Era o zi blândă. Soarele zâmbea. Trei băieți mici se treziră la mal. Matei, Luca și Marian aveau aproape trei ani. Ei aveau ciorapi colorați și pălării mici. Își țineau mâinile. Erau curioși.
„Să mergem la mare!” spuse Matei. „Să căutăm comoara!” zise Luca. „Să desenăm valurile!” râse Marian. Plutiră de bucurie.
O barcă mică îi aștepta. Barcă cu perne moi. Barcă cu o stea pictată. Au urcat toți trei. Barcă le cânta un cântec blând. Valurile le mângâiau ușor. Băieții râdeau. Râsetul lor era ca un clopoțel.
Curând barca ajunse la o poartă mare de apă. De după poartă se vedea albastrul adânc. „Să scufundăm ochii!” zise Matei cu ochii mari. Barcă are o fereastră magică. Ei se aplecară și priveau sub apă. Văzură lumini, plante și prieteni.
Sub apă era o lume deosebită. Pești colorați treceau în grupuri. O caracatiță mică dansa cu tentelele ei. Un delfin făcu un semn cu coada. Băieții își țineau respirația cu plăcere. Totul era calm.
„Bună, prieteni!” strigă Luca. Un peștișor mic veni aproape. Avea aripi ca o pătură. „Veniți cu noi?”, întreabă peștișorul. Băieții zâmbiră. Zâmbeau cu toți dinții.
Peștișorul îi conduse pe sub povârnișuri de corali. Coralii erau ca niște prăjituri colorate. Erau ca niște flori care respirau. Băieții numărau culorile. Roșu, galben, albastru. Roșu, galben, albastru. Repetau cu veselie.
Pe o stâncă, o sirenă mică le arătă o hartă desenată cu cretă. Harta arăta drumul spre un port îndepărtat. „Să ne întoarcem la port cu un zâmbet”, spuse sirena. Băieții promiseră. Promisiunea era caldă ca o pătură.
Pe drum, au găsit o cutie mică. Cutia era goală. Marian se uită trist. „Nu este nimic”, spuse el. Atunci Matei scoase o foaie și un creion mic din buzunar. „Putem desena ceva”, zise el. Băieții desenară o stea, un pește și un soare. cutia deveni comoara lor. Cutia plină de desene strălucea.
Ei au învățat ceva. Comori pot fi desenate. Comori pot fi râsete. Comori pot fi prieteni. Creativitatea lor făcea lucruri mari din lucruri mici.
Delfinul îi duse mai departe. O balenă cântă un cântec lin. Cuvintele cântecului erau simple: „Acasă. Acasă. Zâmbet.” Băieții auplauseră ritmul cântecului. Inima lor se liniști.
Apoi, o adiere de vânt le spusese că portul este aproape. „Uite luminile!” exclamă Luca. Luminile erau ca niște luci de poveste. Barcă se apropie de mal. Părinții îi așteptau cu brațele deschise. Ochii părinților erau blânzi.
Matei, Luca și Marian coborâră din barcă. Țineau cutia cu desene. Țineau și un pește mic prieten în minte. „Am avut o aventură minunată”, spuse Marian. „Am desenat o comoară”, adăugă Matei. „Și am zâmbit mult”, spuse Luca.
Părinții le luă mâinile. Le mângâiară părul. „Suntem fericiți să vă vedem”, zise mama. „Ne bucurăm că v-ați întors zâmbitori”, spuse tata. Băieții simțiră căldura.
Seara căzu ușor. Cerul se făcu portocaliu. În camere, luminile erau moi. Băieții se culcară aproape unul de altul. Cutia cu desene stătea lângă pat. Peștișorul mic se transformă într-un vis blând. În vis, valurile șoptesc: „Creează. Joacă. Zâmbește.”
Băieții adormiră cu zâmbetul pe buze. S-au întors la port cu un zâmbet. Și lumea sub mare le rămase prietenă.
