Capitolul 1 — Masă cu inimă
Masa de lemn fremăta ușor, ca un tambur schimbător de culori. Roșu, roz și o dâră de auriu dansau pe fața ei. Panglici moi, sclipici curios și hârtie lucioasă își țineau respirația. Era Ziua Îndrăgostiților, iar aerul mirosea a carton proaspăt și lipici vanilat.
Dintr-o cutie zglobie a ieșit Foarfeca Zic-Zac, cu lamele ei lucioase și curaj în mânere. Era prietenoasă, cu poftă de planuri bune și glume mici.
— Astăzi facem un suport de nume în formă de inimă, pentru locul din mijloc! spuse ea, clănțănind cu nerăbdare.
— O inimă care ține un nume? Ce idee dulce! foșni Hârtia Roșie Rina, întinzându-se catifelat.
— Eu pot să unesc totul! se rostogoli Lipiciul Lino, lăsând în urmă un parfum de gumă.
— Și eu pot să măsor ca să iasă drept! își arcuie spatele Rigla Riri, strălucind cu cifre perfect aliniate.
Zic-Zac își ridică lamele și se uită în jur la prietenii ei.
— Facem asta împreună. Vreau să fie un mic gest pentru toată masa. Un loc cu inimă, pentru prietenie.
Masa scârțâi plăcut, de parcă ar fi dat din cap. Panglica Mimi făcu un mic salt, învelită în dungi.
— Eu adaug o fundiță! țipă Mimi, jucăușă.
Zic-Zac râse ușurel.
— Atunci hai să începem. Avem inimă, avem nume, avem prieteni. Ce ne-ar mai trebui?
Capitolul 2 — Planul se desenează
Hârtia Rina se așeză drept sub Rigla Riri.
— Trasează-mi linia inimii, te rog, zise ea, fremătând.
Riri își plimbă umbra rece peste roșul aprins.
— O inimă se măsoară cu ochiul și se simte cu curaj, spuse ea, serioasă. Dar pot ghida o curbă elegantă.
Zic-Zac inspiră, dacă foarfecile pot inspira. Lamele au licărit.
— Începem cu o inimă mare. Apoi îi facem picioruș, să stea dreaptă pe masă. Și un buzunăraș pentru nume.
— Buzunăraș! chicoti Lino. Acolo se cuibărește numele ca un ghem mic de lumină.
Dintr-un colț, Sclipiciul Star își ridică capacul, aruncând steluțe curioase.
— Și eu? Pot să strălucesc?
— Mai încolo, Star, să nu ne ia amețeala! râse Zic-Zac. Întâi tăiem.
Panglica Mimi își făcu loc lângă ei și își trase un capăt la mijloc.
— După ce terminați, leg o fundiță sub inimă. E promisiune!
— Promisiune acceptată, zise Rigla Riri. Zic-Zac, ești gata?
— Gata-gata, spuse foarfeca, deschisă la orice idee. Dar vreau sugestii.
— Taie încet și cu bucurie, murmură Rina. Așa iese rotunjit și cald.
Zgomotul fin al lamelelor porni ca un cântec. Fâș–fâș–clic, fâș–fâș–clic. Hârtia mirosea a mere și a curaj. Inima prindea formă, iar Masa zâmbea în vibrații mărunte.
Capitolul 3 — Inima și micile poticneli
Când inima era aproape gata, Zic-Zac se opri.
— Ups. Aici am mușcat prea mult, zise ea, arătând un colț ciufulit.
— Nimic grav, spuse Riri. Îi dăm simetrie. Tăiem un pic și de partea cealaltă.
— Mulțumesc, Riri, spuse Zic-Zac cu recunoștință. Ești liniștea mea cu liniuțe.
Lino se apropie, rulând cu grijă.
— Aș vrea să încerc și eu ceva. Pot să lipesc o margine dublă? O să fie mai stabilă, ca un zâmbet care nu se rupe.
— Te rog, Lino! zise Rina, foșnind veselă. Îmi place să mă cuibăresc în dublu strat.
Lino netezi o fâșie, lăsând o urmă catifelată. Mirosul dulce a făcut Sclipiciul Star să strănute steluțe.
— Aici! Atunci strălucesc? întreabă Star cu licăr în voce.
— O singură atingere, rugă Zic-Zac. O pâlpâire, nu ploaie.
Star închise ochii și lăsă să cadă un praf ușor pe marginea inimii. O lumină discretă ca un oftat fericit.
Zic-Zac desenă cu vârful lamei o tăietură mică, ca o gură zâmbitoare.
— Buzunărașul pentru nume, anunță ea. Și acum, piciorușul.
Riri măsură, Rina se lăsă pliată. Zic-Zac tăie o clapetă la bază, Lino o stabiliză.
— Uau, spuse Panglica Mimi cu ochii mari. Stă în picioare ca o statuie dulce.
Inima roșie se ridică pe masă, lucind. Zic-Zac o privi cu un fel de mândrie blândă.
— Mulțumesc, tuturor. Fără voi, n-aș fi reușit, spuse ea. Îmi place când un gest mic devine mare împreună.
— He-he, chicoti Masa, scârțâind vesel. Mai lipsește ceva.
Capitolul 4 — Căutarea numelui
— Numele! zise Zic-Zac, tresărind. Trebuie să scriem numele. Dar pe al cui?
Rigla Riri își lipi capătul de inimă.
— Putem scrie „Prieteni”. E pentru toți.
— Sau „Mulțumesc”, spuse Lino încet. E cuvântul meu preferat.
Hârtia Rina foșni ca o mare roșie.
— „Prieteni” sună ca o îmbrățișare. „Mulțumesc” sună ca o mângâiere. Ce-ați zice de amândouă?
— Scriem „Prieteni” pe față și „Mulțumesc” pe spate! strigă Panglica Mimi, dansând. Iar eu fac un nod între cuvinte.
— Bun! zise Zic-Zac. Avem cuvintele. Acum, ne trebuie un scriitor.
Tăcere scurtă. Apoi, dintr-o cană cu buline, se ivi un vârf de grafit timid.
— Eu... aș putea, șopti Creionul Nini. Doar că... sunt cam tocit.
— Nini! strigă Zic-Zac, fericită. Ești exact cine trebuie. Tocit sau nu, urmele tale sunt poveste.
Ascuitătoarea Sora ieși și ea, rotundă și hotărâtă.
— Pot să te ajut, Nini. Un pic de rotire și gata. Fără grabă, fără scântei.
Nini roti ușor în Sora. Un sunet fin, ca vântul în frunze. Apoi, o pocnitură mică.
— Ups, s-a rupt mina, bâigui Nini, rușinat.
— Se întâmplă, spuse Sora calm. Mai încercăm o dată. Respiri adânc, te așezi drept, și… perfect.
După încă o rotire, Nini ieși cu un vârf elegant.
— Ce frumusețe! spuse Riri, măsurându-i strălucirea.
— Mulțumesc, Sora, zise Nini cu recunoștință. Mă simt nou.
Capitolul 5 — Litere legate cu panglică
Inima roșie se legăna abia, în așteptare. Nini se apropie, emoționat.
— Scriu eu? sau…? întrebă el.
Zic-Zac își deschise mânerele și făcu un pas aproape.
— Hai să scriem împreună, Nini. Eu te țin ușor, să nu tremuri, zise ea, mândră să fie sprijin.
— Și eu aliniez literele, spuse Rigla Riri, lipind o margine ca un ghid blând.
Nini atinse hârtia. Primul P curgea rotund, apoi R, I, E… Literele se așezau ca niște prieteni într-o fotografie. „PRIETENI” răsări pe fața inimii, drept, cald, cu linii ferme. Pe spate, Nini începuse „MULȚUMESC”.
— Fă-l cu litere mari, propuse Lino. Să se audă până în colțuri!
— Așa fac, zise Nini, râzând ușor.
Panglica Mimi își pregăti nodul. O fundiță roz pal, exact sub buzunăraș.
— E un dar, spuse ea. Un dar care spune: „Ai loc aici.”
— Nu uitați de strălucire, murmură Star, picurând o scânteie pe punctul de la „i”.
— Minunat, zise Zic-Zac. Nini, scriem și o inimioară mică, lângă „i”, ca un punct dulce.
— Cu plăcere, spuse Nini. Dar… pot să rog un ajutor?
Zic-Zac își apropie mânerul roșu de grafit.
— În doi, tragem mai drept. Învăț de la tine, tu de la mine. Așa e cu prietenii.
— Mulțumesc, Zic-Zac, răspunse Nini, cald. Îmi place cum spui „în doi”.
Masa vibra încet, ținând răbdătoare toată miculăria. În aer plutea un parfum de grafit, hârtie și promisiuni bune.
Capitolul 6 — Locul cu inimă
Suportul în formă de inimă fu gata. Stătea drept, sprijinit pe clapeta lui, cu buzunărașul pregătit. Pe față strălucea „PRIETENI”, iar pe spate „MULȚUMESC”. Panglica Mimi făcuse un nod ca un zâmbet, Sclipiciul Star stinsese ploaia și păstrase două stele în colțuri.
— Unde îl punem? întrebă Riri.
— Aici, în mijloc, zise Masa, trosnind fericită. Să vadă toți.
Zic-Zac împinse ușor inima până la centrul mesei. Un cerc de tăcere bună o cuprinse. Părea mică și, totuși, plină de lumină.
— Mulțumesc că m-ați lăsat să conduc, spuse Zic-Zac, cu glas domol. Fără voi, n-ar fi ieșit așa.
— Noi îți mulțumim că ne-ai strâns împreună, răspunse Lino. Gândurile bune se lipesc mai bine decât toate lipiciurile.
Rina foșni, mândră de roșul ei, iar Panglica Mimi făcu un clinchet de la fundiță.
— Să nu uităm biletul, zise Riri ageră. Trebuie să punem un nume în buzunăraș.
— Ce nume? întrebă Star, curios.
Zic-Zac privi în jur, cu mânerele moi.
— Propun „Pentru oricine se așază cu inimă.” Un nume care se potrivește oricui.
— E lung, râse Mimi, dar sună ca un cântec.
Riri decupă un bilețel mic. Lino îl netezi. Apoi, toți se uitară la Nini.
— Ce-ai zice să-l scriem împreună din nou? propuse Zic-Zac, șoptind.
— Aș zice da, răspunse Nini, cu vârful tremurând de bucurie.
Foarfeca își cuprinse ușor prietenul de grafit, Rigla trase o linie de ghid. Literele se așezară cuminți: „Pentru oricine se așază cu inimă”. Bilețelul intră în buzunăraș ca într-o căsuță.
Masa păru să suspine mulțumită. Totul mirosea a pace și a plan bine făcut. Pe margini, panglica atingea sclipiciul, lăsând o urmă de roz și aur. Iar inimioara, sprijinită, părea să respire.
— Ne-a ieșit, spuse Zic-Zac. Simplu. Bun. Cu grijă.
— Și cu recunoștință, adăugă Lino.
— Și cu ceva ghiduș, chicoti Mimi, scuturând fundița.
În mijlocul cercului, Nini rămase aproape de Zic-Zac. Nu mai exista grabă. Doar un gând: să pună ultimul semn, mic, dar important, pe colțișorul inimii. Zic-Zac și Nini se apropiară de hârtie. Vârful de grafit atinse roșul, ghidat în același timp de mânerele calde și de măsura lină. Liniile curseră cuminți, iar punctul de pe „i” se rotunji într-o inimioară mică, trasată cu creionul împărțit.
