Partea 1: Coșulețul fermecat
Era o dimineață luminoasă de Paște. Soarele strălucea pe cer, iar păsărelele ciripeau vesel în copaci. Doi băieței, Andrei și Matei, râdeau și alergau prin grădină. Aveau trei ani și erau cei mai buni prieteni. Azi voiau să pregătească un coșuleț special pentru ouăle de ciocolată.
„Hai, Andrei, să facem coșulețul nostru!” a zis Matei, cu ochii mari și veseli.
„Da, da! Îl facem din nuiele! Și îl împletim împreună!” a răspuns Andrei, ținând deja în mână câteva nuiele subțiri.
S-au așezat pe iarbă, lângă un tufiș de liliac mov. Mâinile lor mici au început să treacă nuiele una peste alta, încet și cu grijă. Matei râdea atunci când nuielele scăpau din împletitură și zburau pe iarbă.
„Ups! Coșulețul fuge!” a chicotit el.
„Nu-i nimic, îl prindem!” a spus Andrei. S-au ajutat unul pe altul, și încet-încet, coșulețul prindea formă. Era mic și rotund, cu mânere moi și o bordură veselă.
La marginea coșulețului, Andrei a strecurat ceva mic. Era un bilet galben, scris cu creionul: „Caută sub liliac!” Matei nu a văzut, pentru că era ocupat să caute o fundiță roșie pentru coș.
Partea 2: Vânătoarea de ouă și magia Paștelui
Când coșulețul a fost gata, băieții au sărit în picioare. Mama lui Andrei a venit cu un bol plin de ouă colorate din ciocolată.
„Ați făcut un coș minunat! Sunteți gata de vânătoare?” a întrebat ea.
„Da, suntem gata! Să pornim!” a strigat Matei, ținând strâns coșulețul.
Prin iarbă, printre flori, ouăle de ciocolată străluceau ca niște comori. Băieții alergau, râdeau și strigau: „Uite unul aici!” sau „Am găsit un ou mov!” Fiecare ou era o mică bucurie. Coșulețul se umplea încet, încet, de ouă colorate și lucioase.
La un moment dat, Matei a văzut biletul galben. L-a scos, curios. „Ce scrie aici?” a întrebat el.
Andrei a zâmbit larg. „E un indiciu! Trebuie să cauți sub liliac!”
Au alergat la tufișul de liliac. Sub frunze, ascunsă bine, se afla o cutiuță mică din carton, legată cu o fundiță verde. Matei a desfăcut fundița cu degete mici și grăbite.
În cutiuță era un iepuraș de ciocolată și o pietricică lucioasă, albastră. Pe pietricică era desenată o floare.
„E magică?” a șoptit Matei, cu ochii mari.
„Poate că da! Dacă o ții în palmă și închizi ochii, poți să-ți pui o dorință de Paște!” a spus Andrei, cu voce șoptită și zâmbitoare.
Matei a ținut pietricica în palmă și a șoptit: „Vreau să fim mereu prieteni și să avem coșulețe pline de ouă!”
Partea 3: Sărbătoare, zâmbete și îmbrățișări
După vânătoarea de ouă, băieții s-au așezat pe păturică, lângă liliac. Soarele încălzea blând iarba. Au împărțit ouăle de ciocolată și au gustat fiecare câte puțin.
„Ouăle sunt dulci și bune!” a spus Matei, cu gurița plină de ciocolată.
„Și coșulețul nostru e cel mai frumos!” a spus Andrei.
Mama lui Andrei a adus suc proaspăt de portocale și le-a zâmbit. „Sunt mândră de voi! Ați lucrat împreună și ați făcut magie de Paște!”
Băieții au râs și s-au îmbrățișat. Lângă ei, iepurașul de ciocolată stătea liniștit, gata să fie împărțit.
Vântul adia ușor, aducând miros de liliac și sunete vesele de clopoței din depărtare. Cerul era albastru, iar norii păreau niște oițe pufoase.
„Îmi place Paștele!” a zis Andrei.
„Și mie! Să mai facem coșulețe și la anul!” a zis Matei.
„Promit!” a răspuns Andrei, strângând mâna prietenului său.
Și așa, cu coșulețul plin, cu magie și prietenie, băieții au sărbătorit Paștele, râzând și visând la noi aventuri colorate. Totul era liniștit, cald și fericit. Paștele era aici, iar lumea părea mai bună, mai dulce, mai plină de culoare.
