Într-o dimineață luminoasă, trei copii de aproape patru ani se jucau pe plajă. Mara avea părul prins cu o agrafă roșie. Darius purta o pălărie albastră. Iar Teo avea o găletușă galbenă.
„Uite o sticlă!” a spus Mara.
Sticla strălucea în nisip. Înăuntru era un sul mic de hârtie, rulat strâns.
Darius a luat sticla cu grijă. „E rece. Ca marea.”
Teo a bătut din palme. „Hai să vedem mesajul!”
Lângă ei era un adult prietenos, doamna Lili, salvamarul. Zâmbea cald.
„Putem deschide aici,” a spus ea. „Și dacă vreți, putem merge cu barca cu fund de sticlă. Vedem marea de aproape. Eu sunt cu voi.”
Copiii au dat din cap. „Da!”
Pe bancă, la umbră, doamna Lili a deschis sticla. A scos sulul și l-a desfăcut încet.
Pe hârtie erau desene: o stea de mare, o scoică și trei buline. Sub ele, litere mari: S A R E.
Mara s-a încruntat puțin. „Ce spune?”
Darius a zis: „Sare. Ca sarea din mare.”
Teo a râs: „Marea e sărată!”
Doamna Lili a arătat desenul cu scoica. „Poate mesajul spune: căutați o scoică. Și steaua de mare. Și trei buline… poate trei prieteni. Adică voi trei.”
Copiii s-au privit. Era ca un joc de comori, dar un joc blând și frumos.
„Mergem!” a spus Mara. Vocea ei era mică, dar curajoasă.
„Mergem împreună,” a spus Darius.
„Împreună!” a repetat Teo.
Au urcat într-o barcă mică, cu fund de sticlă. Barca legăna ușor, ca un cântec. Marea era calmă și verde-albastră.
Prin geamul din podea, copiii au văzut peștișori argintii. Înotau repede, ca niște sclipiri.
„Bună, peștișori!” a spus Teo.
„Bună!” a zis Mara și a făcut cu mâna.
Darius a șoptit: „Par fericiți.”
Deodată a apărut o țestoasă. Se mișca încet și liniștit.
„Ce mare e!” a zis Mara.
Țestoasa a ridicat capul, parcă salutând.
Doamna Lili a spus: „Ea e prietenoasă. Îi place să fie în apă curată.”
Barca s-a oprit lângă un loc cu corali moi, ca niște flori sub apă. Acolo, o stea de mare portocalie stătea pe o piatră.
„Steaua!” a strigat Darius.
„Am găsit primul semn!” a zis Mara.
Teo a numărat pe degete: „Unu!”
Doamna Lili a pus o mască mică pe fața fiecărui copil. Nu trebuiau să se scufunde adânc. Doar să stea aproape de barcă, cu veste plutitoare. Totul era sigur și aproape.
„Respirați liniștit,” a spus ea. „Eu sunt aici.”
Copiii au băgat fața în apă. Era ca într-un glob de sticlă. Se auzeau doar bule mici.
Mara a văzut o scoică mare, roz, pe nisip.
A arătat cu degetul.
Darius s-a apropiat ușor. Teo a venit după ei.
„Scoica!” a spus Darius prin tub, cu voce amuzantă.
Teo a dat din cap, iar bulele au făcut: „blup, blup.”
Dar scoica era puțin acoperită de alge. Nu se vedea bine.
Mara a zis încet: „Trebuie să fim atenți. Nu tragem tare.”
Darius a spus: „Folosim degetele, ușor.”
Teo a adăugat: „Ca și cum mângâiem.”
Au curățat algele cu mișcări mici. Încet. Cu răbdare. Cu grijă.
Și scoica s-a deschis puțin. Înăuntru era ceva lucios. O pietricică, ca o perlă mică, albă.
„Uau,” a șoptit Mara.
Doamna Lili a spus: „O lăsăm aici. E casa scoicii. Noi doar ne uităm.”
Copiii au dat din cap. Era frumos să privești și să lași lucrurile în pace.
Teo a arătat spre nisip. Acolo erau trei buline desenate cu pietre rotunde: una roșie, una galbenă, una albastră.
„Trei buline!” a spus el.
Darius a numărat: „Unu, doi, trei. Ca noi.”
Mara a râs: „Mesajul ne-a găsit pe noi!”
Lângă buline era un alt sul mic de hârtie, prins într-un inel de alge, ca o brățară verde. Doamna Lili l-a luat ușor și l-a desfăcut la suprafață, în barcă.
Pe hârtie scria cu litere mari și simple: ÎMPARȚIȚI BUCURIA.
Și era un desen cu trei copii care dau o scoică mai departe, din mână în mână.
Mara a spus: „Asta înseamnă să împărțim.”
Darius a întrebat: „Ce împărțim?”
Doamna Lili a răspuns: „Împărțim ce avem bun. Un zâmbet. O poveste. O gustare. O jucărie. Și împărțim grija pentru mare.”
Teo a scos din găletușa lui trei biscuiți mici, în formă de pești.
„Am trei!” a spus el.
„Unul pentru Mara,” a zis Darius.
„Unul pentru Darius,” a zis Mara.
„Și unul pentru Teo,” a spus Teo și a mușcat încet.
Au râs încet. Barca legăna. Soarele era cald, dar nu prea cald.
Pe drumul spre plajă, delfini mici au sărit departe, ca niște arcuri lucioase.
„Ne salută!” a spus Mara.
„Le salutăm și noi,” a zis Darius.
„Bună, bună!” a strigat Teo.
Ajunși la mal, copiii au strâns o pungă mică de gunoaie găsite pe nisip. Doar câteva hârtii. Au făcut-o împreună.
„Așa marea rămâne curată,” a spus doamna Lili.
„Și peștișorii sunt fericiți,” a spus Mara.
„Și țestoasa,” a adăugat Darius.
„Și scoica,” a zis Teo.
Seara, acasă, cei trei s-au așezat cu păturici moi. Mara ținea agrafa roșie. Darius și-a pus pălăria lângă pat. Teo a așezat găletușa la ușă, ca să fie gata pentru mâine.
Mara a șoptit: „Aventura a fost blândă.”
Darius a zis: „Am fost curajoși.”
Teo a murmurat: „Și am împărțit.”
În mintea lor, marea era încă acolo. Calmă. Albastră. Plină de prieteni.
Și mesajul, simplu și bun, rămânea ca un cântec de seară: Împărțiți bucuria.
