Capitolul 1: O dimineață cu scârțâit
Într-o dimineață plină de raze de soare și miros de fân proaspăt, Ariciul Dodi s-a trezit cu o senzație ciudată: îi scârțâia burta de la poftă de mere! Avea o poftă nebună, dar nu de mere obișnuite, ci de acele mere verzi, crocante, pe care le ascundea Rățoiul Gogu în hambar. Dodi locuia la marginea fermei, într-o vizuină mică, acoperită cu frunze, între roata veche de la tractor și copacul cu scorbura misterioasă. Dodi era cel mai curios arici din toată ferma și, după cum știau toți ceilalți, și cel mai pofticios.
— Azi, sigur găsesc ceva interesant! își spuse el, rostogolindu-se ușor pe spate ca să-și netezească țepii.
În timp ce-și făcea rutina de dimineață, a fost întrerupt de o găină agitată, pe nume Lili, care alerga de colo-colo de parcă ar fi căutat monedele de aur din povești.
— Dodi! Dodi! Ai văzut cumva oul meu de aur? strigă Lili, clătinându-și aripile.
— N-am văzut niciun ou de aur, dar dacă găsesc unul, promit că nu-l mănânc! răspunse Dodi, chicotind.
Ferma era plină de animăluțe care vorbeau și făceau tot felul de trăsnăi. Porcul Bobi încerca să se dea cu rolele pe aleea de pietriș, iar Capra Mimi încerca să picteze un portret al unui morcov. Totul era un amestec de râsete, clinchete și țipete vesele.
În acea zi, Dodi era hotărât să caute merele lui Gogu, dar, în drumul său spre hambar, a descoperit ceva care i-a atras atenția: o hartă veche, cu pete de noroi și desene ciudate, lipită sub roata tractorului. Dodi și-a încordat nasul și a mirosit hârtia. Era ceva foarte vechi, care mirosea a aventură!
— Hm! Poate ăsta e drumul spre merele verzi… sau spre ceva și mai bun! a exclamat el, frecându-și lăbuțele.
Capitolul 2: Harta misterioasă și gașca de năzdrăvani
Dodi nu putea să păstreze un secret prea mult timp, așa că a alergat direct la prietenii lui cei mai buni: Veverița Sisi și Broscoiul Titi. Sisi era mereu în mișcare, iar Titi era… mereu în baltă, dar cu mintea brici.
— Uitați ce-am găsit! O hartă! s-a lăudat Dodi, fluturând pergamentul sub nasul prietenilor.
Sisi s-a dat de trei ori peste cap de emoție, iar Titi a sărit pe o frunză lată ca să vadă mai bine.
— Arată ca o hartă de comori! spuse Sisi, cu ochii strălucind de curiozitate.
— Poate găsim o comoară cu broaște de ciocolată! a visat Titi cu voce tare.
Dodi a întins harta pe o buturugă. Era plină de linii colorate, desene cu flori, mere, morcovi și un X mare, roșu, chiar în mijlocul pajiștii din spatele hambarului.
— Acolo trebuie să fie ascuns ceva grozav! a decretat Dodi.
— Dar ai văzut? Sunt și niște capcane desenate: un ciot, un stog de fân și… o găleată cu lapte? Sisi a râs, scuturându-și coada pufoasă.
— Ăsta sigur e un test! a spus solemn Dodi. Cine reușește să ajungă la X fără să se aleagă cu mustăți murdare de lapte, e adevărat aventurier!
Așa că, fără să mai piardă timp, cei trei prieteni și-au făcut planul de atac. Sisi a luat cu ea o coardă de sărit, Titi și-a pus ochelarii de scufundat (deși nu era niciun lac pe hartă), iar Dodi a strâns harta și a pornit hotărât către pajiștea cu pricina.
În drum, au dat peste Capra Mimi, care picta un tablou cu noroi pe un perete de hambar.
— Mergeți la vânătoare de comori? sări Mimi, cu vocea ei veselă.
— Da! Vii cu noi? întrebă Dodi.
— Doar dacă-mi promiteți că nu fură nimeni pensulele mele!
Așa că și Mimi s-a alăturat găștii, cu un șorț plin de pete și un zâmbet larg pe bot.
Capitolul 3: Capcanele fermecate și râsul general
Când au ajuns la pajiștea indicată de hartă, aventura lor a început cu o serie de gafe monumentale. Prima „capcană” era ciotul bătrân de lângă păr, unde, după cum era desenat pe hartă, se ascundea ceva suspect.
— Cine sare peste ciot? a întrebat Dodi, în timp ce-și studia țepii, să fie sigur că nu i s-au ciufulit.
Sisi, cea mai agilă dintre ei, a încercat să sară peste ciot, dar a aterizat drept pe coada lui Titi, care a scos un „Croaak!” prelung și s-a rostogolit în iarbă. Capra Mimi a râs atât de tare, încât i-a sărit pensula din coarne.
— Dacă asta e capcana, eu vreau mai multe! a chicotit Mimi.
Au trecut mai departe, unde au dat de stogul de fân. Dodi, curios, a sărit în el, gândindu-se că poate găsește ceva ascuns. Dar, în loc de comoară, a scos la iveală o pisică somnoroasă, pe nume Mitzi, care s-a speriat și a fugit cu o scărmăneală de râsete după ea.
— Așa comoară mai rar! a râs Sisi, ștergându-și ochii de lacrimi.
Apoi, au ajuns la găleata cu lapte. Dodi, atent să nu-și murdărească mustățile, a încercat să sară peste ea, dar a alunecat pe iarba udă și a rămas cu patru lăbuțe în sus, direct în lapte! Sisi s-a repezit să-l ajute, dar s-a împiedicat de coarda ei, iar Mimi, încercând să-i ridice, a stropit pe toți cu lapte de sus până jos. Titi, de pe margine, filma totul cu o frunză lată, ca să aibă cu ce se lăuda la balta lui.
— Asta da aventură lăptoasă! a spus Dodi, cu lapte picurându-i de pe nas.
Au râs cu toții de nu mai puteau.
Capitolul 4: Comoara ascunsă și surpriza cea mare
După o jumătate de oră de chicoteli și încercări eșuate de a se curăța de lapte, gașca a găsit, în sfârșit, locul marcat cu X. Era sub un păr bătrân, cu crengi groase și umbroase. Au început să sape cu lăbuțele, cu coarnele, cu tot ce aveau la îndemână. Titi, încântat, făcea galerie:
— Hai, Dodi, sapă mai repede! Poate găsim un lac subteran!
După ce au scos la iveală o rădăcină uriașă și câteva pietre, Sisi a simțit ceva tare sub lăbuțe.
— Am găsit ceva! a strigat ea.
Toți s-au înghesuit să vadă. Era o cutie veche, din lemn, cu un lacăt ruginit. Mimi a încercat să-l deschidă cu coada de pensulă, dar nu a reușit. Până la urmă, Dodi a găsit o piatră ascuțită și a reușit să desfacă capacul.
Când au ridicat capacul, toți au rămas cu gura căscată: înăuntru era o grămadă de jucării vechi, câteva mere verzi lucioase, un clopoțel de argint și… un bilet scris de mână.
Dodi a citit cu voce tare:
— „Celor care vor găsi această comoară: Felicitări! Ați trecut testul prieteniei și al curiozității! Luați ce vă place, dar nu uitați să lăsați și pentru alții. Semnat: Vulpea Fifi.”
Toți s-au uitat unii la alții și au izbucnit în râs.
— Deci, comoara era aici de la Fifi, năzdrăvana de vulpe! a spus Sisi.
— Merele verzi sunt ale mele! a exclamat Dodi, dar apoi a împărțit cu prietenii săi, mușcând dintr-un măr și împărțind glume cu toți.
Mitzi, pisica, s-a întors, atrasă de mirosul de mere, și a început să se joace cu clopoțelul de argint.
— Uite, și Mitzi a găsit comoara ei! a râs Titi.
Capitolul 5: Petrecerea de la hambar și planuri pentru noi aventuri
Cu tolba plină de jucării vechi, mere și povești, gașca s-a întors spre fermă. Acolo, Rățoiul Gogu îi aștepta cu limonadă rece și gogoși proaspete. Lili, găina, găsise între timp oul ei (care nu era de aur, ci doar foarte bine ascuns sub o frunză), iar Bobi, porcul, încerca să facă rolele să funcționeze… cu rezultate dezastruoase, dar foarte amuzante.
— Uite, Gogu, nu-ți mai furăm merele, am găsit o comoară! a spus Dodi, arătându-i mărul verde.
— Numai dacă-mi dați și mie o bucățică, vă las să dansați pe masa mea! a râs Gogu.
Așa că, seara, toată ferma a dansat și a cântat în hambar. Mimi a pictat pe toți cu buline colorate, Sisi a făcut numere de acrobație cu coarda de sărit, iar Titi a organizat un concurs de sărituri în balta improvizată dintr-o găleată. Dodi, cu burta plină de mere verzi și cu țepii ciufuliți de atâta râs, a privit gașca veselă și a zâmbit fericit.
— Ce aventură! Dar simt că mâine găsim altă hartă… sau poate un borcan cu miere!
Și, chiar dacă nu au găsit aur sau diamante, au descoperit cel mai de preț lucru: bucuria de a fi împreună și de a râde din toată inima.
În noaptea aceea, sub stele, Dodi a adormit în vizuina lui, visând la noi comori și la și mai multe pățanii alături de prietenii săi. Ferma adormise, dar hohotele de râs încă pluteau prin aer, ca un clopoțel magic, amintindu-le tuturor că, uneori, cea mai mare comoară e o zi plină de aventuri și prietenie.
