Capitolul 1 – Aventuri sub plapumă
În camera ei micuță, Ana, o fetiță de zece ani cu obraji rumeni și ochi sclipitori, se pregătea de culcare. Dar, cum toată lumea știe, somnul nu vine niciodată fără o ultimă aventură. Așa că Ana s-a cocoțat sub plapuma pufoasă și a început să-și imagineze: cum ar fi dacă perna ei ar fi portal magic către cele mai caraghioase tărâmuri?
De cum a închis ochii, s-a trezit într-un tărâm unde toate animalele purtau pijamale. Un iepuraș cu pantaloni roșii cu buline și un motan cu pălărie de dormit dădeau din urechi la fiecare adiere de vânt. Ana a râs, încercând să nu își trezească părinții. S-a strecurat printre animalele care-i făceau cu ochiul și a ajuns lângă un arici ce-și pieptăna țepii cu o furculiță de jucărie.
“Vrei să vezi cum dansez?” a întrebat ariciul, pufnind caraghios. Ana a dat din cap. Ariciul a început să țopăie pe vârfuri, cu țepii fluturând. Cei din jur au izbucnit în râs. Ana aproape că a strănutat de atâta veselie, dar s-a abținut, ca să nu se trezească din vis.
Capitolul 2 – Bătaia cu perne plutitoare
Doar ce s-a dezmeticit din dansul ariciului, că în jurul ei au început să zboare perne colorate. Motanul cu pălărie le dirija cu o baghetă magică. “Regulile sunt simple: cine prinde o pernă, pune o dorință!”
Ana a prins o pernă mov și a țipat în gând: “Vreau o înghețată care nu se topește!” Imediat, i-a apărut în mână o înghețată uriașă. Când a mușcat din ea, a simțit că are gust de pepene și de râsete. Toți cei din jur râdeau, iar pernele zburau ca niște nori pufoși, care te gâdilă pe vârful nasului.
Un purceluș cu ochelari mari a prins o pernă galbenă și s-a împiedicat, aterizând exact în brațele Anei. “Ce noroc! Am vrut mereu să văd cum arată o îmbrățișare adevărată!” Ana a râs și i-a oferit încă una, mai cuprinzătoare.
Capitolul 3 – Paradele de pijamale și papuci vorbitori
Dintr-odată, întreaga pădure de vis s-a transformat într-o paradă de pijamale. Veverițe cu papuci în formă de morcovi, vulpițe cu halate lungi și ursuleți cu căști pentru somn defilau, iar fiecare avea papuci care… vorbeau!
Papucii Anei, cam tocite de atâtea sărituri, au început să cânte o melodie amuzantă: “Țop-trop-trop, nu vrei un sirop?” Ana s-a prăpădit de râs de fiecare dată când papucii rosteau un cuvânt nou.
Papucii vulpiței chiar au început să țină discursuri: “Să nu uitați niciodată să vă periați dinții înainte de somn! Iar dacă vă e teamă de întuneric, numărați broscuțele roz, nu oile!” Paradele s-au încheiat cu un dans pe vârfuri, iar Ana s-a prins într-un cerc cu toate animăluțele, dansând până s-au învârtit de amețeală.
Capitolul 4 – Ceaiul de noapte bună
După atâta veselie, iepurașul cu buline i-a invitat pe toți la un ceai special pentru somn ușor. Ceaiul era roz și mirosea a bomboane, dar când l-au gustat, toți au început să vorbească doar în rime!
Ana a spus cu voce caldă: “O, ce ceai ciudat și bun, mă simt ca într-un balon!” Motanul a răspuns rapid: “Cine bea acest lichid, are visul mai timid!”
Pe măsură ce ceaiul își făcea efectul, vocea tuturor devenea tot mai moale, iar ochii tot mai mici. Ana a lăsat capul pe pernă, iar ariciul îi șoptea la ureche: “Când nu poți dormi, gândește-te la mine și la dansurile mele nebune. Eu sunt aici, oricând ai nevoie de voie bună.”
Capitolul 5 – Somnul ca o îmbrățișare dulce
Camera Anei a devenit din nou liniștită. Sub plapuma moale, cu perna care păstra încă un strop de magie, Ana a simțit cum visele dulci o cuprind ca o îmbrățișare. Papucii îi șopteau încet: “Noapte bună, Ana! Să visezi cele mai colorate pătrățele de curcubeu.”
Înainte să adoarmă de-a binelea, Ana a mulțumit în gând tărâmului de sub plapumă pentru că i-a dăruit imaginație și zâmbete, chiar și în timpul somnului. Și pentru că noaptea e prietena copiilor care știu să viseze cu inima deschisă, Ana a adormit lin, cu gândul la următoarea aventură sub plapumă.
Mulțumesc, dragă vis, că-mi porți imaginația acolo unde numai zâmbetele ajung.
