În Orașul Luminel, blocurile străluceau ca niște cuburi de zahăr în soare. Pe cer pluteau tramvaie zburătoare, iar pe străzi mergeau oameni cu baloane și roboței mici. În mijlocul orașului locuia o eroină: Căpitană Nebula Vio, o femeie curajoasă, cu părul mov prins într-o coadă și o pelerină care lucește ca stelele. Pe încheietură purta o brățară cu butoane colorate. Ea zâmbea mereu. Și avea o glumă preferată: „Eu nu mă împiedic, eu testez gravitația!”
Într-o dimineață, turnul de energie al orașului a clipit: plici! plici! plici! Luminile de pe străzi au început să danseze, iar semafoarele au făcut „verde, verde, verde” de parcă se grăbeau. Oamenii s-au oprit și s-au uitat în sus.
„Nu-i nimic,” a spus Căpitană Nebula Vio, cu voce caldă. „Eu sunt aici.”
Din norii albaștri a coborât o ploaie de scântei jucăușe. Nu era rea. Doar zburdalnică. Scânteile săreau peste poduri și făceau trotuarele să alunece ca săpunul.
„Ups!” a zis un curier cu o cutie de prăjituri. Cutia s-a clătinat.
Vio a apăsat un buton albastru pe brățară. „Scut de Stea, pornește!” În jurul curierului a apărut o bulă luminoasă. Cutia a rămas dreaptă.
Apoi Vio a alergat, rapid ca o rază. Pelerina ei făcea „fâș-fâș”. A sărit pe o platformă zburătoare și a văzut problema: un mic satelit, Satelițel Chic, se învârtea amețit și trimitea scântei peste tot.
„Satelițel Chic, ești bine?” a strigat ea.
„M-am încurcat în nori… și în propriul meu fir!” a bâiguit satelitul, rușinat.
„Se întâmplă,” a râs Vio. „Și eu mi-am încurcat șireturile cu pelerina o dată!”
În oraș, oamenii trebuiau să treacă o intersecție mare. Trotuarul era lucios. Vio a știut ce are de făcut. A apăsat butonul verde. Din palmă i-a ieșit o bandă de lumină, ca o panglică. A întins-o peste intersecție și a creat un pasaj sigur: o pasarelă moale, cu luminițe, care spunea „pas, pas, pas” la fiecare pas.
„Ura!” au spus copiii. „E ca un curcubeu!”
„Pe rând, încet,” a zis Vio. „Curajul merge mână în mână cu grijă.”
Apoi a urcat iar sus. Cu degete fine, a desfăcut firul din jurul Satelițelului. A apăsat butonul galben: „Nod-Desnod!” Firul s-a deschis ca o fundiță.
Satelitul a oftat fericit. „Mulțumesc! Promit să zbor drept.”
Scânteile s-au oprit. Orașul a clipit liniștit, ca un ochi somnoros. Pasajul sigur a rămas până când ultimul om a trecut.
Seara, Căpitană Nebula Vio a coborât în piață. Oamenii i-au făcut cu mâna. Curierul i-a dat o prăjitură.
„Pentru eroina noastră,” a spus el.
Vio a mușcat și a zâmbit. „Misiune îndeplinită. Și gravitația… testată cu succes.” În Orașul Luminel, totul era din nou calm, luminos și bine.
