Partea I
Într-un regat cu dealuri verzi și turnuri lucitoare, trăia Cavalerul Doru. Avea o armură argintie, o inimă mare și un cal blând, pe nume Norișor. Într-o dimineață, regele i-a spus: „Doru, te rog să conduci convoiul de căruțe până la satul Râuleț. Ducem pâine, mere și pături pentru bunici și copii.”
„Da, Maiestate”, a zis Doru. „O voi face cu grijă și cu curaj.”
În curte, căruțele erau aliniate. Un brutar mic a întrebat: „E departe?”
„Nu e prea departe”, a răspuns Doru. „Mergem încet și împreună. Împreună e mai ușor.”
Au pornit pe drumul de piatră. Soarele strălucea cald. Steagurile fluturau. Doru mergea în față și spunea mereu: „Pas cu pas, pas cu pas.” Iar Norișor tropăia liniștit.
Partea a II-a
La marginea pădurii, au găsit o punte mică peste un pârâu. Dar puntea era udă și alunecoasă. Căruța cu mere s-a oprit.
„Nu pot trece!”, a zis căruțașul.
Doru a coborât. A atins lemnul. „E alunecos, dar nu e periculos dacă suntem atenți.” A scos din sac o funie groasă. „Legăm funia de căruță, iar eu și Norișor tragem încet.”
„Tu poți?”, a întrebat brutarul.
„Pot”, a zis Doru. „Un cavaler ajută. Un cavaler nu grăbește.”
Au tras încet. Roțile au scârțâit puțin, apoi au trecut. Toți au aplaudat.
„Bravo, Cavaler Doru!”, au spus.
Mai departe, pe drum, au văzut o broască țestoasă mică. Mergea încet și se temea să treacă printre roți.
„O, micuțo”, a zis Doru, „nu te grăbi.” A ridicat-o cu palmele lui mari și blânde și a pus-o pe iarbă, departe de drum.
„Mulțumesc”, a șoptit țestoasa.
„Cu drag”, a spus Doru. „Fiecare are locul lui.”
Apoi a început o ploaie măruntă. Un copil din convoi a strâns la piept o pătură.
„E în regulă”, a zis Doru. „Ploaia e doar o spălare de nori. Mergem împreună.”
Și iar a repetat: „Pas cu pas, pas cu pas.”
Partea a III-a
Când au ajuns în satul Râuleț, clopotele au sunat vesel. Oamenii au ieșit la poartă. Bunicii au zâmbit, copiii au sărit ușor, iar primărița a spus: „Ați adus căldură și bunătate.”
Doru a înclinat capul. „Nu eu singur. Toți am mers împreună.”
Au împărțit pâinea, merele și păturile. Doru a dat primul măr unui băiețel care nu avea încă unul. „Ia, viteaz mic”, i-a zis. „Astăzi ai fost răbdător.”
Băiețelul a râs: „Și tu ai fost cel mai curajos!”
Seara, convoiul s-a întors încet. Cerul era roz, ca o poveste. Norișor a fornăit mulțumit.
„Am făcut o faptă bună”, a zis Doru. „Asta e adevărata cavaleriă: curaj, minte limpede și inimă bună.”
Și, pas cu pas, pas cu pas, au ajuns acasă, liniștiți și fericiți.
