Corbul Cora stătea pe o creangă joasă. Soarele era cald. Iarba era moale. Cora avea un capac roșu găsit lângă un butoi. L-a pus pe cap. Puf! Capacul era cam mare și îi aluneca peste ochi.
„Cra-cra! Eu sunt șeful capacelor!” zise Cora și se umflă ca un balon mic.
Iepurașul Pufi trecu țop-țop. Se opri și râse. „Cora, nu vezi nimic.”
„Văd! Văd… un nor!” răspunse Cora. Dar norul era de fapt o frunză lipită de capac. Cora dădu din cap. Frunza zbură și ateriză pe nasul raței Riri.
Riri clipi des. „Mac-mac! Am mustață!”
Veverița Sisi sări pe un trunchi. „Nu e mustață. E frunză. Dar e hazlie!”
Cora își scutură aripile. Capacul alunecă iar și ajunse pe cioc, ca un bot. Cora făcu o față serioasă. „Uite, sunt un porc-corbul!”
Toți râseră. Pufi zise: „Fă o grohăială!”
„Groh-groh… cra!” zise Cora. Sună ciudat și amuzant. Riri râse și ea: „Mac-groh!”
Din tufiș apăru ariciul Mici. Mergea încet, cu o minge mică de mere în brațe. Se opri și se uită. „Ce e aici? Parcă e circ.”
„E circ de capac!” zise Sisi. „Vrei și tu?”
Mici dădu din cap. Cora zbură jos și puse capacul pe spatele lui Mici. Capacul stătea ca o căsuță. Mici se învârti ușor. „Eu sunt arici-casă.”
Riri bătu din aripi. Pufi țopăi în cerc. Sisi făcu tumbe mici. Cora se simțea vesel.
Dar apoi, puf!, capacul căzu și se rostogoli spre baltă. Cora zbura repede după el. „Stai! Stai!”
Capacul făcu plop în apă și pluti ca o barcă. Riri intră în baltă până la glezne. „Mac! Îl iau eu.” Îl împinse cu ciocul la mal. Cora îl prinse și îl scutură. Pic-pic-pic.
„Acum e capac-barcuță,” zise Cora. „Și eu sunt căpitan.”
Toți se apropiară. Se uitară la capac și râseră încetișor, în soare, lângă apă.
Morala: Când te joci blând cu prietenii, orice lucru mic poate aduce râs și bucurie.
