Capitolul 1: Renul Rudi și Marea Căutare
Într-o pădure veselă, plină de ramuri încurcate și tufărișuri care gâdilau coada oricui trecea, trăia Rudi, un ren simpatic și cam visător. Rudi era cunoscut pentru două lucruri: coarnele lui care parcă dansau singure când el era fericit și faptul că uita mereu unde își pune lucrurile. Într-o dimineață însorită, Rudi s-a trezit cu un singur gând: „Trebuie să-mi găsesc ciocolata norocoasă!” Acea ciocolată era, după părerea lui, cheia norocului la orice—de la găsirea celor mai dulci afine, până la ferirea de ploaie.
Rudi a scotocit sub pernă, printre păpucii de iarbă, ba chiar și în buzunarul secret din spatele cozii lui. Nimic! „Of, sigur am pierdut-o!” a exclamat, agitându-și coarnele. Fără să mai stea pe gânduri, a pornit la drum, hotărât să-și recupereze comoara dispărută. Pe drum, se tot uita sub fiecare piatră și întreba fiecare grăunte de mușchi dacă nu văzuse cumva o ciocolată cu ambalaj albastru strălucitor.
Capitolul 2: Întâlnirea cu Ursul Trompetist
La marginea unei poieni, Rudi a auzit niște sunete ciudate—ceva între un strănut și o trompetă ruginită. Curios, a dat nas în nas cu un urs mare, grăsuț, care stătea pe un buștean și sufla cu toată puterea într-o trompetă. Sunetul era atât de caraghios, încât o veveriță a căzut din copac de râs.
— Bună, eu sunt Rudi, și caut o ciocolată norocoasă, i-a spus renul.
— Eu sunt Ursul Trompetist, a răspuns ursul, suflând încă o notă falsă. Caut o melodie care să nu sperie păsările din copac.
Rudi s-a așezat lângă urs, uitând pentru o clipă de ciocolata sa. Împreună au încercat tot felul de sunete: „Brrum!”, „Pfff!”, „Prăpăd!” Niciuna nu suna a melodie, dar fiecare încercare aducea un nou val de râs printre animale. La final, Ursul Trompetist a spus:
— Poate dacă aș avea o ciocolată norocoasă, aș putea cânta mai bine!
Rudi a tresărit. „Ciocolata mea norocoasă! Trebuie să o găsesc!” Și a pornit mai departe, lăsând în urmă un urs care încerca să cânte la trompetă cu botul plin de zâmbet.
Capitolul 3: O Vulpe Foarte Sclipitoare
Nu după mult timp, Rudi a dat peste o vulpe roșcată, cu blana lucioasă ca soarele la amiază. Vulpea răsfoia cu lăbuțele o colecție de pietricele colorate.
— Tu nu ai văzut, cumva, o ciocolată norocoasă? a întrebat Rudi cu speranță.
— Hm, nu, dar am găsit o scoică ce țipă când o pun pe ureche, vrei să asculți? a chicotit vulpea.
Rudi a ascultat scoica și a auzit un „Iiiiii!” atât de subțire, încât și-a scuturat coarnele de râs. Vulpea s-a amuzat copios:
— Poate ciocolata ta s-a ascuns de rușine, a râs ea.
Renul, rușinat că nu găsea ciocolata, a pornit mai departe, dar nu înainte ca vulpea să-i lipească în coarne o pietricică strălucitoare „ca să-ți poarte noroc”.
Capitolul 4: Confuzie la Lacul Broscoilor
La marginea unui lac, Rudi a dat peste un cor de broscoi care repetau pentru festivalul de seară. Un broscoi cu o cravată albastră l-a întrebat:
— Ce te aduce pe la noi, domnule coarne-dansatoare?
— Îmi caut ciocolata norocoasă, a răspuns Rudi, deja puțin descurajat.
Broscoii s-au oferit să-l ajute: au sărit, au scotocit prin stuf și au scufundat capetele sub apă, dar tot ce au găsit a fost... o ciorbă rece de nuferi și o lingură ruginită.
— Poate că norocul tău nu stă într-o ciocolată, a spus broscoiul cu cravată, dar Rudi era prea ocupat să caute sub fiecare frunză plutitoare.
Când s-a ridicat, a observat că broscoii îi cântau un cântecel vesel: „Rudi, Rudi, ren uituc, caută norocul sub un nuc!” Toți au râs, inclusiv Rudi, de cât de caraghios sună să cauți norocul sub un nuc când el nici măcar nu știa dacă există nuci în pădurea lor.
Capitolul 5: Descoperirea Marelui Secret
Obosit, Rudi s-a așezat la umbra unui copac și a scos, din obișnuință, batista din buzunar. Din batistă a căzut, ghici ce? Ciocolata norocoasă, cu ambalajul ei albastru, sclipind la soare. Renul a râs atât de tare încât s-au adunat și vulpea și ursul trompetist și câțiva broscoi curioși.
— Deci, tot timpul o aveai la tine! a exclamat vulpea, râzând de se ținea de burtă.
— Poate norocul tău nu a stat niciodată într-o ciocolată, ci în cât de mult te distrezi căutând-o, a spus ursul, încercând să cânte o notă veselă la trompetă.
Toți au izbucnit în râs, iar Rudi s-a înclinat comic:
— Să țineți minte, dacă vă pierdeți norocul, verificați mai întâi să nu fie în buzunarul de la coadă!
Și așa, renul Rudi și prietenii lui au petrecut până seara râzând, cântând note trăsnite și spunând povești despre cât de caraghios e să cauți ceea ce ai deja. Iar secretul ciocolatei norocoase? Ei bine, nu era deloc un secret important, dar era perfect pentru încă o porție de râs.
