Partea 1: Hărțuța cu urechi
Ana are 3 ani și poartă șosete galbene cu buline. În bucătărie miroase a cozonac și a vanilie. Pe masă stă un bol cu ouă albe, cuminte, ca niște mingi mici.
„Azi e Paște!” spune Ana, și ridică mâinile sus, sus, ca un iepuraș care vrea să ajungă la stele.
Mama râde. „Da, puiule. Vrei să vopsești ouă?”
„Vreau… și vreau joc!” zice Ana. „Joc de piste!”
Tata clatină din cap, ca și cum ar fi un clopoțel. „Joc de piste? Ce idee!”
Ana ia o foaie și un creion. Desenează o linie, apoi un cerc, apoi… două urechi mari. Iese o hărțuță-iepuraș. Nu e perfectă. Ba chiar urechile sunt cam strâmbe. Dar e foarte amuzantă.
„Uite!” spune Ana. „Aici e… aici e… comoara!”
„Unde e ‘aici'?” întreabă mama, jucându-se serioasă.
Ana arată spre hol. „La pantofi!”
În hol sunt pantofii lui tata, pantofii mamei și adidașii Anei, care par mereu grăbiți. Ana pune lângă adidași un bilețel cu un desen: o morcovică.
„Ăsta e indiciu,” șoptește ea, de parcă pereții ar putea râde prea tare.
Apoi aleargă la masă și ia un ou vopsit deja în roșu. Îl pune într-un coșuleț mic. Coșulețul are o fundiță verde și pare că zâmbește.
„Comoara mea!” zice Ana. „Dar trebuie ascunsă.”
„Să nu se supere oul,” glumește tata. „Oul vrea și el să se joace.”
Ana îi face cu ochiul oului. „Stai cuminte, oușor. Te ascund frumos.”
În camera ei, sub perna cu nori, Ana ascunde coșulețul. Apoi se uită la ușă, foarte atentă. Ca și cum ar aștepta un pas ușor, ușor.
Deodată se aude un „țup-țup” mic, ca două degețele care bat în podea.
Ana îngheață. Dar nu de frică. De surpriză bună.
„Cine e?” întreabă ea încet.
Dinspre fereastră, pe pervaz, apare o umbră pufoasă. Un iepuraș mic, alb, cu urechi roz, se scutură de parcă a nins confetti.
„Eu sunt Iepurașul de Paște,” spune el, foarte politicos. „Am auzit de jocul tău de piste.”
Ana își pune palma la gură și chicotește. „Tu vorbești!”
„Numai azi,” zice iepurașul. „În rest, fac doar ‘morc-morc' în gând.”
Partea 2: Pista care face „hop”
Ana îl ia pe iepuraș de lăbuță. Lăbuța e caldă și moale, ca o minge de pluș.
„Uite pista,” spune Ana. „Întâi la pantofi!”
Iepurașul dă din cap. „Hop!”
Ajung în hol. Ana arată bilețelul cu morcovul. „Aici e primul indiciu!”
Iepurașul îl citește… cu nasul. Îl atinge: „puf!” și trage aer.
„Miroase a creion,” spune el. „Delicios… aproape.”
Ana râde. „Nu se mănâncă indiciile!”
„Așa zici tu,” face iepurașul, și își mișcă mustățile, amuzat.
Pe bilețel, Ana a mai desenat ceva: un soare și o cană.
„Înseamnă bucătăria!” spune Ana repede. „La cana mea!”
În bucătărie, cana Anei are un urs albastru. Ana ridică cana și, sub ea, e alt bilețel: un ou cu dungi.
„Bravo!” spune mama, care se preface că nu știe nimic. „Ce detectivă!”
„Eu sunt detectiv cu urechi invizibile,” spune Ana.
Iepurașul se uită la urechile ei. „Eu le văd. Sunt super invizibile.”
Ana își atinge capul și chicotește iar. „Atunci mergem la ouă!”
Pe masă sunt ouă colorate: roșu ca mărul, galben ca lămâia, verde ca iarba, albastru ca cerul. Iepurașul face ochii mari.
„Sunt ca niște bomboane care nu se lipesc,” spune el.
Ana ia un ou galben și îl rotește. „Următorul indiciu e… unde?”
Tata bate din palme încet. „Poate pe balcon?”
Ana vede pe ou un desen mic, făcut cu carioca: o floare și o ușă. Ea sare: „Balcon!”
Pe balcon e o cutie cu pământ și flori. Lalele roșii stau drepte, ca niște soldăței veseli. Ana găsește acolo un bilețel legat cu panglică: un nor și o pernă.
„Asta e camera mea!” strigă ea.
Iepurașul face un hop înalt. „Ultima rundă! Hop-hop!”
Partea 3: Comoara și râsul
În camera Anei, lumina e moale. Jucăriile stau pe covor, ca la un picnic. Ana aleargă la pat și ridică perna cu nori.
Acolo e coșulețul cu oul roșu și, pe lângă el, ceva nou: un ou mic de ciocolată, învelit în staniol auriu, ca o stea.
Ana își rotunjește ochii. „Eu n-am pus asta!”
Iepurașul își aranjează urechile. „Eu am adăugat un strop de magie. Pentru șefa pistelor.”
Ana ia oul de ciocolată și îl ține aproape. „Mulțumesc!”
„Cu plăcere,” spune iepurașul. „Dar trebuie împărțit. Așa e regula Paștelui: bucuria se împarte.”
Ana se gândește o clipă. Apoi aleargă spre mama și tata.
„Am găsit comoara!” spune ea. „Un ou roșu și un ou de stea!”
Tata se apleacă. „Oul de stea?”
„Da!” zice Ana. „Și îl împărțim.”
Mama aduce farfurioare mici. Ana, cu o seriozitate de copil mare, rupe oul de ciocolată în bucăți. Una pentru mama, una pentru tata, una pentru ea… și una pentru iepuraș.
Iepurașul ia bucata lui și o miroase. „Mmm. Miroase a ‘bravo, Ana'.”
Ana râde, cu gura puțin lipicioasă de ciocolată. „Mai fac o pistă mâine!”
„Eu vin,” spune iepurașul. „Dar mâine nu pot vorbi. O să vorbesc cu… hop-uri.”
„E bine,” spune Ana. „Eu înțeleg hop.”
În sufragerie, ouăle colorate strălucesc, cozonacul așteaptă, iar în casă e cald și liniște. Ana se cuibărește lângă mama. Iepurașul stă aproape, ca o jucărie vie și cuminte.
„Paște fericit,” șoptește Ana.
„Paște fericit,” șoptesc toți.
Iepurașul mai face un hop mic, de final, și urechile lui par două semne de întrebare fericite. Apoi se așază, liniștit, ca și cum ar spune: jocul s-a terminat, dar bucuria rămâne.
