Capitolul 1. Valentin și ideea lui genială
Era o zi friguroasă de februarie, dar în clasa a V-a B domnea o forfotă caldă și veselă. Valentin, un băiat cu ochi vioi și păr ciufulit, stătea la banca lui și scotea limba de concentrare. Pe colțul caietului său, desena cu pixul o inimioară. Nu era pentru cineva anume, ci pur și simplu îi plăcea cum îi ieșeau inimile astăzi.
Profesorul de română, domnul Popescu, anunțase că, de ziua Sfântului Valentin, clasa lor va organiza o mică sărbătoare a prieteniei. Fiecare trebuia să vină cu o idee care să îi facă pe toți să se simtă parte din grup. Valentin ridică mâna, gata să explodeze de nerăbdare.
— Domnule Popescu, eu pot să fac o pancartă mare, colorată, cu mesajul „Toți bineveniți”! Să o agățăm la intrare, să știe toată lumea că, aici, suntem o echipă!
Domnul Popescu îi zâmbi larg:
— Excelentă idee, Valentin! Ai ajutoare sau o faci singur?
— O fac eu, dar dacă cineva vrea să mă ajute, nu mă supăr, răspunse el, încercând să pară cool, deși inima îi bătea ca un iepuraș.
Clasa izbucni în aplauze. Chiar și doamna de matematică, care trecea pe hol, intră să vadă ce se întâmplă. Valentin se simțea ca un erou, deși, în secret, avea emoții. Nu mai făcuse niciodată o pancartă așa de mare. Dar era hotărât să fie cea mai frumoasă dintre toate.
Capitolul 2. Provocări și confetti
După ore, Valentin s-a repezit acasă, unde l-a întâmpinat pisica lui, Piți, care a sărit direct pe ghiozdan, ca de obicei. Mama i-a dat voie să folosească masa din sufragerie, dar cu o condiție: să nu murdărească tot covorul cu lipici și paiete.
— Promit! răspunse el cu un zâmbet larg, deși știa că promisiunea asta era cam riscantă.
A scos din sertarul secret toate culorile, pensulele, hârtia colorată, lipiciul sclipicios și foarfeca cu zimți. Piți a început să alerge după o panglică roșie, pe care Valentin voia s-o folosească la margine, dar băiatul a recuperat-o la timp.
— Piți, nu e pentru tine! O să devină cea mai tare pancartă de Valentine's Day, ai să vezi.
A desenat prima literă, T, cât o palmă de mare. Apoi O, apoi... s-a blocat. Cum să facă să încapă tot mesajul? A măsurat hârtia de trei ori, dar literele ieșeau strâmbe și unele prea mici, altele imense. Piți s-a urcat pe colțul mesei și l-a privit amuzat, ca și cum ar fi spus: „Vezi, nu-i așa ușor!”
— Trebuie să cer ajutor, și-a zis Valentin în gând.
A doua zi, la școală, i-a chemat pe Vlad și pe Rania, cei mai buni prieteni ai lui, să le ceară părerea.
— Vreau să vă arăt ceva, dar să nu râdeți, bine?
Când au văzut pancarta, au început să râdă, dar cu bunăvoință.
— E super, Vali! Numai că „veniți” e cam strâmb, zise Vlad, chicotind.
— Avem nevoie de o riglă lungă și poate să desenăm mai întâi cu creionul, a adăugat Rania, mereu organizată.
Așa că s-au apucat toți trei de treabă. Valentin era fericit: prietenii lui îl ajutau, iar Piți, chiar dacă nu era acolo, ar fi fost mândră de el.
Capitolul 3. Inimioare dispărute și o idee năstrușnică
În zilele următoare, sala de clasă s-a umplut de decorațiuni colorate, confetti și inimi de hârtie. Fiecare copil aducea câte ceva: baloane, ghirlande sau dulciuri. Valentin lucra la pancarta lui, iar prietenii îl ajutau să decupeze inimioare și să lipească literele pe hârtie.
Cu o zi înainte de sărbătoare, Valentin a venit devreme la școală ca să termine ultimele detalii. Dar când a deschis cutia cu inimioare decupate, a observat că jumătate lipseau!
— Nu se poate! Am făcut zece ieri, acum sunt doar cinci! a exclamat el, frunzărind cutia.
A început să caute pe sub bănci, pe dulap, chiar și în ghiozdanul lui Vlad, deși Vlad protesta:
— Ce, crezi că le-am mâncat? Nu sunt acadele!
Rania a cercetat cu atenție fiecare colț, dar nici urmă de inimioare. Misterul era total. Valentin era necăjit, pentru că fără inimioarele acelea, pancarta nu arăta completă.
— Nu-i nimic, facem altele, l-a încurajat Rania. Dar Vlad s-a uitat la Valentin și i-a șoptit:
— Să vezi că e de la clasa a VI-a. Mereu ne iau lucrurile când nu suntem atenți!
Valentin nu era sigur. Îi plăcea să creadă că toți colegii sunt prietenoși, mai ales de Valentine's Day. Totuși, ceva nu era în regulă.
Capitolul 4. Detectivi cu ochi de șoim
Valentin s-a hotărât să rezolve misterul. Împreună cu Vlad și Rania, s-au autoproclamat detectivi. Au făcut un plan: să stea de pază în pauză și să observe cine umblă pe lângă băncuța lor.
În pauza mare, s-au ascuns după cortina de la geam. Fiecare elev care trecea era suspect. Vlad ținea un carnețel, în care nota tot:
— Uite, Andrei de la VI-a a venit cu mâinile în buzunare. Să-l trecem pe listă?
Rania râdea, dar era atentă:
— Poate să fie și cineva din clasa noastră, să știți!
La un moment dat, au văzut-o pe Dana, colega lor, apropiindu-se de cutia cu inimioare. S-a uitat în stânga, în dreapta, apoi a luat ceva din cutie și a băgat în buzunar.
— Prindeți-o! a șoptit Valentin.
Au sărit ca niște pisici pe lângă Dana, care s-a speriat.
— Ce faceți? De ce mă urmăriți?
— Ce ai luat din cutie? a întrebat Valentin, încercând să pară serios.
Dana a scos timid din buzunar... o grămadă de bilețele colorate.
— Voiam să le văd, să văd dacă pot să fac și eu unele la fel de drăguțe pentru fratele meu mai mic, a spus ea roșind.
Au răsuflat toți ușurați. Nu erau inimioarele lipsă.
— Tot nu știm unde sunt, a zis Rania, oftând.
— Poate... au ajuns la coș? a spus Vlad, sperând să nu fie chiar așa.
Au cotrobăit și pe acolo, dar nimic.
Capitolul 5. O descoperire surprinzătoare
În după-amiaza aceea, Valentin a rămas singur în clasă, să termine pancarta. Afară ningea liniștit, iar clasa era plină de miros de lipici și hârtie colorată. A ridicat privirea și a observat că, pe calorifer, cineva pusese o cutie mică, cu capacul pus strâmb.
— Hmm, să fie...?
A deschis cutia și, spre mirarea lui, acolo erau toate inimioarele lipsă! Pe lângă ele, mai era o bombonică și un bilet: „Pentru cine are cea mai frumoasă pancartă! Mulțumim că ne primești pe toți.”
Valentin a zâmbit larg. Misterul era rezolvat! Cineva luase inimioarele ca să-i facă o surpriză, nu să-i strice planurile.
— Cine a făcut asta? s-a întrebat el cu voce tare. Dar nu era important. Cineva din clasa lor înțelesese cu adevărat mesajul său: „Toți bineveniți”.
Capitolul 6. Sărbătoarea prieteniei
În ziua de Valentine's Day, școala era plină de râsete, baloane și inimioare. Pancarta lui Valentin stătea la loc de cinste, agățată deasupra ușii. Sub ea, toți copiii, mari și mici, intrau cu zâmbetul pe buze.
— Cine a făcut pancarta asta a meritat bombonica din cutie! a strigat cineva.
Valentin s-a înroșit, dar a zâmbit fericit. Vlad și Rania i-au bătut palma, iar Dana a adus o tavă cu prăjiturele pentru toată lumea.
— E cea mai mișto petrecere! a exclamat Vlad, cu gura plină de dulciuri.
— Și cea mai prietenoasă, a adăugat Rania.
Toți au dansat, au cântat și și-au dăruit bilețele cu mesaje amuzante sau drăguțe. Nimeni nu s-a simțit exclus, iar Valentin a simțit o căldură în piept, ca atunci când Piți îi toarce pe genunchi.
Capitolul 7. „Toți bineveniți” - un mesaj pentru toți
Spre finalul petrecerii, domnul Popescu i-a adunat pe copii și le-a spus:
— Să știți că prietenia nu se măsoară în bilețele sau inimi de hârtie, ci în gesturi mici, în faptul că îi ascultăm pe ceilalți și îi facem să se simtă bineveniți. Astăzi, ați arătat că sunteți o clasă adevărată.
Valentin s-a uitat la pancarta lui. Nu era perfectă, unele litere erau încă strâmbe, dar era plină de inimioare colorate și de amintiri frumoase.
— Știi, Vlad, cred că misterul a fost până la urmă cel mai frumos cadou, a zis Valentin. Ne-a făcut să lucrăm împreună și să fim atenți unii la alții.
Vlad a dat din cap, iar Rania a închis ochii, zâmbind.
— Asta înseamnă să fii prieten: să asculți, să ajuți și să te bucuri împreună.
Iar Valentin, cu inima plină de bucurie, a știut că nu va uita niciodată această zi de Valentine's Day, în care toți s-au simțit cu adevărat bineveniți.
