Zefir Lumină este un om mare cu ochi blânzi. Poartă o mantie albastră care lucește ușor. Are părul scurt, cărunt la margini, și un zâmbet mare. Pe piept are o stea mică care pâlpâie. Zefir e supererou. El iubește orașul Luminia și pe oamenii care trăiesc acolo.
Într-o dimineață senină, soarele se joacă pe clădiri. Orașul zumzăie ca un stup prietenos. Trenul magnetic, Meteor, glisează peste șine invizibile. Meteor e mare și strălucitor. Merge repede, dar totul pare bine. Zefir stă pe un bloc și bea ceai. Deodată aude un sunet ciudat. Un claxon mic. Oamenii privesc pe cer.
Trenul glisează mai tare. Un fir de lumină sare de pe roți. Pasagerii se uită afară, uimiți. Un copil spune: "Tată, ce se întâmplă?" O doamnă zâmbește dar este îngrijorată. Zefir știi că trebuie să facă ceva. El sare. Picioarele lui sunt puternice. Mantia lui flutură ca valuri albastre.
Zefir aleargă. Orașul trece repede pe lângă el: parc, palmieri mici, o cafenea cu inimioare pe ferestre. El aleargă mai repede. Vântul îi gâdilă obrazul. Păsările îl însoțesc. Unii copii strigă: "Zefir! Zefir!" Vocea lor îl face curajos.
Trenul Meteor fuge pe pista lui de lumină. E foarte rapid. Zefir începe să zboare. Zboară cu brațele deschise. Vântul cântă la urechi. El râde ușor. Viteza e ca o joacă. Dar Zefir știe că trebuie să fie atent. El se gândește la oameni. "Trebuie să încetinesc trenul," spune el cu hotărâre.
Apropiindu-se, vede ceva amuzant: o pisică neagră stă pe acoperișul unui vagon și se uită curiosă. Zefir face un semn blând. "Salut, pisicuță." Pisica miaună ca și cum ar spune "bună". Oamenii din tren îl văd zburând. Un băiețel bate din palme. O doamnă scotoceste geanta, sperând o păturică.
Zefir scoate din buzunar o baghetă mică, cu o lumină caldă. E o unealtă de supererou, dar blândă. El atinge cabina trenului cu bagheta. Un sunet lin apare. Trenul începe să încetinească, ca o floare care se închide la apus. Zefir folosește și un zâmbet mare. "Totul va fi bine," spune el. Oamenii respiră ușurați.
Când trenul se oprește lejer, ușile se deschid. Copiii coboară fericiți. Pisica sare de pe acoperiș și se întâlnește cu stăpâna ei, care râde. Un domn își prinde pălăria zburată. Toți se uită la Zefir cu admirație și recunoștință. Un copil îi oferă un biscuit. Zefir îl ia cu grijă și îi mulțumește.
Un reporter întreabă: "Cum ai făcut, Zefir?" El zâmbește. "Am folosit curaj și grijă," spune el. "Și puțină lumină." Oamenii râd și aplaudă. Orașul se umple de cântece și clopoțele de veselie. Un copil spune: "E ca o poveste!" Zefir își netezește mantia. Simte inima caldă.
Seara cade. Cerul devine blând. Stelele apar una câte una. Zefir se așază pe același bloc. Se uită la trenul Meteor, acum liniștit în gară. Se gândeste la ziua frumoasă. "Am făcut bine," șoptește el. Un vânt mic îi aduce miros de flori. Orașul doarme ușor, liniștit.
Zefir își închide ochii pentru o clipă. Știe că va fi gata oricând să ajute. Și asta îl face fericit. În Luminia, lumina se ține de mână cu somnul. Totul e calm. Totul e în siguranță.
