Într-un oraș cu străzi colorate și copaci care cântă, trăia un băiat pe nume Doru. Doru avea o pelerină albastră și cele mai rapide picioare din tot orașul. El putea sări peste norii pufoși și să alerge atât de repede încât vântul îi făcea mereu cu mâna.
În fiecare dimineață, Doru ieșea afară și saluta copiii și animalele. „Bună, Doru!” spuneau ei. Doru zâmbea larg și răspundea: „Bună! Să avem o zi veselă!”. Doru avea o misiune: să ajute pe toată lumea, oricât de mică ar fi problema.
Într-o zi, o minge a rămas blocată într-un copac înalt. Doru a sărit sus, sus, până la crenguța joasă. A luat mingea și a coborât încet. „Mulțumesc, Doru!” a spus o fetiță. Doru a râs: „Cu plăcere! Mingea e fericită acum”.
Apoi, o broscuță nu găsea drumul spre apă. Doru a alergat lângă ea și a arătat cu degetul. „Pe aici, broscuță!”, a zis Doru. Broscuța a sărit bucuroasă.
Seara, Doru se așeza lângă mama lui și povestea ce a făcut. „Sunt fericit când ajut”, spunea el. Mama îl îmbrățișa.
La finalul zilei, Doru știa că e bine să fii curajos, să ajuți și să ai grijă de toți.
Când faci bine, lumea râde cu tine.
