Începutul
Mara are patru ani și azi e aproape Paștele. În bucătărie miroase a cozonac. Pe masă stau ouă colorate: roșu, galben, albastru. Mara le privește și zâmbește.
„Eu vreau o căsuță mică pentru Iepuraș”, spune ea.
Tata râde încet. „O căsuță? Așa, ca o cabană?”
„Da, da! O cabană cu flori și cu… sclipici!”
Mama îi dă Marăi o cutie cu lipici și hârtie colorată. „O facem împreună.”
În sufragerie, Mara pune două perne mari pe covor. Apoi aduce o pătură cu buline. Pătura cade ca un acoperiș moale. Căsuța arată ca un nor care s-a așezat jos, pe podea.
Mara lipește pe „ușă” o inimă roz. Apoi pune o coroniță din hârtie verde.
„Uite, cabana mea!” spune ea, mândră.
Mijlocul
Lângă cabană, pe scaun, este un coș de Paște. Coșul are un lacăt mic, lucios.
Mara clipește des. „Unde e cheia?”
Tata ridică din umeri, jucăuș. „Poate Iepurașul a ascuns-o.”
Mama șoptește: „Cheia iubește locurile frumoase.”
Mara intră în cabană. Înăuntru e cald și miroase a pătură curată. Ea își pune urechea pe covor.
„Cabana, cabana, spune-mi tu, cheia unde e? Spune-mi, nu?”
Nimic. Doar liniște și un chicotit mic… parcă de undeva din aer.
Mara iese și se uită la ouăle colorate. Alege un ou cu buline albe. Îl pune la intrarea cabanei, ca pe un paznic.
„Tu stai aici. Dacă vezi cheia, faci ‘hop-hop'!”
Tata se amuză. „Oușorul paznic, da.”
Mara caută sub pernă. Nimic. Caută sub pătură. Nimic. Caută în cutia cu hârtie. Nimic.
Atunci aude un „cling!” foarte mic, ca un clopoțel. Mara se oprește. Se uită la coronița verde de pe ușă. Frunzele de hârtie parcă se mișcă.
„Bună, frunzulițe”, spune Mara politicos. „Ați văzut o cheie mică?”
Frunzulițele foșnesc ușor. Și, vai! Din mijlocul coroniței cade o panglică galbenă. La capătul panglicii atârnă… cheia!
Mara râde cu toată fața. „Cheia stătea la verdeață! Ca o furnicuță!”
Mama bate din palme. „Bravo, detectivă de Paște.”
Tata se apleacă. „Hai să deschidem coșul.”
Mara ține cheia cu două degete, ca pe o comoară. O potrivește în lacăt. Face „clic”.
Sfârșitul
Capacul se ridică încet. Înăuntru sunt ouă de ciocolată, iepurași mici din zahăr și o panglică mov. Mai este și un bilet cu litere rotunde:
„Pentru Mara, constructor de cabane. Paște fericit!”
Mara își lipește nasul de un iepuraș de ciocolată. „Miroase a… mmmm!”
Tata îi oferă un ou de ciocolată. „Unul pentru tine.”
Mama îi dă un ou colorat. „Și unul de admirat.”
Mara se uită la cabana ei. „Iepurașul a găsit loc bun. Cabană frumoasă, cheie ascunsă, coș deschis!”
Apoi se așază în cabană, cu coșul lângă ea. Pătura cu buline o cuprinde ca o îmbrățișare.
„Mâine mai facem o cabană?” întreabă Mara.
„Mâine și poimâine”, spune tata.
„Și în fiecare Paște”, adaugă mama.
Mara ronțăie încet o bucățică de ciocolată. Afară e lumină, în casă e liniște. Cabana stă cuminte, cu inima roz pe ușă, iar Paștele râde în culori.
