Capitolul 1: Râsul de lângă brad
Mara s-a trezit brusc la miezul nopții. Camera era scufundată în întuneric, dar ceva nu era la fel ca de obicei. Dinspre sufragerie răzbătea un chicotit subțire, ca un clinchet de clopoțel combinat cu râsul unui copil care tocmai pusese la cale o ghidușie.
"Ciudat," a șoptit Mara, strângându-și ursulețul de pluș, Moț. "Oare mami și tati se joacă de-a râsul fantomatic noaptea?" Dar Mara știa bine că părinții ei dormeau dus în cealaltă cameră, așa că s-a strecurat încet pe hol, desculță, curios de taina ce plutea în aer.
Pe măsură ce se apropia de sufragerie, râsul se auzea tot mai tare, amestecat cu foșnet de hârtie și clinchete misterioase. Când a deschis ușor ușa, Mara a văzut ceva ce nu va uita niciodată: globurile de brad pluteau în aer și brăduțul era legat timid la fundă cu bandă adezivă colorată, iar printre crengi se zbenguia o siluetă mică, îmbrăcată în roșu și verde, cu urechi ascuțite și codiță veselă.
"Hei, hei, nu te speria!" a murmurat ființa, sărind pe o crenguță groasă. "Eu sunt Rilă, Lutinul Farceur. Știu că nu mă cunoști, dar am venit să colorez puțin Crăciunul tău!"
Mara a făcut ochii mari și a clefăit un pic din buze. Nu știa dacă să râdă, să țipe sau să se alăture jocului.
"Tu...tu ai făcut toate astea? Bradul nostru arată ca un brad acrobat!"
Lutinul a dat din palme și a făcut o reverență jucăușă. "Mulțumesc! E un compliment, nu-i așa? E prea liniște de obicei în casele oamenilor înainte de Crăciun. Hai să ne jucăm!"
Capitolul 2: Farsele încep
A doua zi, Mara s-a trezit cu un zâmbet larg. Își amintea perfect ce se întâmplase, și, de data asta, era sigură că nu visase. S-a grăbit spre sufragerie și, surpriză: gălbenușul se scurgea vesel dintr-un ou pictat cu fața lutinei, Moș Crăciun era desenat cu marker verde pe cana lui preferată, iar Moț, ursulețul, purta o coroniță de hârtie și era cocoțat pe vârful bradului.
"Rilă!" a șoptit Mara. "Ești aici?"
"Desigur!" a sărit lutinul din spatele canapelei, plin de sclipici. "Ce-ai zice de-o vânătoare de prăjituri? Am ascuns biscuiții tăi preferați prin casă. Dacă îi găsești pe toți, te ajut să faci cele mai trăsnite decorațiuni de Crăciun!"
Mara a început să caute printre perne, sub masă, chiar și în buzunarul paltonului tatei. Fiecare biscuit găsit avea lipit pe el un bilet cu o glumă:
"De ce Moș Crăciun nu-și poate pierde ochelarii? Pentru că îi are pe nas... mereu!"
A râs, și l-a văzut pe Rilă făcând tumbe pe covor.
Apoi, au trecut la partea decorațiunilor. Rilă arunca săculeți cu sclipici peste tot, iar Mara lipea steluțe pe geamuri și făcea ghirlande din popcorn și hârtie colorată. Totul era haotic, dar extraordinar de vesel.
"Știi," a chicotit Mara, uitându-se la atelierul lor de creație, "cred că mami va spune că am transformat casa în laboratorul unui savant nebun."
Rilă a dat din umeri, cu un zâmbet șmecher. "Să vezi ce urmează la cină!"
Capitolul 3: Cine vrea supă de sclipici?
Seara, Mara a primit misiunea de a pune masa, dar când a deschis dulapul cu farfurii, a sărit speriată: din el au zburat mingi de hârtie confetti, iar tacâmurile fuseseră aranjate în formă de stea.
"Rilă, ai cam exagerat..." a râs Mara.
Lutinul a apărut, cu o oală mică în brațe. "Hai la supa de sclipici! E specialitatea mea pentru fetele curajoase!"
Mara a privit cu teamă, dar și cu curiozitate. În oală, zeama era albastră și plină de steluțe argintii care pluteau ca niște peștișori.
"Îndrăznești să guști?" a provocat-o Rilă.
Mara a luat o linguriță și a gustat. Supa era de fapt... suc de afine cu jeleu, dulce-acrișor. A râs în hohote!
După cină, Rilă și Mara au făcut concurs de povești amuzante. Lutinul i-a povestit cum a încercat într-o noapte să pună năsturi la ciorapii Moșului, iar acesta i-a prins și i-a făcut mustață cu frișcă.
Au râs atât de tare, încât Mara simțea că și burta ei avea să pocnească de veselie.
Capitolul 4: Magia jocului și un plan ingenios
În dimineața următoare, Mara a găsit pe pervazul geamului un bilet scris cu cerneală argintie:
"Dragă Mara, am auzit că Moș Crăciun vine doar acolo unde e multă voie bună! Ne vedem la brad pentru ultima farsă! — Rilă"
Curioasă, Mara s-a dus la brad. Lutinul o aștepta cu un sac plin cu... baloane!
"Astăzi, îi vom fenta pe părinții tăi și vom face o surpriză pentru Moș Crăciun. Dar am nevoie de ajutorul tău," a spus Rilă, încruntat teatral. "Vrei să fii complicea mea?"
Mara a dat din cap, entuziasmată. Împreună au umflat zeci de baloane, le-au pictat cu fețe vesele și le-au prins cu ață de crengile bradului. Apoi, au făcut un covor de hârtie creponată și au decorat mesele cu mici elfi de carton.
Dar, în timp ce lucrau, Mara a observat ceva. Rilă lucra cu drag, dar ochii lui, de obicei plini de ghidușii, păreau acum altfel, poate puțin triști.
"Rilă, de ce faci tu atâtea farsorii?" a întrebat Mara blând.
Lutinul a zâmbit ștrengărește. "Eu cred că oamenii mari uită să râdă cu adevărat, uită să fie copii. Farsele mele nu sunt ca să supăr pe cineva, ci ca să amintesc tuturor că bucuria sărbătorilor e despre joc, nu doar despre cadouri sau liste."
Mara s-a gândit puțin. "Ai dreptate. Dar știi ce? Poți să mă ajuți să fac Crăciunul acesta și mai special. Vrei să fii tu asistentul meu oficial la pregătirea serii de Ajun?"
Rilă a făcut un salt de bucurie, dând din urechi. "În sfârșit, cineva care are chef de joacă! Avem treabă, domnișoară Mara!"
Capitolul 5: Seara de Ajun și surpriza lui Moș Crăciun
Casa era scăldată în luminițe colorate, baloanele râdeau de pe crengi, iar masa era plină de prăjituri în formă de stea. Mara și părinții ei se învârteau printre decorațiuni, iar Rilă se ascunsese pe dulap, pitit printre fundițe.
Tata a început să râdă, uitându-se la balonul cu portretul său. "Cine a desenat mustața asta? Pare să am și eu o față de lutin!"
Mara a ridicat din umeri și a râs complice cu Rilă. "E magie de Crăciun, tati!"
Când Moș Crăciun a intrat tiptil, cu un sac roșu uriaș, s-a oprit uimit: baloanele i-au făcut un cor și i-au cântat un "Ho, ho, ho" sincron. Moșul s-a clătinat de râs și a mângâiat barba lui din vată.
"Anul acesta aici e cel mai vesel Crăciun pe care l-am văzut! Cine e responsabil pentru toate ghidușiile astea minunate?"
Mara a făcut un pas înainte și a aruncat o privire rapidă către Rilă, care îi făcea cu ochiul.
"Eu... adică, noi! Cu ajutorul unui lutin special, am învățat că magia Crăciunului e despre joacă, râs și prietenie."
Moșul a aplaudat. "Bravo, Mara! Ai descoperit secretul pe care puțini oameni mari îl mai știu. Și, pentru că ești o adevărată creatoare de magie, am un cadou special pentru tine."
Din sac, Moșul a scos o cutie aurie. Înăuntru, un clopoțel minuscul, iar lângă el, un bilețel: "Cheamă-mă când vrei să râzi din nou."
Mara a îmbrățișat cutia și, pentru o clipă, a văzut cum Rilă se topește ușor ca o rază de lumină. Dar, când a clipit, lutinul îi făcea cu mâna de pe vârful bradului, zâmbind larg.
Capitolul 6: Un Crăciun de poveste
Dimineața, Mara s-a trezit plină de energie. Camera mirosea a cozonac și scorțișoară, bradul sclipea, iar urmele farsei de ieri încă se vedeau: ursulețul Moț avea acum un fular roz, iar Moș Crăciun era desenat pe oglindă.
Mara a ridicat cutia aurie, a scuturat clopoțelul și... undeva, departe, a auzit iar un clinchet de râs cristalin.
A zâmbit larg, știind că Rilă nu era departe. Poate că lutinul avea să apară iar într-o zi, sau poate că magia lui va rămâne mereu acolo unde există copii care cred în bucuria sărbătorilor și în puterea râsului.
Cu ochii strălucitori, Mara a alergat spre părinți, gata să le povestească toate aventurile de noaptea trecută — și, fără să știe, să îi molipsească pe toți de spiritul jucăuș al Crăciunului.
În casa lor, sărbătorile aveau să fie mereu pline de chicoteli, povestiri trăsnite și magie colorată. Iar Mara știa, cu siguranță, că nu va uita niciodată Crăciunul cu Lutinul Farceur.
