Maria stă pe scăunel, cu ochii la colegi. Inima ei bate repede. Doamna educatoare spune: „Cine vrea să răspundă la întrebare?” Maria vrea, dar îi este teamă. Stă liniștită. Lângă ea, Ana zâmbește blând. Ana spune: „E în regulă, Maria. Suntem aici.” Lângă ele este și Lara. Lara este în căruciorul ei, zâmbește larg. Spune: „Maria, poți încerca. Suntem cu tine.”
Maria își strânge mâinile. Se uită la Ana. Se uită la Lara. Își aude inima, bum-bum, bum-bum. Ana spune încet: „Eu am fost speriată ieri. I-am spus mamei mele. M-a ținut de mână.” Maria își dorește să spună ceva. Șoptește: „Mi-e frică să vorbesc.” Ana o ia de mână. Lara dă din cap: „Și eu am avut frică. Dar a trecut.”
Maria simte că nu e singură. Doamna educatoare întreabă din nou. Maria ridică mâna. Glasul îi este mic: „Pot să încerc.” Colegii se opresc și o privesc. Maria răspunde încet, apoi zâmbește. Toată lumea aplaudă.
Ana spune: „Bravo, Maria!” Lara râde: „Ești curajoasă!” Maria simte că frica s-a micșorat. Se simte mai puternică. Știe acum: când spune ce simte, îi este mai bine. Împreună cu prietenii, poate să fie curajoasă.