunjii ochii.
- Și dacă vântul vrea să intre? Vântul semnează?
- Hm… putem să-l ajutăm. Facem un semn pentru el.
Darius trase aer adânc.
- Dar semaforul? Și el are semn. Se cheamă sema-for! Semna… for! Asta înseamnă că semnează verdele!
- Mda… aproape! râse Mara. Semafoarele nu țin pix. Dar pot primi un desen. Hai să adunăm semnături. Semnează? Semnează! Ne jucăm? Ne jucăm!
Puf! Mara scoase un fluier albastru.
- Fac un anunț. Atenție, clubul începe!
Ea fluieră scurt. Pi-pi!
Darius aplaudă încetișor, să nu sperie frunzele.
- Primul care semnează e Miau, pisica blocului. Miau e vitează, miau e jucăușă!
Pisica se apropie curioasă. Mara puse carnetul jos. Miau păși fix pe pagină cu o labă un pic murdară. Pac! Rămase o pată de noroi în formă de floare.
- Vai, am murdărit! zise Darius.
- Nu-i murdărie, e semnătura ei! râse Mara. Uite, seamănă cu o labă. Bine ai venit, Miau!
Miau făcu „prrr” și se tolăni la soare. Clubul Râsetelor avea un membru cu mustăți.
Semne de peste tot
Mara și Darius alergară la tobogan.
- Bună, tobogan! vrei în club? întrebă Darius.
- Toboganul alunecă, dar nu scrie, spuse Mara. Hai să-i desenăm semnătura: o săgeată mare și zâmbitoare.
Mara desenă o săgeată cu limba un pic scoasă, de concentrare. Darius rânji.
- Săgeată veselă, semnează! Semnează!
La leagăn, vântul împinse ușor scândura.
- Cred că zice „da”, șopti Darius.
- Pentru vânt facem o semnătură-spirală, hotărî Mara. Când bate puțin, pagina se mișcă. Spirala e doar pentru el.
Fluierele lui Mara făcură Pi-pi, iar Darius țopăi două ori. Scârț! Scârț!
- Urmează norii, zise el. Pot căpăta autograf pufos?
- Facem un nor pufos desenat, hotărî Mara, și scriem sub el „Norul Zâmbăreț”.
La banca verde, bunica Ema își croșeta eșarfa. Ridică din sprânceană.
- Ce faceți voi doi, scumpilor?
- Adunăm semnături. Pentru râsete, spuse Darius.
- Și bunica vrea să intre? întrebă Mara, întinzând carnetul.
Bunica Ema desenă o inimă mică, apoi adăugă un soare. Zâmbi.
- Inimă cu raze pentru voi. Să vă țină de cald.
- Ura mică! Ura mare! strigară în șoaptă copiii.
Mara flutură fluierul. Ups! Fluierul îi scăpă, plesc! în baltă.
- O, nu! a țipat Darius. Balta mănâncă fluiere?
- Se preface, îl liniști Mara. Hai să pescuim!
Găsiră un bățișor și o panglică albastră.
- Echipa Fluier! zise Darius. Eu țin bățișorul, tu ții panglica.
- Unu, doi, trei, sus! Și hopa!
Fluierul ieși lucios și plin de stropi. Pi… piii… Fluierul acum cânta ca un porumbel somnoros. Copiii râseră cu umerii.
- Balta a semnat și ea! exclamă Mara, lipind pe pagină o picătură mică, cu un cer albastru în ea. Uită-te! Strălucește.
Pe alee găsiră o frunză galbenă.
- Frunză, vrei în club? întreba Darius serios.
- O punem între pagină și palmă. Tap-tap! Uite urme! zise Mara, apăsând ușor.
Pe pagină rămase un desen fin, ca o hărtiuță cu drumuri.
- Asta e semnătura frunzei. Aici e strada nervurii mari. Aici e ulița mică, spuse Darius. Să nu ne pierdem!
Obosiți un pic, se așezară pe bordură. Darius scoase doi biscuiți rotunzi.
- Unul pentru tine, unul pentru mine, zise el. Îi rupem în patru? Să dăm și umbrei mele. Și poate Miau miroase doar. A mirosit? Semnează?
- Semnează cu „prrr”, râse Mara.
Mara privi lung umbra lor. Sări în picioare.
- Hai să desenăm și palmele noastre! Palma mea cu puncte, palma ta cu fulger. Să știm că suntem în club, chiar primii.
Își pusese palmele pe pagină, trasaseră contururi. Darius trase o fulgerare mică. Mara puse trei puncte ca boabele de mazăre. Contururi prietene.
- Semnează? Semnează! repetară cu veselie. Parcă un cântecel.
Jocul care rămâne
- Avem multe semnături, zise Darius, numărând pe degete. Pisică, tobogan, vânt, bunica, baltă, frunză, noi doi și umbrele. Club mare!
- Acum trebuie un joc al clubului, spuse Mara. Un joc de final fericit.
Se uitară la cutia cu cretă. Mai aveau bucățele mici, multe culori. Roșu scurt, albastru scurt, galben pe jumătate.
- Gata! facem un șotron-inimă, propuse Darius. Sar în inimă și ies pe nor. Hop-hop!
- Șotron cu pauză de râs, aprobă Mara. La fiecare pătrat spunem „hi-hi”, la inimă spunem „ha-ha”.
Amestecară bucățelele de cretă cu puțină apă din sticlă, frecară pe asfalt, și culorile se aprinseră. Desenul creștea și creștea. O inimă mare, cu pătrate mici în ea. O săgeată către tobogan. Un nor pufos la final, aproape de bancă.
- Scriem numele clubului: Mara, Darius, Miau, Vânt, Frunză, Tobogan, Baltă, Bunica, Umbre, hotărî Mara, desenând litere mari, apoi mici, apoi o stea răsucită.
- Pregătit? întrebă Darius.
- Pregătit! răspunse Mara, serios, dar cu gropițe-n obraji.
Au început jocul. Un hop, doi hop, hop-hop, stop! Hi-hi în pătratul patru. Ha-ha în inimă. S-au dezechilibrat puțin, s-au prins de mâini, s-au echilibrat din nou. Darius a făcut „scârț” cu adidașii. Mara a făcut „pi” cu fluierul somnoros. Miau a făcut „prrr”. Parcă tot clubul spunea „da”.
Vântul a foșnit ușor. Carnetul s-a ridicat un pic, ca un zmeu micuț. Darius l-a prins.
- Hei, vântule, încă o semnătură? Așa, bine, bine! zise el, făcând un desen spirală mai lung, cu o coadă ca de panglică.
Au jucat încă odată. Și încă odată, dar mai încet. Râsetele s-au făcut mai moi. Pașii, mai scurți. Soarele s-a așezat pe acoperișuri, portocaliu și rotund, parcă își trăgea o pătură.
S-au așezat pe desenul inimii. Mara a alunecat spatele de genunchii lui Darius. Darius a pus carnetul de semnături între ei, ca pe o comoară.
- Astăzi a fost un club mare, șopti Mara.
- Mâine facem o paradă de pălării? cu o oală pe cap și cu un castron, întrebă Darius, cu ochii sclipind.
- Și o cursă de cutii! Și o bibliotecă de pietre lucioase! adăugă Mara, întinzându-și picioarele. Punem semnătură pe fiecare idee.
Vântul foșni încet. Frunzele bătură din palme. De parcă ziceau: „Da, da, mâine!”
- Promit să aduc o cretă lungă, spuse Darius, privind cerul. Albastră ca mareea. Mareea… mare! He-he.
- Eu aduc autocolante cu stele. Să lipim stele pe club. Și pe rucsac. Și pe Miau? Nu. Pe zgardă, dacă vrea.
Miau clipi încet. Parcă spunea „bine”. Bunica Ema ridică mâna din depărtare. Un salut blând, ca un nor ușor.
Mara închise carnetul cu grijă. Îl băgă în rucsac, lângă fluier și panglica albastră.
- Clubul rămâne aici, zise ea, bătând ușor rucsacul. În semnături. În râsete. În inimă.
Darius dădu din cap.
- Și mâine îl deschidem iar. Semnează? Semnează.
- Ne jucăm? Ne jucăm, zise Mara, căscând mic. Și apoi, un pic, ne odihnim.
Pașii lor măruntiră desenul. Culorile rămăseseră pe asfalt, moi ca o promisiune. Soarele clipi către ei. „Pe curând”, parcă zise.
Și Clubul Râsetelor, cu toți prietenii lui, se puse pe șoptit planuri de mâine, încet-încet, până când curtea se făcu liniștită și caldă, ca o pătură. Iar râsul, mic și bun, stătu lângă ei, semn că joaca sigur va continua.
