Marin era un tânăr pirat cu păr bălai și ochi curiosi. El avea o barcă mică și o inimă mare. Într-o dimineață, marea strălucea ca o plapumă albastră. Marin cânta. Vântul îl asculta.
Pe punte stătea Pufi, un papagal cu aripioare colorate. Pufi era rănit la o aripă. Marin îl ținea cu grijă. „Nu te teme, Pufi”, zise el. „Te voi proteja.”
Au pornit spre o insulă rotundă și verde. Valurile făceau tic-tac ușor. Marin își ținea sabia mică la șold. Nu pentru luptă, ci pentru curaj. Când nori jucăuși au venit, barca a început să le cânte. „Curcubeu după ploaie!” râse Marin. Pufi chicoti în glas de papagal. Sunetul era cald.
Pe drum au întâlnit delfini care săreau ca bilele de săpun. „Bună!” zise Marin. Delfinii ghidau corabia cu cozi lucioase. Marea mirosea a sare și a flori sălbatice. Soarele le mângâia obrajii.
Ajunși la insulă, pământul scârțâia sub tălpi. Fructe dulci atârnau din copaci. Marin caută plante care să aline aripa lui Pufi. Găsi frunze moi și o floare galbenă. „Asta va ajuta,” zise el. Legăturile erau blânde. Pufi oftă ușor și zâmbi cu ciocul.
Noaptea au auzit un foșnet. Era o căprioară mică și speriată. Marin aprinse o lanternă mică și lăsă lumină caldă. „Suntem prieteni,” șopti el. Prietenia făcea lumina mai puternică.
A doua zi, echipa a găsit o hartă simplă. „X marchează locul,” zise Marin. La X era o plajă cu pietricele care scânteiau. Sub o scoică mare, găsiră o cutie mică. În cutie era o pălărie veche și o legendă: „Curajul vindecă.” Marin o așeză pe capul lui Pufi ca pe o coroană. Pufi flutură aripa încet. Aripa se simți mai bine.
Când s-au întors pe mare, valurile păreau să danseze. Marin cânta, Pufi fredona. Prietenii lor se alăturau: delfini, pasări, chiar vântul. Toți știau că un zâmbet și o mână caldă pot vindeca.
Seara, sub cer cu stele, Marin și Pufi adormiră liniștiți. Barcă le leagănă somnul. Lumea era mare și bună. Morgenul urma cu noi aventuri, dar azi totul era bine.
