Capitolul 1: Povestea bătrânului pirat
— Copii, veniți mai aproape, spuse bătrânul pirat, cu barba lui albă și ochii luminoși. Veniți, să vă spun o poveste de pe vremea când eram tânăr și curajos.
Micuțul Petru și vesela Ana s-au așezat lângă el, pe nisipul cald. Valurile mării cântau încet, iar vântul adia printre palmieri.
— Ne spui despre comoara ascunsă? întrebă Petru cu ochii mari.
— Da, da! Vrem să știm tot! zise Ana, bătând din palme.
Bătrânul pirat zâmbi blând.
— Ascultați cu atenție. Eram pe o insulă verde, cu flori colorate și păsări care cântau. Aveam o hartă veche, plină de semne și linii. Dar nu eram singur. Prietenul meu, Radu, era cu mine. Radu era isteț și mereu râdea.
Ana chicoti.
— Și ce ați făcut? întrebă ea.
— Am pornit prin pădure, căutând comoara, spuse bătrânul. Dar drumul era plin de pietre și crenguțe. Uneori ne opream, ne țineam de mână și spuneam: „Curaj, putem merge mai departe!”
— Curaj, putem merge mai departe! repetă Petru, râzând.
— Așa e, băiete, spuse piratul. Întotdeauna spuneam asta. Dar, la un moment dat, am găsit un pod de lemn. Podul era vechi și scârțâia.
— V-a fost frică? șopti Ana.
— Un pic, dar nu ne-am oprit. Am zis: „Să fim isteți și să trecem împreună.” Am pășit încet, încet, ținându-ne de mână.
— Și ați trecut? întrebă Petru.
— Da, am trecut. Am râs, am sărit și am ajuns pe cealaltă parte. Prietenia ne-a ajutat.
Capitolul 2: Enigma insulei și comoara
— Apoi, am găsit o stâncă mare, spuse bătrânul pirat. Pe stâncă era scris ceva: „Numai cei loiali găsesc comoara.”
— Ce înseamnă loial? întrebă Ana.
— Înseamnă să fii un bun prieten, să ajuți și să nu minți, răspunse piratul cu blândețe.
Petru dădu din cap.
— Noi suntem loiali, nu-i așa, Ana?
— Da! Am fi găsit și noi comoara, spuse fetița.
— Atunci, am săpat sub stâncă, povesti bătrânul. Dar era greu. Radu a zis: „Nu renunțăm! Suntem curajoși!” Am săpat împreună, încet, încet. Când am obosit, Radu a zis: „Hai, ne odihnim puțin, apoi continuăm.” Și așa am făcut.
— Ați găsit comoara? întrebă Petru nerăbdător.
— Da, după multă muncă, am găsit un cufăr vechi. În cufăr erau monede lucioase, pietre colorate și o mică corabie de lemn.
Ana zâmbi larg.
— Ce frumos! Dar ce ați făcut cu comoara?
— Am împărțit totul cu Radu. Am zis: „Prietenia este cea mai mare comoară.” Am râs, am dansat și am sărit în valuri.
— Și ați fost fericiți? întrebă Petru.
— Da, foarte fericiți! Prietenia, curajul și loialitatea ne-au ajutat să găsim comoara. Dar și să ne bucurăm împreună.
Capitolul 3: Lecția bătrânului pirat
— Acum, copii, ce învățați din povestea mea? îi întrebă bătrânul pirat.
Petru se gândi puțin.
— Să fim curajoși și să nu renunțăm.
— Să fim buni cu prietenii noștri, spuse Ana.
— Să fim loiali și să ne ajutăm, adăugă bătrânul pirat. Și să nu uităm să râdem și să visăm.
Valurile băteau ușor la mal, iar soarele apunea încet. Copiii au zâmbit și s-au strâns lângă bătrânul pirat.
— Mai vrei să ne spui o poveste, bunicule? întrebă Petru.
— Da, mereu am povești pentru voi, spuse bătrânul pirat, mângâindu-le părul. Atâta timp cât sunteți curajoși, isteți și loiali, veți găsi mereu comori în inimile voastre.
Și așa, pe plaja caldă, printre valuri și stele, copiii au învățat că cele mai mari aventuri sunt cele trăite împreună, cu inimă bună și curaj.
