Capitolul 1
Ariciul Mino trăia la marginea unei păduri luminoase. Era mic, blând și foarte curios. Iubea să asculte vântul printre frunze și să numere stelele. În pădure trăiau multe animale: vulpe, iepure, bufniță, ursuleț și veverițe. Toți știau că Mino avea un suflet curajos, chiar dacă era timid.
Într-o zi, Mino găsi o hartă veche sub o frunză mare. Harta era desenată cu culori blânde. Pe ea se vedea o potecă, un râu argintiu și, în mijloc, o dală mare, mobilă. Lângă dală era desenată o inimă. Mino știa pe loc: aceasta era o vânătoare de comori!
"Trebuie să o găsesc," șopti Mino. "Poate comoră înseamnă și bucurie pentru toți."
Mino își puse rucsăcelul mic, luă o bucată de pâine și porni. Era dimineață și soarele făcea pete de aur pe iarba deasă. Poteca cânta sub pașii lui. El trecu pe lângă grohotișuri, coturi de copaci și o tufă de flori albastre. Când întâlni prima prietenă, Veverița Lilia, îi arătă harta.
"Uau!" exclamă Lilia. "O dală mobilă? Pare magică!"
"Vii cu mine?" întrebă Mino cu ochii mari.
Lilia dădu din coadă și zise: "Sigur! Îmi place să caut comori."
Împreună pornesc mai departe, râzând și cântând. Le era cald la inimă că sunt împreună.
Capitolul 2
Traseul le aduse un râu argintiu. Apa curgea vioaie și făcea zgomote ca niște povesti. Pe mal stătea o piatră cu o dungă roșie. Harta spunea: "Treci puntea de piatră când vântul adie." Mino privi în sus. Vântul abia trecea printre frunze. Mino își adună curajul.
"Eu cred că pot," zise el încet.
Lilia săriră pe piatră întâi. Mino o urmă, cu pași mici. Apa mirosea a rădăcini și clopoței. Când trecură, o broască verde le povesti o ghicitoare:
"Pentru a găsi dală cea mobilă, găsește floarea ce zâmbește noaptea."
Mino și Lilia se uitară una la alta. "Floarea ce zâmbește noaptea?" murmură Mino. Își aminti de lumina palidă a lunii. "Poate trebuie să urmăm lumina," spuse el.
În fundul codrului se auzi un foșnet. Bufnița Mira coborî pe o creangă. "Caută floarea ce strălucește," spuse ea. "E lângă stânca cu inimi."
"Mulțumim," zise Mino. Și urmau indicația.
Pe drum, întâlniră un ursuleț mic ce plângea. "M-am pierdut," suspină ursulețul. Mino îl luă ușor în brațe. "Te ajutăm să te întorci acasă," spuse el. Lilia culese floricele și le puse în rucsac. Împreună, găsiră casa ursulețului. Mama urs îi mulțumi și le dădu o bucată de miere. Mino simți că inima i se umple de bucurie. A ajuta era ca o mică comoară.
Noaptea începu să picure ușor. Ei găsiră în cele din urmă o stâncă cu mici inimi sculptate. Lângă ea creștea o floare albă. Noaptea, floarea deschise petalele și scânteie ușor ca o stea mică. "Este floarea ce zâmbește noaptea!" șopti Lilia.
Sub floare, descoperiră o piatră cu o urmă ciudată. Era un semn în formă de dală. Harta arăta acel semn. Dar dală adevărată nu era încă acolo. Mira bufnița le spuse: "Dală apare doar când cineva o caută cu inimă bună. Trebuie să spuneți un plan bun și să vă ajutați unii pe alții."
Mino luă o respirație lungă. "Vreau să găsesc dala ca să o împărțim cu toți prietenii. Vreau ca toți să se bucure."
În acel moment, pământul tresări ușor. O dală mare, rotundă și netedă, se rostogoli din iarbă și se opri în fața lor. Era mobilă! Marginea ei era pictată cu flori și mici stele. Mino și prietenii priviră uimiți.
"Trebuie să ridicăm împreună," spuse Lilia. "Singuri nu vom reuși."
Auziră un foșnet. În jur, toți animalele pădurii se adunaseră, curioase: iepurele, broasca, căprioara, chiar și vulpea cea șireată. Mino le zise: "Haideți! Dacă ridicăm dala împreună, vom descoperi comora."
Toți împreună prinseseră de margini. Mino număra: "Un, doi, trei!" Și ridicară. Dala se mișcă ușor și dezvăluise un tunel mic, luminat de pete de lumină caldă. Era o scăriță din scoarță și flori. În jur se auzea un murmur vesel.
Capitolul 3
Coborârea în tunel era ca o poveste spusă la lumina lunii. Pereții erau tapetați cu foițe strălucitoare. Din loc în loc erau mici ferestre de cristal prin care se vedeau amintiri: un picnic, o vreme ploioasă când toți se adăposteau, o zi cu joacă. Mino privi și simți că acele amintiri erau comori de neprețuit.
La capătul scărilor, găsiră o sală mică, rotundă. În mijloc era un cufăr mic. Pe el era sculptată o inimă mare. Toți se apropiară încetișor. Mino deschise cufărul. Înăuntru nu era aur sau monede scânteietoare. Erau semințe de flori colorate, povești scrise pe foițe de scoarță și o pătură moale cu multe buzunare.
Un tril vesel se auzi. "Ce-i asta?" întrebă ursulețul.
Mino scoase o foaie. Era o poveste despre cum cândva o familie de veverițe a împărțit ultima alună cu o bufniță rănită. Altă foaie povestea cum iepurele a învățat să-și împarte morcovii cu vecinii. Semințele străluceau ușor. "Sunt semințe de împărțire," zise Mira. "Plantează-le și prietenia va crește."
Mino înțelese. Comora nu era doar bogăție materială. Era tot ce aducea bucurie: povești, dorința de a împărți și amintiri. El zâmbi.
"Haideți să folosim comorile împreună," spuse Mino. "Să plantăm semințele în poienița noastră. Să citim poveștile la serile cu lună. Și păturica... o vom pune la împărțit pentru cei ce au nevoie de liniște."
Toți aplaudă în felul lor: foșnet de cozi, bătăi blânde de labuțe, un ciripit vesel. Fiecare luă ceva din cufăr. Lilia luă câteva semințe. Ursulețul luă o poveste mică. Broasca luă o bucățică de pânză pentru podul ei. Mino păstră un colț din păturică pentru prieteni.
Au urcat iar pe scări. Dala se închise lejer. Pădurea era plină de lumină. În poieniță, toți planta semințele. Fiecare punea o mână, o clemă, un zâmbet. Zilele trecură și din semințele de împărțire au început să răsară flori vesele. Vorbele bune au crescut la fel.
O vreme, oamenii vor veni sub florile acelea și spuneau glume. Iepurele împărțea morcovi. Bufnița povestea nopți întregi. Mino se simțea mic, dar foarte, foarte important. Învățase că curajul nu înseamnă să fii singur. Înseamnă să ceri ajutor, să oferi și să fii bun.
Într-o noapte clară, Mino și prietenii s-au adunat sub florile luminoase. Au întins păturica și au citit din povești. Lilia povesti cum se plimbaseră prin râu, ursulețul își aminti de miere, broasca spuse o ghicitoare care îi făcu pe toți să râdă. Mino ascultă și se simți cald la inimă.
La final, toți se uitară la Mino. "Bravo, Mino," spuse Mira. "Ai găsit dala. Ai găsit și inima pădurii."
Mino zâmbi și rosti: "Mulțumesc că ați venit cu mine. Comorile sunt mai frumoase dacă sunt împărțite."
Și atunci, din mijlocul lor, se auzi un râs ușor.
